ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5670/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 20 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.C., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate. Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, recurentul inculpat a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Brașov, secția pentru minori și familie).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni de tâlhărie, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 140 lei, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 217/P/Ap/MF/2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2006.