ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7840/2007

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe la 3o

ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în Spania pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului L.F.

În motivarea cererii s-a arătat că

la 14 decembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Spania în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.

45/1997.

Prin sentința civilă nr. 79 din 30

ianuarie 2007 Tribunalul Călărași a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că libera circulație a persoanelor constituie una dintre

cele patru libertăți din cadrul pieței interne, de esența căreia este

eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membri pe teritoriul căruia

se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state

membre. În cauză nu sunt incidente motivele de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre

libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor

de familie, indiferent de naționalitate.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 127/A din 18 mai 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede o

categorie mai largă de situații când se poate dispune restrângerea dreptului

cetățeanului român la libera circulație în raport cu categoria situațiilor de

excepție prevăzute de norma comunitară în art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu

norma comunitară în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a

persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În aplicarea cu prioritate a normei

comunitare, simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea spaniolă

referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu

poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate

publică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor critică, întemeiată în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Chiar și în condițiile actuale în

care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români, dobândind

statutul de cetățeni ai Uniunii Europene, trebuie să-și exercite toate

drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta în acord cu legislația

actuală și a obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al

Uniunii Europene.

Returnarea unui cetățean român

dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se

aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului

stat membru din Uniunea Europeană de către cetățeanul român cu privire la care

se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru

al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.

Obligația statutului român ca

ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă

circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin art. 38

din Legea nr. 248/2005.

Chiar din declarația pârâtului,

întocmită la data returnării în țară rezultă că a fost returnat pe motiv că nu

îndeplinea cerințele de ședere legală pe teritoriul Spaniei.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând hotărârea atacată, în

limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile

administrate în primă instanță, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele Uniunii

Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunal în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 290

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Pe de altă parte, sintagma „am fost

înapoiat de către organele de poliție pe motiv de ședere ilegală” din înscrisul

tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută

ulterior în sensul că a ieșit legal din țară la 15 iunie 2005. Or, în afara

acestei mențiuni cuprinse într-un înscris cu un conținut predeterminat, nu s-a

probat că la 14 decembrie 2006 pârâtul stătea ilegal în Spania.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute de Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce precede, Înalta

Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost

respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administraticve împotriva deciziei

nr. 127/A din 18 mai 2007

a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2007.