Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6122/2006

HOTĂRÂRE
23.10.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6122/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, printre altele, s-a menținut starea de arest a inculpatului H.C.D. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat și în consecință, în baza dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen., raportat la art. 300 2 din același cod, a menținut starea de arest a acestuia. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul H.C.D. Prin sentința nr. 790 din 28 iunie 2006, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 C. pen., l-a condamnat, printre alții, pe inculpatul H.D.C., la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Analiza actelor și probelor din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au schimbat fiind întrunite în continuare prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului constituie un pericol pentru ordinea publică având în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat și condițiile concrete în care aceasta a fost săvârșită. În consecință, recursul declarat de inculpatul H.C.D., nefiind fondat, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins ca atare. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în care va fi inclus și onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C.D. împotriva încheierii din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 3817/3/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4308/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din ședința publică de la 20 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția I penală și pentru cauze cu minori și familie, în cursul soluționării ap
ÎCCJ 2006-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5909/2006
ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică prin modalitatea efectivă de săvârșire, creându-se o stare de insecuritate. De altfel, legiuitorul în conținutul art. 148 alin. (1) C. proc. pen
ÎCCJ 2006-08-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4767/2006
-a mai arătat că trebuie avut în vedere „natura și gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, pericolul social ridicat al faptei comise, precum și circumstanțele personale ale inculpatu
ÎCCJ 2006-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3996/M/2005, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc.
ÎCCJ 2006-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5487/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 septembrie 2006, Curtea de Apel Pitești a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a recurentului inculpat C.R. Pentr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă