ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. 1900 din 2 martie 2005 reclamantul M.L.P. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor solicitând despăgubiri în sumă de 5 miliarde lei. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a adresat mai multe plângeri penale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți privitor la situația celor doi copii minori aflați la fosta soție S.D., însă din cauză că acestea nu au fost cercetate minorul M.O.D., vătămat corporal grav, este lipsit de asistență medicală iar minora M.S.A. este lipsită de supraveghere în perioada cuprinsă între orele 6 00 – 15 00 când este obligată să facă naveta zilnic.

Reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 222 C. proc. civ. raportat la art. 504, art. 278 1 C. proc. pen. și art. 21 pct. 1 și art. 22 din Constituția României. Prin sentința civilă nr. 370 din 11 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținându-se că reclamantul nu se află în situația reglementată de art. 504 C. proc. pen. întrucât nu a fost condamnat, iar art. 222 și art. 278 alin. (1) C. proc. civ. se referă la plângerea formulată la organul de urmărire penală și respectiv contra actelor procurorului, plângeri cărora li s-a dat curs. Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței, susținând că în considerentele acesteia se invocă motive străine de natura pricinii deoarece temeiul juridic al cererii îl reprezintă art. 504 alin. (2) C. proc.

pen. și nu art. 504 alin. (1) C. proc. pen., cum eronat a reținut instanța, că hotărârea este lipsită de temei legal și că nu au fost administrate probe concludente. Prin decizia civilă nr. 2658 din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a declinat competența soluționării apelului în favoarea Tribunalului Mehedinți. Această ultimă instanță și-a declinat la rândul său competența în favoarea Curții de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 771/A din 20 decembrie 2005. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea conflictului. Prin decizia nr. 1927 din 20 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a stabilit competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin decizia civilă nr. 474 din 9 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea deciziei s-a reținut că și în raport de dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece nici reclamantul și nici fiul său nu au fost privați de libertate și nici nu li s-a restrâns în vreun fel libertatea în mod nelegal, mai mult nu a existat nici un proces penal. S-a mai reținut că nici celelalte motive de apel nu sunt întemeiate, sentința fiind motivată în drept iar înscrisurile depuse la dosar temeinic analizate.

Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând că aceasta este lipsită de temei legal, invocând următoarele critici: - instanța nu avea competența să judece cauza, care era de competența Tribunalului Mehedinți; - hotărârea dată este în contradicție cu probele administrate, refuzându-se să se recunoască dreptul fiului său de a beneficia de asistență medicală de recuperare neuromotorie, în acest fel restrângându-i-se libertatea precum și accesul la justiție; - în cauză nu a fost efectuat nici un act de cercetare judecătorească, impunându-se audierea fiului său. Deși recurentul nu a indicat expres temeiul de drept al recursului, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. Nu poate fi primită critica invocată prin primul motiv de recurs, vizând necompetența Curții de Apel Craiova în soluționarea apelului în cauză. Competența acestei instanțe a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 1927 din 20 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea conflictului negativ de competență. Contrar susținerilor recurenților prin celelalte două motive de recurs, decizia pronunțată în apel este rezultatul probelor administrate în cauză, cercetarea judecătorească efectuată fiind determinată implicit de fixarea cadrului procesual prin acțiunea de investire formulată de reclamant.

În speță nu sunt îndeplinite cerințele ipotezelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ, întrucât decizia recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanța de apel a apreciat judicios că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen., deoarece nici reclamantul și nici fiul său nu s-au aflat în situațiile anume prevăzute de acest text legal, respectiv nu au fost privați de libertate și nici nu le-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal, întrucât nu a existat nici un proces penal în cadrul căruia s-ar fi putut lua astfel de măsuri. Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a se dispune respingerea lui în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.L.P. împotriva deciziei nr. 474 din 9 iunie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007.