ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 mai 2005, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâtul C.M., solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la memoriul înregistrat sub nr. MC/2520 din 28 februarie 2005 și obligarea la plata sumei de 15 milioane lei, cu titlu de daune morale. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la 28 februarie 2005 a adresat pârâtului, un memoriu, la care nu i s-a răspuns și că ulterior, s-a prezentat personal la sediul instituției condusă de pârât, în mai multe rânduri, ori a luat legătura prin telefon cu persoane din cadrul instituției la care s-a repartizat memoriul, dar încă nu a primit răspunsul de care are urgentă nevoie.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1455 din 12 septembrie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a primit răspuns, la memoriile pe care le-a adresat în mod repetat, astfel că susținerea acestuia, privitoare la refuzul nejustificat de a-i răspunde la memoriul invocat, apare ca neîntemeiată. Mai reține că, în realitate, reclamantul nu este mulțumit de răspunsul primit, or că semnatar al adreselor nu este pârâtul sau că ultimul răspuns s-a trimis cu întârziere, situații care nu au fost de natură să-i producă vătămări, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. Referitor la capătul de cerere privitor la daunele morale, reține că nu a făcut dovezi că drepturile sale au fost afectate.

Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală. Susține că pârâtul nu a răspuns în termen legal cererii din 28 februarie 2005, ci numai în urma numeroaselor sale insistențe și că a înțeles ca în realitate să critice răspunsurile incomplete și incorecte pe care le-a primit. Menționează că motivarea sentinței este ambiguă și neconvingătoare și că nu s-a avut în vedere că a suferit daune morale, prin consecințele negative pe plan fizic și psihic. Recursul este nefondat. Prin cererea introductivă, recurentul-reclamant a cerut ca intimatul-pârât să fie obligat să-i răspundă la memoriul din 28 februarie 2005, pentru ca ulterior să menționeze că este nemulțumit de faptul că nu i s-a răspuns, așa cum dorea, la cererile sale.

Prin cererea adresată intimatului, în calitatea acestuia de ministru al sănătății, solicita să-i dea un răspuns strict profesional, obiectiv la un alt memoriu și elaborarea unei programe privitoare la acordarea primului ajutor medical în cazul accidentelor de circulație. Anterior adresase cereri oarecum asemănătoare, atât Colegiului Medicilor, cât și Ministerului Sănătății, primind răspuns la acestea, de care nu s-a arătat mulțumit.

La memoriul din 28 februarie 2005 a primit răspuns prin adresa nr. MC 2520 din 9 mai 2005 a Ministerului Sănătății - Direcția Generală de Asistență Medicală, prin care i s-a comunicat că nu se poate formula un punct de vedere pertinent referitor la corectitudinea acordării primului ajutor în cazul soției reclamantului, în absența unor date provenind din surse autorizate, iar programa cursurilor de pregătire a conducătorilor de vehicule, la temele referitoare la acordarea primului ajutor medical în accidente de circulație, se află în curs de elaborare la Ministerul Sănătății.

Ca atare, i s-a răspuns recurentului, la cerere, chiar dacă s-a întârziat în comunicarea răspunsului, dar trebuie avută în vedere și împrejurarea că anterior, recurentul a mai primit răspuns la cererile trimise Colegiului Medicilor și Ministerului Sănătății, cereri prin care solicita să i se răspundă la solicitări asemănătoare celor din memoriul de la 28 februarie 2005. Cum corect a reținut instanța de fond, în realitate recurentul este nemulțumit de răspunsurile primite. Însă, așa cum rezultă din adresa nr. 2879 din 9 august 2004, a Colegiului Medicilor, către recurent, această autoritate are competența de a ancheta cazurile privind calitatea actului profesional al medicilor, dar nu se poate pronunța asupra argumentelor juridice folosite de alte instituții sau persoane, în judecarea unor cauze privind obligațiile conducătorilor de autovehicule.

De asemenea, Ministerul Sănătății - Direcția Generală de Asistență Medicală, prin adresa nr. 38444 din 2 septembrie 2004, a comunicat recurentului, că nu intră în competența ministerului, de a se pronunța asupra acordării primului ajutor în cazul accidentului rutier a cărui victimă a fost soția recurentului. Rezultă că recurentului i s-a răspuns atât la memoriul din 28 februarie 2005, cât și la memoriile anterioare, astfel că nu se constată existența unui refuz nejustificat de a-i răspunde la cererile formulate, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ. Prima instanță a reținut și că recurentul nu a făcut dovezi concrete că ar fi suferit daune prin neprimirea răspunsului la cererile sale, dar, așa cum s-a menționat mai sus, acestuia i s-a răspuns la repetatele cereri, în limita competențelor celor două autorități.

De aceea, și cererea privitoare la acordarea de daune a fost corect respinsă de către instanța de fond. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.T. împotriva sentinței civile nr. 1455 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.