ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 222/2007

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 5 ianuarie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru minori, în dosarul nr. 8/64/2007, s-a menținut, în temeiul art.

300

2

C. proc. pen, raportat la art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului G.A. și

B.N.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în esență, că subzistă

temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii

prilej cu care au fost respectate dispozițiile procesual penale.

De asemenea, instanța a

avut în vedere că lăsarea în libertate a celor doi inculpați ar

prezenta și în prezent pericolul concret pentru ordinea publică,

astfel cum rezultă din probele certe administrate pană în prezent.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, au formulat recurs inculpații G.A. și B.N. solicitând

punerea lor în libertate întrucât numai subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea

atacată sub aspectele invocate de inculpați, cat și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea fiind

legală și temeinică.

Din actele și

lucrările dosarului se reține că recurenții inculpați

au fost trimiși în judecată în stare de arest pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de

25 decembrie 2005, aceștia împreună cu alte două persoane, au

acostat-o pe partea vătămată A.S. au agresat-o și au

deposedat-o de mai multe bunuri.

Prin sentința

penală nr. 89 din 9 noiembrie 2006, Tribunalul pentru Minori și

Familie Brașov i-a condamnat pe inculpați la pedepse privative de

libertate în cuantum de 7 ani închisoare și respectiv 5 ani închisoare.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apeluri cei doi inculpați, fază

procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel

Brașov a menținut starea de arest a acestora, constatând că

măsura este legală și temeinică, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen.

Potrivit acestor

dispoziții legale, instanța este datoare să verifice, periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune

menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de

drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor doi

inculpați, la data de 27 decembrie 2005, l-a constituit art. 148 lit. h) C.

proc. pen.

În mod corect, a

reținut instanța de apel că și în prezent se mențin

temeiurile de drept și de drept care au determinat arestarea

preventivă a recurenților inculpați.

Înalta Curte apreciază

că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul

sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea presupus

săvârșită de recurenți, pericolul concret pe care

lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică,

prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea

civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei,

din modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, precum

și din datele care caracterizează persoana inculpaților.

Nu în ultimul rând, se

constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143

C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să

contureze presupunerea participării recurenților la săvârșirea

faptei pentru care au fost cercetați și condamnați în primă

instanță.

Împrejurarea că în

cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, care nu

este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în

speță, încadrându-se în prevederile legale.

În consecință, în

raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârșite de

inculpați, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare,

privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile formulate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații G.A. și B.N. împotriva încheierii

din 5 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru minori, pronunțată în dosarul nr. 8/64/2007.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 140 lei, cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 16 ianuarie 2007.