ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5909/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 9000/3/2006, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.D. Onorariu avocatului din oficiu în cuantum de 40 RON a fost suportat din fondul Ministerului Justiției. A fost acordat termen la data de 19 octombrie 2006. S-a corectat citativul încheierii în sensul precizării calității procesuale corecte a inculpatului, aceea de apelant intimat. S-a completat citativul cu intimatul parte vătămată Șt.A. Apelantul intimat inculpat va fi citat la locul de deținere. Intimatul parte vătămată va fi citat la adresa indicată în rechizitoriu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut asupra stării de arest preventiv a apelantului intimat inculpat G.D. că analizând actele și lucrările dosarului a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului și, chiar dacă pronunțarea unei hotărâri de condamnare la 4 ani închisoare, în primă instanță, respectiv a sentinței penale nr. 874 din 03 august 2006, nu afectează, potrivit legii, prezumția de nevinovăție, privarea de libertate a inculpatului este justificată și în prezent, în raport cu gravitatea acuzației ce i se aduce, săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu, prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., și de circumstanțele reale în care se presupune că a comis faptele.

Pentru aceste considerente, în baza art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b pct. 3 C. proc. pen., a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului G.D. Față de faptul că inculpatul, prin apelul său a solicitat achitarea a fost acordat termen pentru a fi citată partea vătămată. Împotriva acestei încheieri de ședință prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul G.D., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea dosarului cu inculpatul în stare de libertate, deoarece nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Examinând recursul declarat de inculpatul G.D. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință de la 28 septembrie 2006 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 874 din 3 august 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 9000/3/2006 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul G.D., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu din art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii preventive de la 19 februarie 2006 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. S-a constatat că partea vătămată Șt.A. nu s-a constituit parte civilă, bunul sustras fiind recuperat. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli către stat. În considerentele sentinței, s-a reținut, în fapt, că în noaptea de 18 februarie 2006, în jurul orei 3,00, inculpatul G.D. împreună cu M.V. s-au deplasat în Căminul Studențesc L., unde la etajul 1 au jucat biliard și au consumat băuturi alcoolice, după care au urcat la etajul 9 pentru a căuta o fată pe nume de M., sens în care au bătut la ușile camerelor de la acest palier, inclusiv la cea ocupată de partea vătămată, manifestându-se totodată, la acea oră în mod zgomotos.

În aceste împrejurări, partea vătămată a deschis ușa și a intrat în dialog cu cei doi tineri, cărora le-a spus că nu cunoaște o persoană cu un asemenea nume, după care s-a retras în cameră. Întrucât inculpatul și însoțitorul său insistau la ușile vecine, partea vătămată a ieșit din cameră și le-a cerut să părăsească incinta căminului, iar în caz contrat va anunța poliția, după care, a revenit în cameră și a închis ușa cu sistemul prevăzut pentru închidere. La un interval scurt după această discuție, inculpatul a revenit la ușa părții vătămate, a lovit cu piciorul în aceasta în două rânduri, astfel încât, încuietoarea a cedat și a pătruns în camera unde l-a agresat pe partea vătămată, lovindu-l cu palmele peste fața.

Aceasta a reușit să scape și de teamă a fugit la un alt coleg de palier, martorul S.Șt.R. După plecare părții vătămate, inculpatul a deconectat și a luat unitatea centrală a computerului ce l-a găsit în cameră, părăsind împreună cu M.V. locuința părții vătămate. Înainte de a reuși să plece din incinta căminului, cei doi au fost depistați de organele de poliție, asupra inculpatului găsindu-se unitatea sustrasă de la computerul părții vătămate, ce a fost ulterior restituită acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.D., ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 9000/3/2006.

În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Totodată, în conținutul art. 160 b alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, chiar în condițiile modificării dispozițiilor art. 148 C. proc. pen., prin Legea nr. 356/2006. Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.D. au fost reținute ca temeiuri în drept, dispozițiile art. 143, 148 lit. b) și h) C. proc. pen., în condițiile art. 149 1 din același cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 59/ U emis la 19 februarie 2006. Eliminarea cazului prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc.

pen., referitor la infracțiunea flagrantă, prin Legea nr. 356/2006, ce a fost reținut și în sarcina inculpatului G.D. nu poate conduce automat la revocarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât sunt îndeplinite și subzistă în continuare condițiile cumulative ale art. 148 lit. f) [(anterior art. 148 lit. h)] din același cod, respectiv cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea de tâlhărie fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică prin modalitatea efectivă de săvârșire, creându-se o stare de insecuritate. De altfel, legiuitorul în conținutul art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., nu condiționează luarea măsurii arestării preventive de îndeplinirea tuturor cazurilor stipulate la lit. a) – f), ci doar de existența vreunuia dintre acestea, așa încât incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. f) față de inculpatul G.D., în raport cu materialul probator administrat, precum și cu hotărârea de condamnare la o pedeapsă de 4 ani închisoare, chiar dacă nu este definitivă, impun în continuare menținerea măsurii arestării preventive a acestuia. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului G.D. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant-intimat G.D. este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva încheierii din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 9000/3/2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva încheierii din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 9000/3/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2006.