Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5670/2006

HOTĂRÂRE
29.09.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5670/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 20 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.C., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate. Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, recurentul inculpat a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Brașov, secția pentru minori și familie).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni de tâlhărie, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 140 lei, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5666/2006
Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 633/P/Ap/2006, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a inculpați
ÎCCJ 2006-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 336/P/MF/Ap/2005, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea preve
ÎCCJ 2006-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 905/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1201/P/AP/2005, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului
ÎCCJ 2006-08-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4840/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 2 august 2006, pronunțată în dosarul nr. 805/P/Ap/2006, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatu
ÎCCJ 2006-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1109/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 139/Ap/2006, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului D.M., î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă