ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5293/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5293/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, la 20 septembrie 2004, reclamantele C.M. și L.G. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Iași, anularea Dispoziției nr. 8706 din 4 august 2004 emisă de intimat. În motivarea contestației s-a arătat că reclamantele au fost convocate de către Primarul municipiului Iași în scopul negocierii valorii terenului care a făcut obiectul notificării prin care solicitaseră restituirea în natură. În urma negocierii s-a stabilit ca valoare a terenului suma de 807.350.000 lei și s-a întocmit un proces-verbal semnat și de către reclamante.
Decizia contestată este nelegală deoarece a fost emisă după ce s-a epuizat procedura prevăzută de legea specială. Prin sentința civilă nr. 905 din 10 noiembrie 2004 Tribunalul Iași, secția civilă, a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul ce a aparținut părinților petentelor a fost expropriat prin Decretul nr. 63/1965. Casa de locuit a fost demolată iar pe teren au fost construite blocuri și căi de acces. Situația petentelor se încadrează în prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ele având dreptul la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent. Susținerile privind negocierile purtate la Comisia municipală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și stabilirea unor despăgubiri bănești nu au nici un fel de relevanță atâta timp cât petentele au adresat notificarea Primăriei municipiului Iași.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 163 din 30 martie 2005 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă acțiunea, s-au anulat prevederile art. 3-6 din Dispoziția nr. 8706 din 4 august 2004 și a fost obligat primarul să trimită Prefectului județului Iași dispoziția și actele anexă pentru acordarea despăgubirilor în echivalent bănesc. În considerentele deciziei sale, instanța de apel a copiat decizia contestată și a arătat că Legea nr. 10/2001 reglementează fiecare modalitate de restituire cu reguli proprii a căror încălcare atrage nulitatea măsurilor dispuse. Înaintarea notificării primăriei și nu prefecturii, nu este de natură să atragă nulitatea notificării pentru despăgubiri bănești.
Legea și Normele metodologice de aplicare a acesteia instituie atât procedura, stabilesc cazurile în care se acordă despăgubirile, modalitatea, cuantumul acestora, iar prin decizia contestată primarul le-a încălcat. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către intimatul pârât, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Instanța a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 11 și art. 36 din Legea nr. 10/2001. Având în vedere că terenul în suprafață de 602,50 mp. este sistematizat, iar imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii a făcut obiectul unei exproprieri, în speță sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din lege.
Măsurile reparatorii sunt cele prevăzute în art. 11 alin. (8). Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor legii speciale. S-a invocat, totodată, excepția tardivității declarării recursului. Excepția tardivității exercitării recursului nu este întemeiată. Decizia instanței de apel a fost comunicată Primarului municipiului Iași la 12 mai 2005, recursul fiind declarat, în condițiile art. 104 C. proc. civ., la 30 mai 2005. Având în vedere că ultima zi a termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. s-a împlinit într-o zi de sărbătoare legală, în temeiul art. 101 alin. final C. proc. civ.
termenul a fost prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, care a fost 30 mai 2005. Pe fond, recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează: Imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001 a fost expropriat, în prezent fiind ocupat de blocuri de locuințe și spații destinate folosirii acestora. Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
La rândul său, alin. (8) al textului, în forma de la data soluționării recursului, dispune că în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor.
Așadar, pentru ca măsura dispusă de instanța de apel să nu fie pur formală, și să nu profite, practic, nici intimatelor reclamante, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., și decizia va fi modificată în parte în sensul că primarul va fi obligat să transmită Secretariatului Comisiei Centrale notificarea formulată de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iași împotriva deciziei civile nr. 163 din 30 martie 2005 a Curții de Apel Iași, secția civilă, și în consecință: Modifică decizia în sensul că îl obligă pe Primarul municipiului Iași să trimită notificarea formulată de reclamante Secretariatului Comisiei Centrale. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.