Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1438/2008

HOTĂRÂRE
03.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1438/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sesizată ca urmare a declinării competenței de către Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1090 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 713/ CA din 11 octombrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, obligându-l pe acesta să soluționeze cererea reclamantului de preschimbare a certificatului doveditor al calității de revoluționar.

Prin aceeași sentință, Instanța de Fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului Românei, respingând acțiunea îndreptată împotriva Guvernului României ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă; de asemenea, Instanța a respins excepția prematurității introducerii cererii, precum și excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Pentru a pronunța această sentință, Instanța de judecată a reținut, în ce privește excepțiile, următoarele: - excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României este întemeiată, având în vedere că, în cauză, în raport de obiectul acțiunii, nu există identitate între pârâtul Guvernul României, ca parte chemată în judecată de către reclamant, și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, întrucât, conform Legii nr. 341/2004, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 este autoritatea care procedează la eliberarea noului tip de certificat; - excepția prematurității introducerii cererii de către reclamant este neîntemeiată, având în vedere că termenul de preschimbare a certificatelor, prevăzut de O.U.G.

nr. 132/2006, este 31 martie 2008 iar, în cauză, prin cererea de chemare în judecată, se urmărește tocmai înlăturarea refuzului autorității administrative abilitate de a-i soluționa „favorabil solicitarea, deși înaintată încă din februarie 2006" (fila 3 Dosar nr. 2561/118/2005 al Tribunalului Constanța); - excepția lipsei producerii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este nefondată, având în vedere că, anterior introducerii acțiunii în Instanță de către reclamant (08 martie 2007 - fila 21 verso - dosar Tribunalul Constanța), acesta se adresase pârâtului, în mai multe rânduri, astfel cum rezultă din corespondența aflată la dosar (filele 4-9 dosar Tribunalul Constanța).

Pe fond, Instanța a reținut, în esență, că acțiunea reclamantului este întemeiată, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu împrejurarea că reclamantul a solicitat, în decembrie 2005, preschimbarea certificatului de revoluționar iar, prin adresa din 23 octombrie 2006 (fila 8 dosar Tribunal), pârâtul i-a comunicat că se află în imposibilitatea de a soluționa favorabil solicitarea sa, întrucât „nu a depus cererea de preschimbare până la 31 iulie 2007". Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs în termen legal pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. S-a învederat, prin motivele de recurs, că Instanța de Fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). în acest sens trebuiau avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 132/2006 pentru modificarea și prorogarea unor termene prevăzute în Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare, respectiv termenul final de preschimbare a certificatelor este 31 martie 2008, urmând ca în interiorul acestui termen Comisia S.S.P.R. să procedeze la preschimbarea tuturor certificatelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. De asemenea, s-a arătat, Instanța de Fond a reținut în mod greșit faptul că intimatul - reclamant a depus documentația necesară preschimbării în februarie 2006, realitatea este că, acesta a depus la S.S.P.R.

cererea prin care solicita preschimbarea certificatului la data de 03 ianuarie 2007. Cererea intimatului - reclamant din februarie 2006, la care face referire Instanța de Fond, adresată instituției noastre este doar o petiție nefiind același lucru cu cererea de solicitare a preschimbării certificatului, reglementată de legi speciale (Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 1412/2004 cu modificările și completările ulterioare). De asemenea într-un mod cu totul și cu totul inexplicabil, Instanța de Fond menționează faptul că, intimatul - reclamant a solicitat în decembrie 2005 preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar, în realitate acesta solicitând acesta preschimbare la data de 03 ianuarie 2007. Referitor la adresa S.S.P.R.

din 23 octombrie 2006, s-a precizat că la data la care a fost formulat răspunsul S.S.P.R. din 23 octombrie 2006, era în vigoare termenul de prorogare prevăzut de art. 9 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 347/2006 care prevedea că „termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare a calității de revoluționar este 31 iulie 2006". În concluzie răspunsul S.S.P.R., a fost perfect legal, la data respectivă recurenta aflându-se în imposibilitate de a mai primi cereri de preschimbare și implicit de a soluționa favorabil cererea intimatului - reclamant. Ulterior, prin O.U.G. 132/2006, publicată în M. Of. nr. 1042 din 28 decembrie 2006, termenul prevăzut la art. 9 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 347/2006, a fost prorogat până la data de 31 martie 2008. Astfel potrivit acestor dispoziții, la data de 03 ianuarie 2007, intimatul - reclamant a avut posibilitatea legală de a-și depune documentația necesară preschimbării certificatului.

În aceste condiții, Instanța de Fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul neîndoielnic al acestuia, în același timp sentința atacată fiind dată cu încălcarea prevederilor legale, motive ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma în vigoare la data formulării acțiunii în contencios administrativ de către reclamant, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) poate sesiza Instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea se poate adresa Instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. În cauză, se reține că, potrivit înscrisurilor administrate la prima Instanță, intimatul B.C. deține Certificatul de Atestare a Calității de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 eliberat la data de 12 decembrie 1996 de Comisia pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 din cadrul Guvernului României.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341 din 12 iulie 2004 - Legea recunoștinței față de eroii - martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989, certificate doveditoare care, în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), alin. (4) și alin. (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ulterior, prin O.U.G. nr. 182 din 14 decembrie 2005 termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Legea recunoștinței față de eroii - martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341 din 2004, astfel cum a fost prorogat prin O.U.G.

nr. 133 din 2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37 din 2005, s-a prorogat până la data de 23 octombrie 2006, inclusiv. O.U.G. nr. 182 din 2005 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 148 din 15 mai 2006, prin care s-a stabilit că termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Legea recunoștinței față de eroii - martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341/2004 publicată în M. Of. al României, astfel cum au fost prorogate prin O.U.G. nr. 133/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2005, se prorogă până la data de 30 decembrie 2006 inclusiv.

În aceste condiții, în mod eronat Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, așa cum rezultă din adresa din 23 octombrie 2006, a respins cererea reclamantului de solicitare a preschimbării certificatului doveditor al calității de revoluționar, formulată la 4 octombrie 2006 și înaintată inițial Cancelariei P.M., pe motiv că termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare ale calității de revoluționar a fost depășit. Așa fiind, în mod corect Instanța de Fond, prin hotărârea atacată, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a admis acțiunea reclamantului B.C.

și a obligat pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 din cadrul Guvernului României să soluționeze cererea reclamantului de preschimbare a certificatului doveditor al calității de revoluționar. În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că hotărârea recurată este temeinică și legală, urmând a se dispune, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței nr. 713/ CA din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

ÎN

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței nr. 713/ CA din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin
ÎCCJ 2012-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2678/2012
tipuri de certificate doveditoare ale calității de revoluționar era finalizată, iar reclamantul nu a formulat contestația prevăzută de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989. Pâ
ÎCCJ 2008-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2008-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 20 decembrie 2007, Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989 a
ÎCCJ 2009-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2009
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, instanța care în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are competența soluționării actelor administrat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă