ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta T.L. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 194 din 22 iunie 2005, emisă de pârâtă

și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că aceasta s-a

refugiat, împreună cu familia, din localitatea Dacia, județul Satu Mare, în

Cetățele, comuna Șișești, județul Maramureș.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 269/CA/2005

- PI din 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu este născută în refugiu, ci

anterior cedării Ardealului de Nord, Ungariei, respectiv 1934.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este

fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 lit. a) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri și lagăre de

concentrare din străinătate.

De asemenea, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute de art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente și în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Probele pe care instanța de fond le

invocă în motivarea hotărârii, nu au fost coroborate cu nici un alt mijloc de

probă.

Or, pentru a ajunge la o soluție

temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind dator,

potrivit art. 129 alin. (8) C. proc. civ., a stărui, prin mijloacele legale, pentru

a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest sens, aceleași prevederi

legale acordă judecătorilor, puterea de a dispune administrarea probelor pe

care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale

menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în

mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive, recursul va fi

admis, sentința atacată va fi casată și în temeiul art. 313 teza I C. proc.

civ., cauza va fi trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, care, în

aplicarea art. 315 alin. (1) și (3) din același cod, va proceda la completarea

probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.L.

împotriva sentinței civile nr. 269/CA/2005 - PI din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare,aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2006.