ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în, contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora să răspundă favorabil cererii A1, în ceea ce privește cererea II din petiția nr. 966 - 30 iunie 2014 pentru Guvern și cererea II din petiția nr. 612066 - 30 iunie 2014 pentru Ministerul Finanțelor, și cererii A2, în ceea ce privește plângerea II din petiția nr. 1258 - 11 august 2014 pentru Guvern și plângerea II din petiția nr. 613134 - 11 august 2014 pentru Ministerul Finanțelor Publice. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâților la plata daunelor morale, estimate la suma de 90.000 - 200.000 RON.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 151 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Guvernul României să răspundă petiției înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014 și să comunice acest răspuns reclamantului, respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 151 din 26 ianuarie 2015 au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâtul Guvernul României. 3.1. Recursul declarat de reclamantul A. Reclamantul A. a formulat motive de recurs prin 3 cereri distincte, înregistrate la data de 9 martie 2015, 4 mai 2015 și 8 mai 2015. Prin cererea de recurs înregistrată la data de 9 martie 2015, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, fără a încadra criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul-reclamant susține că motivele sentinței atacate sunt contrare dispozițiilor legale, sunt contradictorii și străine cauzei, se întemeiază pe prevederi contrare principiului separației puterilor, inexistente în legislație și contrare prevederilor legale existente. În esență, recurentul-reclamant invocă caracterul contradictoriu al motivelor sentinței atacate față de dispozițiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 31 alin. (1) și (2), art. 82 alin. (2) și art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (2) și art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. Prin cererea de recurs înregistrată la data de 4 mai 2015, s-a susținut, de asemenea, faptul că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii față de dispozițiile legale, precum și motive străine de natura cauzei, susținându-se, suplimentar, faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de reclamant, contravenind dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. S-a mai susținut de către recurentul-reclamant că hotărârea atacată este neechitabilă și încalcă limitele procesuale descrise de cererile părților, contravenind art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât se referă la clasarea cererilor având același conținut, deși asemenea cereri de clasare nu se regăsesc nici în susținerile reclamantului, nici în cele ale autorității publice. Prin cererea de recurs înregistrată la data de 8 mai 2015 au fost reluate, în esență, aspectele de nelegalitate expuse în recursurile înregistrate la data de 9 martie 2015, respectiv 4 mai 2015. 3.2. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României Recurentul-pârât Guvernul României a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Recurentul-pârât arată că, în acord cu dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cererile reclamantului înregistrate sub nr. 966 din 30 iunie 2014 și nr. 1258 din 11 august 2014 au fost transmise, spre competentă soluționare, Ministerului Finanțelor Publice, reclamantul fiind încunoștințat cu privire la această împrejurare prin adresele nr. x din 1 iulie 2014 și nr. y din 13 august 2014. Prin urmare, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât petiția a fost înaintată autorității în drept să soluționeze aspectele sesizate, iar autoritatea pârâtă a procedat în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 27/2002. Refuzul nejustificat nu poate fi reținut nici prin prisma faptului că rezolvarea nefavorabilă a cererilor îl nemulțumește pe petent, întrucât autoritatea este obligată doar să răspundă cererii, nu să dea un curs favorabil acesteia.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 mai 2015, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a invocat următoarele excepții cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant A.: (i) excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 487 alin. (1) și art. 490 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că recursul a fost depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu la instanța a cărei hotărâre este recurată; (ii) excepția nulității motivelor de casare formulate cu depășirea termenul de recurs, înregistrate la data de 4 mai 2015 și 8 mai 2015; (iii) excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, ci cuprinde o reiterare a susținerilor din cererea de chemare în judecată și alegații personale cu privire la atribuțiile instituțiilor publice și încălcarea unor dispoziții constituționale. În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamantul A. și admiterea recursului promovat de pârâtul Guvernul României. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 mai 2015, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat, fără a invoca excepții procesuale.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru, analizând recursurile formulate în cauză, a dispus următoarele: 5.1. Referitor la recursurile formulate de reclamantul A.: - a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului declarat de recurentul A., referitoare la nedepunerea căii de atac la instanța a cărei hotărâre este atacată. - a admis excepția nulității recursurilor declarate de reclamantul A. la 4 mai 2015 și 8 mai 2015, împotriva Sentinței civile nr. 151 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - a admis excepția nulității recursului declarat de reclamantul A. la data de 9 martie 2015, împotriva Sentinței civile nr. 151 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 5.2. Referitor la recursul formulat de pârâtul Guvernul României, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs II.1. Analizând recursurile declarate de reclamantul A., din perspectiva soluției de admitere a excepției nulității, pronunțată prin încheierea de admitere în principiu din data de 31 mai 2017, Înalta Curte urmează a anula calea de atac, pentru considerentele ce se succed: Sentința civilă nr. 151 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată reclamantului A. la data de 4 martie 2015, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosarul instanței de fond. Termenul de recurs este de 15 zile, stabilit conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, și se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., în raport de data comunicării hotărârii recurate, în cauza de față termenul de declarare a căii de atac împlinindu-se la data de 23 martie 2015. Reclamantul A. a formulat motive de recurs prin 3 cereri distincte, înregistrate la data de 9 martie 2015, 4 mai 2015 și 8 mai 2015. În raport de data depunerii acestor cereri, se constată că numai cererea de recurs înregistrată la data de 9 martie 2015 se încadrează în termenul legal de 15 zile, cererile înregistrate la 4 mai 2015 și 8 mai 2015 situându-se în afara termenul prevăzut de lege pentru depunerea acestei căi de atac. Prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. dispun