ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel București, la 20 februarie 2006, E.N., cetățean iranian, a

declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 119 din 19 ianuarie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în

dosarul nr. 30453/2/2005 (fost nr. 2970/2005).

În motivarea recursului s-a

susținut că în mod greșit s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea petentului, în

anularea deciziei șefului Autorității pentru Străini din 11 martie 2005, de

respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România și obligarea

autorității pârâte la reanalizarea cererii, în sensul aprobării acesteia și

recunoașterea drepturilor și intereselor sale legitime în România.

Se invocă dispozițiile art.

304 alin. (1) pct. 9, respectiv 7 și susține că întârzierile și

discontinuitățile reținute de instanța de fond în privința șederii sale în

România nu au nicio legătură cu dreptul său de ședere temporară în România.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât el, prin șederea timp de 14 ani în România,

consideră că și-a câștigat deplin dreptul de a i se prelungi șederea în

România.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 119 din 19 ianuarie

2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul E.N. împotriva

pârâtei Autoritatea pentru Străini.

S-a reținut de instanța de

fond că petentul nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 70 alin. (1) lit.

a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv șederea poate fi considerată

legală, când discontinuitățile de ședere între perioadele pentru care s-a

acordat succesiv dreptul de ședere, sunt mai mici de 30 de zile consecutive și

nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă străinii au

fost sancționați contravențional.

Hotărârea atacată este

legală, deci actul administrativ atacat este legal, astfel încât recursul

declarat fiind neîntemeiat, va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Potrivit art. 70 alin. (1)

lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România,

se prevede că:

„Străinii își pot stabili

domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

- au o ședere temporară și

legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii;

- șederea va fi considerată

legală, atunci când discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat

succesiv dreptul de ședere, sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu

depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost

sancționați contravențional”.

În mod corect s-a stabilit

de instanță că discontinuitățile dintre perioadele pentru care s-a acordat

succesiv dreptul de ședere, depășesc 30 de zile consecutive, astfel încât

șederea petentului pe teritoriul României și-a pierdut caracterul legal.

Faptul că petentul a avut

drept de ședere pe teritoriul României, prelungit, atunci când a expirat, nu

înseamnă, față de dispozițiile legii, ca de fiecare dată când permisiunea

șederii expiră, să nu se verifice din nou îndeplinirea condițiilor legale

pentru o nouă perioadă de ședere.

Așa fiind, recursul fiind

neîntemeiat, va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de E.N. împotriva sentinței civile nr. 119 din 19 ianuarie 2006 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.