ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2684/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 23 iulie 2002, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâta R.C. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 240.335.888 lei reprezentând despăgubiri pe perioada aprilie - decembrie 2001 indemnizație lunară conform contractului de administrare, precum și cheltuieli de judecată. În susținerea pretențiilor reclamantul a arătat că, a încheiat contractul de administrare pentru pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 49/1999 și H.G. nr. 364/1999. Conform acestor acte normative, contractul s-a încheiat cu Consiliul local municipal Constanța pentru administrarea R.A.T.C.

Constanța, regie aflată în subordinea Consiliului local, în baza clauzelor contractuale. Reclamantul arată că primea o indemnizație brută lunară majorată odată cu majorarea salariului brut de bază al regiei, precum și alte drepturi bănești (art. 4 din contract). Conform art. 6 din contract, pârâta avea obligația de a plăti administratorului toate drepturile bănești cuvenite potrivit art. 4 din contract, inclusiv datoriile salariale aferente bugetelor și fondurilor speciale. La data de 30 martie 2001 prin H.C.L. nr. 89 Consiliul local a dispus revocarea reclamantului din funcția de administrator al R.C., măsură contestată în instanță și prin decizia nr. 68/2002 Curtea de Apel Constanța s-a dispus anularea acesteia.

Conform art. 16 din contractul de administrare în situație în care CLM ar fi hotărât încetarea contractului de administrare al reclamantului „regia va despăgubi administratorul pentru lunile rămase până la sfârșitul anului calendaristic”. În aceste condiții față de data încetării activității, 4 aprilie 2001, reclamantul pretinde drepturile bănești pe o perioadă de 9 luni. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului local al municipiului Constanța, motivând că la data de 30 martie 2001 H.C.L.M. nr. 89/2001, acesta a dispus revocarea din funcție a reclamantului, iar prin decizia civilă nr. 68/2002 s-a dispus anularea acesteia, situație în care are obligația plății indemnizației.

Totodată a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de raporturile juridice intervenite între părți. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 6471 din 23 septembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de R.C. și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, și pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că izvorul raportului juridic obligațional îl constituie contractul de administrare nr. 36365 din 6 iunie 2000 încheiat între Consiliul local Constanța în calitate de for tutelar și reclamantul L.D. în calitate de administrator al R.C.

aflată în subordinea Consiliului local Constanța, iar părțile semnatare ale contractului au convenit asupra drepturilor și obligațiilor reciproce. R.C. este în subordinea Consiliului local dar nu este semnatara contractului de administrare, știut fiind că potrivit art. 969 C. civ., ”convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 41/COM/2004, a admis apelul, a anulat hotărârea primei instanțe și a fixat termen pentru judecarea pe fond a cererii, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă. Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a reținut că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.C.

întrucât efectele contractului de administrare se produc în persoana R., regie subordonată acestei autorități locale, respectiv Consiliul local Constanța. Împotriva deciziei civile nr. 41/2004 pârâta R.C. a exercitat recurs ce a fost respins prin decizia nr. 2966/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca inadmisibil. Pe fondul pricinii Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 349 din 19 decembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului L.D. și a obligat pârâta R.C. la plata sumei de 240.335.888 lei reprezentând despăgubiri pentru perioada aprilie - decembrie 2005 reactualizată cu rata inflației de la 31 decembrie 2002 până la data achitării integrale a sumei.

De asemenea, s-a admis și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, iar Consiliul local Constanța obligat la plata sumei de 240.335.888 lei. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut ca justificată cererea reclamantului față de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 49/1999 și ținând cont de raporturile de subordonare existente între autoritatea administrativă și regia autonomă și ținând cont de art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 364/1999, referitoare la consecința încetării contractului. De asemenea, cu privire la cererea de chemare în garanție s-a reținut ca argument pentru admiterea acesteia faptul că autoritatea administrației a dispus revocarea din funcție a administratorului, dar și față de faptul că suma solicitată de reclamant nu este munca prestată efectiv și favoarea regiei în virtutea art. 16 ci despăgubiri pentru încetarea contractului pentru lunile rămase până la sfârșitul anului calendaristic.

Atât pârâtul cât și chematul în garanție au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 349 din 19 decembrie 2005. Astfel, pârâta critică soluția instanței de apel considerând că potrivit O.U.G. nr. 49/1999 și H.G. nr. 364/1999 contractul a fost încheiat între reclamantul – intimat L.D. ca administrator și Consiliul local al municipiului Constanța pentru administrarea R.C. fără ca aceasta să fie parte în contract, în condițiile în care actele normative enumerate stabilesc fără echivoc care ar fi trebuit să fie părțile contractante. În concluzie recurenta-pârâtă consideră că în mod greșit s-a reținut calitatea sa procesuală pasivă. Criticile formulate de Consiliul Local Constanța se referă la aspecte de netemeinicie invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că cererea de chemare în garanție a fost formulată tardiv în raport cu dispozițiile art. 61 C. proc. civ., iar pe fond consideră că reclamantul nu este îndreptățit la vreo despăgubire obligație stabilită de instanță neavând corespondent nici în contractul încheiat și nici în lege. Recursurile sunt nefondate. Asupra calității procesuale pasive, a recurentei R.C., instanța de apel s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 41 din 12 februarie 2004 când s-a anulat sentința fondului și s-a acordat termen pentru judecată potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la acea dată. Prin decizia nr. 2966 din 19 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca inadmisibil, împotriva acestei decizii, iar motivele prezentului recurs fac referire la calitatea procesuală pasivă soluționată irevocabil deja.

De altfel, nu se poate reține că recurenta-pârâtă R.C. nu ar avea calitate procesuală pasivă față de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 49/1999 chiar dacă nu a fost semnate de reprezentantul regiei autonome ținând seama de raporturile de subordonare existente între autoritatea administrativă și regia autonomă. În ce privește criticile recurentului Consiliul local Constanța, acestea nu sunt întemeiate, având în vedere, pe de o parte că la fond a acceptat să se judece cererea de chemare în garanție iar pe de altă parte autoritatea administrației a fost cea care a dispus revocarea din funcție, și nu în ultimul rând s-a ținut cont și de faptul că suma solicitată de reclamant nu reprezintă munca prestată efectiv în favoarea regiei, ci despăgubiri pentru încetarea contractului pentru lunile rămase până la sfârșitul anului calendaristic.

Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta R.C. împotriva deciziei nr. 349 din 19 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de chematul în garanție C.L.C. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Obligă recurenții în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 septembrie 2006.