ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7803/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 273 din 14 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului D.I. pentru o perioadă de cel mult 3 ani pe teritoriul Spaniei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, este disproporționată în raport de scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, s-a considerat că returnarea pârâtului nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a celui în cauză.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 352 din 30 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. S-a avut în vedere în esență că legea internă prevede posibilitatea, iar nu obligativitatea restrângerii dreptului la liberă circulație, dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie. Art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație și anume în cazul afectării ordinii publice, siguranței publice, sau sănătății publice. Cum simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea specială referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor arătate, s-a concluzionat că acțiunea nu este întemeiată și că în mod corect a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii. Se susține că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea sunt în contradicție cu reglementările internaționale. Potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la CEDO, drepturile recunoscute în paragraful I pot, de asemenea, în anumite zone, să facă obiectul unor restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Tot astfel, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași Directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni. În speță, s-a făcut dovada că cel în cauză a fost expulzat din Spania la 26 septembrie 2006, după o ședere fără forme timp de peste 3 luni. În aceste condiții, rezultă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 în raport de care recursul de față va fi admis, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei recurate, precum și a sentinței pronunțate în cauză. În rejudecare, se va admite cererea și se va dispune limitarea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul Spaniei, pe timp de 6 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, D.G.P. împotriva deciziei nr. 352/A din 30 mai 2007 a Curții de Apel București. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 273 din 14 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a, și rejudecând admite cererea, dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului D.I. pe timp de 6 luni pe teritoriul Spaniei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2007.