ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6143/2006

Asupra contestației în anulare de față: în baza actelor dosarului constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2059 din 30 martie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 23438/1/2006 (nr. vechi 7344/2005), a fost respins, ca nefondat, recursul în anulare formulat de inculpatul F.I.G. împotriva deciziei penale nr. 886/ A din 16 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 18 aprilie 2005 la 30 martie 2006. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. La data 10 mai 2005 împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare condamnatul F.I.G.

cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de casație și Justiție, secția penală, sub nr. 7792/1/2006. În motivarea contestației în anulare condamnatul a invocat cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și c) C. proc. pen., susținând că, instanțele nu au făcut toate demersurile necesare pentru a asigura prezența denunțătorilor și a „martorilor constatatori" pentru a fi audiați, întrucât aceștia aveau cunoștință despre împrejurările comiterii faptei, declarațiile lor contribuind la aflarea adevărului. A mai arătat contestatorul că, în timpul urmăririi penale a mai făcut două denunțuri, dintre care unul s-a finalizat în perioada în care cauza sa era în curs de judecată, dar instanțele nu au avut în vedere acest aspect și în mod greșit nu au procedat l-a aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, care ar fi avut ca urmare reducerea pedepsei sale.

În motivarea cererii sale, a mai arătat condamnatul că, are o situație familială grea, fratele său este grav bolnav și nu se poate întreține singur, iar mama sa a decedat în perioada în care a fost arestat. Contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare și reducerea pedepsei aplicate, arin reținerea în favoarea sa și a prevederilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. Examinând contestația în anulare formulată, în raport de motivele invocate se constată că este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: - când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; - când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; - când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; - când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Or, în cauză, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile în care se poate face contestație în anulare. Astfel, la termenul de judecată când a fost soluționat recursul său, procedura de citare față de el a fost îndeplinită, acesta fiind prezent în instanță și asistat de apărător ales. De asemenea, critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul că instanțele nu au reținut în favoarea sa dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, nu se înscrie în nici unul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de normele procedural penale. Față de considerentele ce preced, se constată că motivele invocate de contestator sunt neîntemeiată, iar contestația în anulare urmează să fie respinsă, ca nefondată.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul F.I.G. împotriva deciziei penale nr. 2059 din 30 martie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 23438/Î/2006 (nr. vechi 7344/2005). Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2006.