ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1276/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1276/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 174/CA din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței civile nr. 139/CA din 24 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. R1293/CA/2002, prin care se admisese cererea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu această autoritate și s-a dispus repunerea reclamantului în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 42/1990, pentru depunerea dosarului, în vederea obținerii certificatului de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Rănit”.
Instanța a apreciat că soluția de respingere a cererii de revizuire se impune, întrucât motivul invocat de revizuient, privind lipsa calității procesuale pasive a Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, vizează aspecte de fond, neputând conduce la admiterea cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ., pe care a fost fundamentată în drept cererea de revizuire. Împotriva sentinței nr. 174/CA din 18 aprilie 2005, a Curții de Apel Constanța, a formulat recurs, în termen legal, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Astfel, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
și a susținut că instanțele de judecată, atât la fond, cât și la recurs, dar mai ales în calea de atac a revizuirii, nu au reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. De asemenea, a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și respectiv, că soluția este dată fără temei legal, deoarece titlurile și brevetele de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 urmau să fie eliberate de către Președintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, doar celor cărora Comisia abilitată legal le recunoscuse calitatea de revoluționar, prin atribuirea certificatului, iar numitul P.I.
nu se află într-o astfel de situație. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurentul-revizuient a formulat o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 139 din 24 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, invocând ca temei legal al cererii, prevederile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri se poate cere, dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei care erau însărcinați să-i apere. Soluționând cererea de revizuire, instanța de fond a reținut că susținerile făcute în cererea de revizuire nu se încadrau în motivul reglementat la art. 322 pct. 6 C. proc.
civ., precum și că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu a probat că ar fi fost lipsit de apărare și nici că ar fi fost apărat cu viclenie în litigiul respectiv. Într-adevăr, revizuientul a invocat ca motiv de revizuire, art. 322 pct. 6 C. proc. civ., dar a formulat critici referitoare la modul de soluționare a excepției pe care o invocase în fața instanțelor de fond și de recurs, privind o pretinsă lipsă de calitate procesuală pasivă în cauză, ceea ce nu se încadra în limitele prevederilor legale invocate ca temei al cererii de revizuire. În recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ., recurentul-revizuient își raportează criticile nu la sentința prin care a fost soluționată cererea de revizuire, ci la hotărârile prin care a fost soluționat fondul, respectiv, recursul în cauză, susținând, în esență, același lucru: cum că nu ar fi avut calitate procesuală, excepție care a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia nr. 3425 din 23 octombrie 2003 a secției de contencios administrativ de la Curtea Supremă de Justiție. Astfel fiind, se constată că soluția instanței de fond asupra cererii de revizuire este legală și temeinică, urmând ca recursul de față să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței civile nr. 174/CA din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.