ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 mai

2005, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâtul C.M., solicitând

obligarea acestuia să-i răspundă la memoriul înregistrat sub nr. MC/2520 din 28

februarie 2005 și obligarea la plata sumei de 15 milioane lei, cu titlu de

daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că la 28 februarie 2005 a adresat pârâtului, un memoriu, la care nu i s-a

răspuns și că ulterior, s-a prezentat personal la sediul instituției condusă de

pârât, în mai multe rânduri, ori a luat legătura prin telefon cu persoane din

cadrul instituției la care s-a repartizat memoriul, dar încă nu a primit

răspunsul de care are urgentă nevoie.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1455 din

12 septembrie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că

reclamantul a primit răspuns, la memoriile pe care le-a adresat în mod repetat,

astfel că susținerea acestuia, privitoare la refuzul nejustificat de a-i răspunde

la memoriul invocat, apare ca neîntemeiată.

Mai reține că, în realitate,

reclamantul nu este mulțumit de răspunsul primit, or că semnatar al adreselor

nu este pârâtul sau că ultimul răspuns s-a trimis cu întârziere, situații care

nu au fost de natură să-i producă vătămări, în sensul art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Referitor la capătul de cerere

privitor la daunele morale, reține că nu a făcut dovezi că drepturile sale au

fost afectate.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că pârâtul nu a răspuns în

termen legal cererii din 28 februarie 2005, ci numai în urma numeroaselor sale

insistențe și că a înțeles ca în realitate să critice răspunsurile incomplete

și incorecte pe care le-a primit.

Menționează că motivarea sentinței

este ambiguă și neconvingătoare și că nu s-a avut în vedere că a suferit daune

morale, prin consecințele negative pe plan fizic și psihic.

Recursul este nefondat.

Prin cererea introductivă,

recurentul-reclamant a cerut ca intimatul-pârât să fie obligat să-i răspundă la

memoriul din 28 februarie 2005, pentru ca ulterior să menționeze că este

nemulțumit de faptul că nu i s-a răspuns, așa cum dorea, la cererile sale.

Prin cererea adresată intimatului,

în calitatea acestuia de ministru al sănătății, solicita să-i dea un răspuns

strict profesional, obiectiv la un alt memoriu și elaborarea unei programe

privitoare la acordarea primului ajutor medical în cazul accidentelor de

circulație.

Anterior adresase cereri oarecum

asemănătoare, atât Colegiului Medicilor, cât și Ministerului Sănătății, primind

răspuns la acestea, de care nu s-a arătat mulțumit.

La memoriul din 28 februarie 2005 a primit răspuns prin adresa nr. MC 2520 din 9 mai 2005 a Ministerului Sănătății - Direcția Generală de Asistență Medicală, prin care i s-a comunicat că nu se poate

formula un punct de vedere pertinent referitor la corectitudinea acordării

primului ajutor în cazul soției reclamantului, în absența unor date provenind

din surse autorizate, iar programa cursurilor de pregătire a conducătorilor de

vehicule, la temele referitoare la acordarea primului ajutor medical în accidente

de circulație, se află în curs de elaborare la Ministerul Sănătății.

Ca atare, i s-a răspuns

recurentului, la cerere, chiar dacă s-a întârziat în comunicarea răspunsului,

dar trebuie avută în vedere și împrejurarea că anterior, recurentul a mai

primit răspuns la cererile trimise Colegiului Medicilor și Ministerului

Sănătății, cereri prin care solicita să i se răspundă la solicitări

asemănătoare celor din memoriul de la 28 februarie 2005.

Cum corect a reținut instanța de

fond, în realitate recurentul este nemulțumit de răspunsurile primite.

Însă, așa cum rezultă din adresa nr.

2879 din 9 august 2004, a Colegiului Medicilor, către recurent, această

autoritate are competența de a ancheta cazurile privind calitatea actului

profesional al medicilor, dar nu se poate pronunța asupra argumentelor juridice

folosite de alte instituții sau persoane, în judecarea unor cauze privind

obligațiile conducătorilor de autovehicule.

De asemenea, Ministerul Sănătății -

Direcția Generală de Asistență Medicală, prin adresa nr. 38444 din 2 septembrie

2004, a comunicat recurentului, că nu intră în competența ministerului, de a

se pronunța asupra acordării primului ajutor în cazul accidentului rutier a

cărui victimă a fost soția recurentului.

Rezultă că recurentului i s-a

răspuns atât la memoriul din 28 februarie 2005, cât și la memoriile anterioare,

astfel că nu se constată existența unui refuz nejustificat de a-i răspunde la

cererile formulate, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut și că

recurentul nu a făcut dovezi concrete că ar fi suferit daune prin neprimirea

răspunsului la cererile sale, dar, așa cum s-a menționat mai sus, acestuia i

s-a răspuns la repetatele cereri, în limita competențelor celor două

autorități.

De aceea, și cererea privitoare la

acordarea de daune a fost corect respinsă de către instanța de fond.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.T.

împotriva sentinței civile nr. 1455 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2006.