ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 24 ianuarie 2006, Tribunalul Mureș l-a condamnat pe inculpatul M.F., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 și 76 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă prevenția de la 29 aprilie 2005 și menținută măsura arestării preventive. S-a constatat că părțile vătămate R.I. și N.G. nu au formulat pretenții civile în cauză. S-a dispus confiscarea bunurilor care au servit la săvârșirea infracțiunii, respectiv o căruță și un cal aparținând inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 28 aprilie 2005, aproximativ orele 22,00, inculpatul M.F. a ajuns de la domiciliul său din Ungheni, cu calul și căruța C., jud. Mureș, fiind însoțit de alte 4 persoane (față de care a fost disjunsă cauza, în vederea identificării) și oprind în fața imobilului părții vătămate R.I. care avea un plug din fier, pentru tractor, la poartă. Ajutat de cele 4 persoane, inculpatul a sustras plugul blocându-l în căruță însă în momentul în care au încercat să plece, au fost surprinși de paznicul părții vătămate N.G., care era împreună cu preotul S.A. consăteanul G.V. La lumina lanternei martorii l-au văzut pe inculpat în căruță iar pe alături pe ceilalți precum și în momentul în care căruța a ajuns în dreptul său, paznicul N.G.
a prins calul de căpăstru, oprindu-l. În această situație grupul persoanelor neidentificate a răsturnat plugul din căruță în drum, fugind și rămânând pe loc doar inculpatul M.F., care se afla în atelaj și ținea hățurile calului. Încercarea inculpatului de a urni căruța din loc, smucind de hățuri, nu a izbutit, calul fiind ținut de paznic și în aceste împrejurări M.F., pentru a-și asigura scăparea, l-a lovit pe N.G. în cap cu scândura de la căruță, partea vătămată fiind doborâtă la sol. Au intervenit și martorii prezenți și alții care au sosit atrași de zgomot printre care M.M., C.A. și partea vătămată R.I., care a reușit să-l imobilizeze pe inculpat până la sosirea organului de poliție. Partea vătămată N.G., în vârstă de 70 ani, a suferit leziuni care au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale.
Părțile vătămate R.I. proprietarul plugului, care a și fost restituit și N.G., paznic, nu s-au constituit părți civile în cauză. Inculpatul a negat săvârșirea furtului urmat de violențe pentru a-și asigura scăparea, pretinzând că se afla în zonă, fie să încerce calul pe care tocmai îl cumpărase, fie să achiziționeze fân de la cetățeni. Ambele versiuni au fost înlăturate de instanță aceasta constatând, pe baza probelor administrate, existența faptei imputate și a vinovăției inculpatului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș care a criticat-o pentru reținerea greșită a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, care însă nu a recunoscut fapta și este recidivist precum și inculpatul M.F., care a criticat încadrarea juridică reținută, solicitând reducerea pedepsei și înlăturarea minimă de siguranță a confiscării calului și căruței.
Prin decizia penală nr. 54 din 14 aprilie 2006, Curtea de Apel Tg. Mureș a admis apelul parchetului, desființând în parte dispozițiile art. 74 și 76 lit. b) C. pen., și a majorat pedeapsa de la 4 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, instanța de control judiciar constatând că vinovăția acestuia este temeinic stabilită iar încadrarea judiciară legal reținută. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise, a susținut în participarea sa la comiterea acestei infracțiuni iar oral, prin apărător, restituirea cauzei la organul de urmărire penală completarea probelor și, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, susținut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17 1 , 18 C. proc. pen., nu este fondat. Situația de fapt a fost corect reținută și aceasta rezultă fără echivoc din probele administrate în cursul urmăririi penale și în cel al judecății. Încercările inculpatului de a evita tragerea la răspundere penală, prezentând în recurs, alături de cele două versiuni din precedent o a treia situație, potrivit căruia el ar fi sustras dale din beton de la canal și în timp ce negocia prețul cu cumpărătorul ceilalți făptuitori, unde cele ..., au sustras plugul, el apărând ulterior la locul faptei, sunt contrazise de proba ..., care îl indică pe inculpat autor al ambelor acțiuni ce realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii complexe de tâlhărie.
Partea vătămată N.G. detaliază categoric că inculpatul M.F. se afla în căruță, ceilalți făptuitori fiind alături, și a fost lovit cu o scândură din acelea ce se foloseau pentru stat în vehicul. Asemenea, martorul M.M.V. a surprins la rândul lui momentul lovirii paznicului cu scândura fapta fiind săvârșită de o persoană care a fost reținută la locul faptei până la sosirea organului de poliție, astfel că a putut să o identifice ca fiind inculpatul M.F. Toți martorii au constatat că plugul a fost deplasat de la locul lui, partea vătămată R.I. arătând că acesta a fost transportat pe o distanță de circa 50 m. Se constată, astfel, că în cauză urmărirea penală și judecata au administrat complet probele necesare stabilirii ... a situației de fapt, nefiind necesară restituirea cauzei procurorului pentru completarea urmăririi penale.
Încadrarea judiciară este, de asemenea, legală. Și individualizarea pedepsei a fost făcută de către instanța de apel în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Față de antecedentele inculpatului, mai multe condamnări pentru furt și infracțiuni de violență, ultima la 3 ani închisoare din a cărei executare s-a liberat condiționat la 1 noiembrie 2002, și conduita nesinceră din cursul procesului, refuzând să înlesnească … participanților, justificat s-a constituit că nu există în cauză împrejurări care să poată fi considerate circumstanțe atenuante. Cum nici din examinarea din oficiu a hotărârilor nu rezultă existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.
pen., recursul inculpatului M.F. urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va scade durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 7 iunie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 54 din 14 aprilie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 7 iunie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.