că: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal ...", motiv pentru este incidentă sancțiunea nulității motivelor de recurs formulate prin cererile înregistrate la data de 4 mai 2015 și 8 mai 2015, ca urmare a depășirii termenului de recurs. În ceea ce privește cererea de recurs înregistrată la data de 9 martie 2015, se constată că susținerile recurentului-reclamant sunt confuze și nestructurate din punct de vedere juridic, și nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, potrivit căruia: "Aceeași sancțiune (a nulității - n.r.) intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs formulate prin cererea analizată într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității acestei cereri de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488, art. 489 alin. (1) și (2) și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamantul A.. II.2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Guvernul României, analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Reclamantul A. a investit instanța de judecată cu cererea privind obligarea celor două autorități pârâte la emiterea unui răspuns favorabil cererilor înregistrate sub nr. 966 din 30 iunie 2014, adresată Guvernului României, respectiv nr. 612066 din 30 iunie 2014, adresată Ministerului Finanțelor Publice, susținând că pârâții nu au comunicat un răspuns, fiind formulată plângere administrativă, nesoluționată de asemenea de către pârâți. Prin hotărârea recurată, prima instanță a dispus obligarea pârâtului Guvernul României să răspundă petiției înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014 și să comunice acest răspuns reclamantului, respingând, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a răspunde cererii înregistrată sub nr. 612066 din 30 iunie 2014, precum și capătul de cerere privind plata daunelor morale. Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtului Guvernul României să răspundă petiției înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014 și să comunice acest răspuns reclamantului, este nelegală, în raport cu dispozițiile legale incidente și situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor: "Prezenta ordonanță are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora." Procedura de soluționare a petițiilor este detaliată în conținutul art. 6 și art. 6<SUP>1</SUP> din același act normativ, după cum urmează: "Art. 6 - (1) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relații cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către petiționari. (2) Compartimentul prevăzut la alin. (1) înaintează petițiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcție de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului. (3) Compartimentul prevăzut la alin. (1) este obligat să urmărească soluționarea și redactarea în termen a răspunsului. (4) Expedierea răspunsului către petiționar se face numai de către compartimentul pentru relații cu publicul, care se îngrijește și de clasarea și arhivarea petițiilor. Art. 61 - Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta." Relevante în soluționarea prezentei cauze sunt și dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002, potrivit cărora: "(1)Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. (2) Pentru soluționarea petițiilor transmise, potrivit art. 6<SUP>1</SUP>, de la alte autorități sau instituții publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiției la autoritatea sau instituția publică competentă." Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014, adresată pârâtului Guvernul României, reclamantul a solicitat autorității, în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituția României, luarea unor măsuri administrative privind dimensionarea bugetului și a deficitului bugetar. Prin adresa nr. x din data de 1 iulie 2014, recurentul-pârât Guvernul României a înaintat cererea reclamantului către intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în vederea soluționării acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002. Totodată, prin adresa nr. x din data de 1 iulie 2014, pârâtul Guvernul României a comunicat reclamantului A. faptul că petiția înregistrată sub acest număr a fost transmisă Ministerului Finanțelor, cu solicitarea de a dispune informarea reclamantului cu privire la concluziile analizei. Reclamantul a formulat plângere, înregistrată sub nr. x din 11 august 2014, adresată recurentului-pârât Guvernul României, reluând aspectele sesizate inițial și solicitând comunicarea unui răspuns în sensul măsurilor solicitate. Prin adresa nr. x din data de 13 august 2014, plângerea a fost înaintată, spre competentă soluționare, Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002, reclamantul fiind înștiințat despre această măsură prin adresa purtând același număr, emisă la aceeași dată. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, față de obiectul cererii înregistrate sub nr. 966 din 30 iunie 2014 (prin care se solicită luarea unor măsuri de stabilire și dimensionare a bugetului și deficitului bugetar), recurentul-pârât Guvernul României a apreciat că petițiile se circumscriu atribuțiilor legale aparținând Ministerului Finanțelor Publice, procedând la înaintarea cererilor către organul competent să le soluționeze, conform dispozițiilor art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002. De asemenea, Înalta Curte reține că măsura înaintării cererilor către organul competent să le soluționeze a fost adusă la cunoștința petentului, astfel cum dispune art. 6<SUP>1</SUP> teza a II-a din O.G. nr. 27/2002. În consecință, având în vedere obiectul specific al cererii nr. 966 din 30 iunie 2014, nu subzistă în sarcina recurentului-pârât obligația prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002, respectiv aceea de a răspunde petiției reclamantului, ci obligațiile stipulate de art. 6<SUP>1</SUP> din acest act normativ, referitoare la obligația de înaintare a cererii către forul competent, în termen de 5 zile de la înregistrare și de a aduce la cunoștința petentului această măsură, obligații pe care recurentul-pârât Guvernul României le-a respectat. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că Guvernului României nu-i revenea atribuția legală de soluționare a cererii adresate de reclamant, având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) lit. e), f), g) și h) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acestui minister îi revin atribuțiile concepției bugetare și fiscale, administrării veniturilor statului, administrării resurselor derulate prin Trezoreria Statului și administrării datoriei publice, aspecte asupra cărora se aplecau sesizările reclamantului. Prin urmare, se reține că recurentul-pârât Guvernul României nu se face vinovat de refuzul nejustificat de a soluționa cererea reclamantului, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, acesta procedând în conformitate cu normele prevăzute de art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002. Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Guvernul României urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 - 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea în parte a sentinței civile atacate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.