ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2476/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.02.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000.000 RON, din care 10.000.000 RON daune morale și 5.000.000 RON daune materiale.

În motivare, reclamantul a arătat că a promovat prezenta acțiune ca urmare a faptului că Inspecția Judiciară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat să soluționeze plângerea prin care a solicitat reexaminarea încheierii emise de instanța de executare în dosarul nr. x/2012 prin care s-a refuzat aducerea la îndeplinire a unui titlu executoriu.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii "recursului administrativ prealabil" prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 2108 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate și s-a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., sentința recurată fiind lovită de nulitate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2018, Completul de filtru a admis în principiu recursul, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata cauzei pe fond la data de 12 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate în susținerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt lipsite de temei.

Cât privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Astfel, recurentul a invocat împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra titlului executoriu, respectiv nu a reținut faptul că acesta nu a fost adus la îndeplinire.

De asemenea, recurentul a invocat, referitor la existența unei hotărâri judecătorești prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului, că această condiție este îndeplinită prin existența titlului executoriu care nu a fost adus la îndeplinire.

Argumentele invocate de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma legală și, prin urmare, nu pot duce la casarea hotărârii pe motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceste aspecte țin de motivarea (considerentele) hotărârii recurate, iar nu de o încălcare a unor reguli procesuale.

De asemenea, se constată că, în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu evidențiază faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.

Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este, însă, important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

În cauza de față, Înalta Curte constată că, în cuprinsul hotărârii recurate, sunt expuse motivele care au stat la baza soluției pronunțate.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu respectarea normelor procedurale referitoare la principiul disponibilității, limitele investirii instanței și limitele judecării procesului prevăzute de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Motivele de fapt și de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată concordă cu temeiul juridic reținut de instanță, probând intenția reală a reclamantului de a investi instanța de judecată cu o acțiune în pretenții, constând în obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 15.000.000 RON, din care 10.000.000 RON daune morale și 5.000.000 RON daune materiale.

Judecătorul fondului a explicat în mod convingător că, pentru a fi obținută răspunderea patrimonială a statului, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, este necesar a fi dovedită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția, reținând în mod corect neîndeplinirea în cauză a primei dintre condițiile cumulative anterior menționate, respectiv existența unei fapte ilicite.

Potrivit art. 94 din Legea nr. 303/2004 "Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii", iar potrivit art. 96 din același act normativ:

"(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de C. proc. pen.

(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară."

Astfel, în mod judicios, prima instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că există o hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și că această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

În contextul în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a supus dezbaterii părților argumentele de nelegalitate și le-a analizat în cuprinsul considerentelor, în limitele investirii, Înalta Curte constată că soluția pronunțată nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma motivelor de casare invocate.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2108 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.