ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2019

Asupra cererii formulate în cauză;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.02.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000.000 RON, din care 10.000.000 RON daune morale și 5.000.000 RON daune materiale.

În motivare, reclamantul a arătat că a promovat prezenta acțiune ca urmare a faptului că Inspecția Judiciară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat să soluționeze plângerea prin care a solicitat reexaminarea încheierii emise de instanța de executare în Dosarul nr. x/2012 prin care s-a refuzat aducerea la îndeplinire a unui titlu executoriu.

Prin Sentința nr. 2108 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate și s-a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2108 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

La pronunțarea acestei hotărâri, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cât privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a constatat că, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu a expus împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Astfel, recurentul a invocat împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra titlului executoriu, respectiv nu a reținut faptul că acesta nu a fost adus la îndeplinire. De asemenea, recurentul a invocat, referitor la existența unei hotărâri judecătorești prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului, că această condiție este îndeplinită prin existența titlului executoriu care nu a fost adus la îndeplinire.

Instanța de recurs a apreciat că argumentele invocate de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma legală și, prin urmare, nu pot duce la casarea hotărârii pe motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceste aspecte țin de motivarea (considerentele) hotărârii recurate, iar nu de o încălcare a unor reguli procesuale.

De asemenea, s-a constatat că, în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu evidențiază faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu respectarea normelor procedurale referitoare la principiul disponibilității, limitele investirii instanței și limitele judecării procesului prevăzute de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că motivele de fapt și de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată concordă cu temeiul juridic reținut de instanță, probând intenția reală a reclamantului de a învesti instanța de judecată cu o acțiune în pretenții, constând în obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 15.000.000 RON, din care 10.000.000 RON daune morale și 5.000.000 RON daune materiale.

Judecătorul fondului a explicat în mod convingător că, pentru a fi obținută răspunderea patrimonială a statului, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, este necesar a fi dovedită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția, reținând în mod corect neîndeplinirea în cauză a primei dintre condițiile cumulative anterior menționate, respectiv existența unei fapte ilicite.

În contextul în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a supus dezbaterii părților argumentele de nelegalitate și le-a analizat în cuprinsul considerentelor, în limitele învestirii, Înalta Curte constată că soluția pronunțată nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma motivelor de casare invocate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat îndreptarea erorii materiale, lămurirea și completarea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că instanța de control judiciar a omis să menționeze numele și prenumele celor șase persoane al cărui interogatoriu a fost solicitat.

De asemenea, a solicitat ca în dispozitivul hotărârii să se menționeze soluția de respingere ca inadmisibilă a probei cu interogatoriul.

În ceea ce privește completarea hotărârii, recurentul a solicitat ca instanța de recurs să se pronunțe asupra titlului executoriu, respectiv faptul că nu a acesta nu a fost adus la îndeplinire.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii privind îndreptarea erorii materiale, lămurirea și completarea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 442 alin. (1) din C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

În temeiul art. 443 alin. (1) din C. proc. civ. "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Remediile procesuale prevăzute de textele de lege menționate, invocate drept temei al cererii formulate, au fost puse la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, există greșeli asupra numelui, calității și susținerilor părților, cele de socoteli sau orice alte greșeli materiale, ori atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

Înalta Curte constată că, deși petentul invocă drept temei al cererii sale, prevederile art. 442 C. proc. civ., aspectele sesizate prin cererea de îndreptare a erorii materiale nu se încadrează în categoria erorilor sau omisiunilor enumerate de dispozițiile articolului anterior menționat și nici nu reprezintă o eroare materială în sensul textului legal.

Nemulțumirea petentului legată de nemenționarea numelor persoanelor solicitate prin punctul de vedere formulat asupra raportului asupra admisibilității în principiu a recursului a fi chemate la interogatoriu sau nemenționarea în dispozitivul hotărârii a soluției de respingere ca inadmisibilă a probei cu interogatoriul nu reprezintă aspecte care să vizeze îndreptarea unei erori materiale sau lămurirea deciziei civile.

Nici în ceea ce privește art. 443 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al cererii, petentul nu arată care sunt acele dispoziții potrivnice, insuficient de clare sau confuze cuprinse în dispozitivul hotărârii, care să necesite lămurire din partea instanței de judecată.

În consecință, cererea având ca obiect îndreptarea erorii materiale și lămurirea apare ca fiind nemotivată.

Conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile."

Fiind nemotivată, cererea privind îndreptarea erorii materiale și lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, este lovită de nulitate.

În continuare, în ceea ce privește cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, instanța urmează a analiza cu prioritate excepția tardivității formulării acesteia, potrivit art. 248 C. proc. civ.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

În cauză, hotărârea a cărei completare se solicită are caracter definitiv, fiind pronunțată în calea de a atac a recursului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., în privința termenului de formulare a cererii de completare a hotărârii, respectiv 15 zile de la pronunțare.

Decizia nr. 2476 a fost pronunțată la data de 12 iunie 2018, astfel încât, în raport de modul de calcul ale termenelor de procedură socotite pe zile, prevăzute de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de completare a hotărârii s-a împlinit la data de 28 iunie 2018.

Având în vedere că recurentul-reclamant A. a depus cererea de completare a dispozitivului hotărârii prin intermediul serviciului poștal, la data de 25 octombrie 2018 (conform ștampilei poștei aplicată pe plicul aflat la dosar), Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu nerespectarea termenului legal, fiind tardiv formulată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că excepția tardivității, invocată din oficiu, este întemeiată, urmând a respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii formulată de recurentul-reclamant A. privind îndreptarea și lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN