ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5670/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 20 septembrie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru

minori și familie, a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.C., în baza

300

2

și a art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a declarat

recurs inculpatul solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea

sa în libertate.

Înalta Curte constată, că recursul

declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Conform art. 160

b

alin. (3)

din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele

pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, iar

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a

dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate,

recurentul inculpat a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața

autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26

din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Brașov, secția pentru minori și familie).

Chiar dacă sentința nu a rămas,

încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este

justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni de tâlhărie, pentru

care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe

certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 140 lei, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie

2006 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, pronunțată în

dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2006.