Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5666/2006

HOTĂRÂRE
29.09.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5666/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 633/P/Ap/2006, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a inculpaților F.C. și T.D.A., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor în libertate. Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, recurenții inculpați au fost inițial arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpaților la pedepsele de 8 ani închisoare (T.D.A.) și 8 ani 10 luni și 7 zile închisoare (F.C.), pedepse aplicate prin sentința penală nr. 235/ S din 17 aprilie 2006 a Tribunalului Brașov, secția penală).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (ambii inculpați fiind recidiviști). Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 140 lei, din care sumele de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.C. și T.D.A. împotriva Încheierii din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 633/P/Ap/2006. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5670/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 20 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea pre
ÎCCJ 2006-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 905/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1201/P/AP/2005, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului
ÎCCJ 2006-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4076/2006
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2006, în dosarul nr. 600/P/Ap/2006, Curtea de Apel Brașov a menținut starea de arest a inculpaților I
ÎCCJ 2006-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2919/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.C. și H.F. împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Brașov, în
ÎCCJ 2006-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 336/P/MF/Ap/2005, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea preve
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă