ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mehedinți, sub nr. 1900 din 2 martie 2005 reclamantul M.L.P. a

chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor solicitând

despăgubiri în sumă de 5 miliarde lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a adresat mai multe plângeri penale Parchetului de pe lângă

Tribunalul Mehedinți privitor la situația celor doi copii minori aflați la

fosta soție S.D., însă din cauză că acestea nu au fost cercetate minorul

M.O.D., vătămat corporal grav, este lipsit de asistență medicală iar minora

M.S.A. este lipsită de supraveghere în perioada cuprinsă între orele 6

00

– 15

00

când este obligată să facă naveta zilnic.

Reclamantul a precizat că își

întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 222 C. proc. civ. raportat la art.

504, art. 278

1

C. proc. pen. și art. 21 pct. 1 și art. 22 din

Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 370 din 11

aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a respins ca inadmisibilă

acțiunea, reținându-se că reclamantul nu se află în situația reglementată de

art. 504 C. proc. pen. întrucât nu a fost condamnat, iar art. 222 și art. 278

alin. (1) C. proc. civ. se referă la plângerea formulată la organul de urmărire

penală și respectiv contra actelor procurorului, plângeri cărora li s-a dat

curs.

Reclamantul a declarat apel

împotriva sentinței, susținând că în considerentele acesteia se invocă motive

străine de natura pricinii deoarece temeiul juridic al cererii îl reprezintă

art. 504 alin. (2) C. proc. pen. și nu art. 504 alin. (1) C. proc. pen., cum

eronat a reținut instanța, că hotărârea este lipsită de temei legal și că nu au

fost administrate probe concludente.

Prin decizia civilă nr. 2658 din 18

octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a declinat competența soluționării apelului

în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Această ultimă instanță și-a

declinat la rândul său competența în favoarea Curții de Apel Craiova, prin

decizia civilă nr. 771/A din 20 decembrie 2005.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență, cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru rezolvarea conflictului.

Prin decizia nr. 1927 din 20

februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-a stabilit competența de soluționare a apelului în

favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin decizia civilă nr. 474 din 9

iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că

și în raport de dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea

reclamantului este inadmisibilă, deoarece nici reclamantul și nici fiul său nu

au fost privați de libertate și nici nu li s-a restrâns în vreun fel libertatea

în mod nelegal, mai mult nu a existat nici un proces penal.

S-a mai reținut că nici celelalte

motive de apel nu sunt întemeiate, sentința fiind motivată în drept iar

înscrisurile depuse la dosar temeinic analizate.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând că aceasta este lipsită de

temei legal, invocând următoarele critici:

- instanța nu avea competența să

judece cauza, care era de competența Tribunalului Mehedinți;

- hotărârea dată este în

contradicție cu probele administrate, refuzându-se să se recunoască dreptul

fiului său de a beneficia de asistență medicală de recuperare neuromotorie, în

acest fel restrângându-i-se libertatea precum și accesul la justiție;

- în cauză nu a fost efectuat nici

un act de cercetare judecătorească, impunându-se audierea fiului său.

Deși recurentul nu a indicat expres

temeiul de drept al recursului, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă

încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, în

conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

în sensul considerentelor ce succed.

Nu poate fi primită critica invocată

prin primul motiv de recurs, vizând necompetența Curții de Apel Craiova în

soluționarea apelului în cauză.

Competența acestei instanțe a fost

stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 1927 din 20 februarie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea conflictului

negativ de competență.

Contrar susținerilor recurenților

prin celelalte două motive de recurs, decizia pronunțată în apel este

rezultatul probelor administrate în cauză, cercetarea judecătorească efectuată

fiind determinată implicit de fixarea cadrului procesual prin acțiunea de

investire formulată de reclamant.

În speță nu sunt îndeplinite

cerințele ipotezelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ, întrucât decizia recurată nu

este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Instanța de apel a apreciat judicios

că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen., deoarece

nici reclamantul și nici fiul său nu s-au aflat în situațiile anume prevăzute

de acest text legal, respectiv nu au fost privați de libertate și nici nu le-a

fost restrânsă libertatea în mod nelegal, întrucât nu a existat nici un proces

penal în cadrul căruia s-ar fi putut lua astfel de măsuri.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este

nefondat, urmând a se dispune respingerea lui în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul M.L.P. împotriva deciziei nr. 474 din 9 iunie 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie

2007.