ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2684/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 23 iulie 2002, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâta R.C.

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata

sumei de 240.335.888 lei reprezentând despăgubiri pe perioada aprilie -

decembrie 2001 indemnizație lunară conform contractului de administrare, precum

și cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor

reclamantul a arătat că, a încheiat contractul de administrare pentru pârâtă în

temeiul O.U.G. nr. 49/1999 și H.G. nr. 364/1999.

Conform acestor acte

normative, contractul s-a încheiat cu Consiliul local municipal Constanța

pentru administrarea R.A.T.C. Constanța, regie aflată în subordinea Consiliului

local, în baza clauzelor contractuale.

Reclamantul arată că primea

o indemnizație brută lunară majorată odată cu majorarea salariului brut de bază

al regiei, precum și alte drepturi bănești (art. 4 din contract).

Conform art. 6 din contract,

pârâta avea obligația de a plăti administratorului toate drepturile bănești

cuvenite potrivit art. 4 din contract, inclusiv datoriile salariale aferente

bugetelor și fondurilor speciale.

La data de 30 martie 2001

prin H.C.L. nr. 89 Consiliul local a dispus revocarea reclamantului din funcția

de administrator al R.C., măsură contestată în instanță și prin decizia nr. 68/2002

Curtea de Apel Constanța s-a dispus anularea acesteia.

Conform art. 16 din

contractul de administrare în situație în care CLM ar fi hotărât încetarea

contractului de administrare al reclamantului „regia va despăgubi

administratorul pentru lunile rămase până la sfârșitul anului calendaristic”.

În aceste condiții față de

data încetării activității, 4 aprilie 2001, reclamantul pretinde drepturile

bănești pe o perioadă de 9 luni.

Pârâta a formulat cerere de

chemare în garanție a Consiliului local al municipiului Constanța, motivând că

la data de 30 martie 2001 H.C.L.M. nr. 89/2001, acesta a dispus revocarea din

funcție a reclamantului, iar prin decizia civilă nr. 68/2002 s-a dispus

anularea acesteia, situație în care are obligația plății indemnizației.

Totodată a ridicat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive față de raporturile juridice

intervenite între părți.

Tribunalul Constanța, secția

comercială, prin sentința nr. 6471 din 23 septembrie 2003, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate de R.C. și a respins acțiunea ca

fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, și pe

cale de consecință și cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că izvorul raportului juridic obligațional îl

constituie contractul de administrare nr. 36365 din 6 iunie 2000 încheiat între

Consiliul local Constanța în calitate de for tutelar și reclamantul L.D. în

calitate de administrator al R.C. aflată în subordinea Consiliului local

Constanța, iar părțile semnatare ale contractului au convenit asupra drepturilor

și obligațiilor reciproce.

R.C. este în subordinea

Consiliului local dar nu este semnatara contractului de administrare, știut

fiind că potrivit art. 969 C. civ., ”convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante”.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 41/COM/2004,

a admis apelul, a anulat hotărârea primei instanțe și a fixat termen pentru

judecarea pe fond a cererii, respingând excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâtă.

Pentru a dispune astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în mod nelegal instanța de fond a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.C. întrucât

efectele contractului de administrare se produc în persoana R., regie

subordonată acestei autorități locale, respectiv Consiliul local Constanța.

Împotriva deciziei civile nr.

41/2004 pârâta R.C. a exercitat recurs ce a fost respins prin decizia nr. 2966/2005

a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca inadmisibil.

Pe fondul pricinii Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 349 din 19 decembrie 2005, a admis acțiunea

reclamantului L.D. și a obligat pârâta R.C. la plata sumei de 240.335.888 lei

reprezentând despăgubiri pentru perioada aprilie - decembrie 2005 reactualizată

cu rata inflației de la 31 decembrie 2002 până la data achitării integrale a

sumei.

De asemenea, s-a admis și

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, iar Consiliul local

Constanța obligat la plata sumei de 240.335.888 lei.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a reținut ca justificată cererea

reclamantului față de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 49/1999 și ținând

cont de raporturile de subordonare existente între autoritatea administrativă

și regia autonomă și ținând cont de art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 364/1999,

referitoare la consecința încetării contractului.

De asemenea, cu privire la

cererea de chemare în garanție s-a reținut ca argument pentru admiterea

acesteia faptul că autoritatea administrației a dispus revocarea din funcție a

administratorului, dar și față de faptul că suma solicitată de reclamant nu

este munca prestată efectiv și favoarea regiei în virtutea art. 16 ci

despăgubiri pentru încetarea contractului pentru lunile rămase până la

sfârșitul anului calendaristic.

Atât pârâtul cât și chematul

în garanție au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 349 din 19

decembrie 2005.

Astfel, pârâta critică

soluția instanței de apel considerând că potrivit O.U.G. nr. 49/1999 și H.G. nr.

364/1999 contractul a fost încheiat între reclamantul – intimat L.D. ca

administrator și Consiliul local al municipiului Constanța pentru administrarea

R.C. fără ca aceasta să fie parte în contract, în condițiile în care actele

normative enumerate stabilesc fără echivoc care ar fi trebuit să fie părțile

contractante.

În concluzie

recurenta-pârâtă consideră că în mod greșit s-a reținut calitatea sa procesuală

pasivă.

Criticile formulate de

Consiliul Local Constanța se referă la aspecte de netemeinicie invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că cererea de

chemare în garanție a fost formulată tardiv în raport cu dispozițiile art. 61 C.

proc. civ., iar pe fond consideră că reclamantul nu este îndreptățit la vreo

despăgubire obligație stabilită de instanță neavând corespondent nici în

contractul încheiat și nici în lege.

Recursurile sunt nefondate.

Asupra calității procesuale

pasive, a recurentei R.C., instanța de apel s-a pronunțat prin decizia civilă nr.

41 din 12 februarie 2004 când s-a anulat sentința fondului și s-a acordat

termen pentru judecată potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

în vigoare la acea dată.

Prin decizia nr. 2966 din 19

mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca

inadmisibil, împotriva acestei decizii, iar motivele prezentului recurs fac

referire la calitatea procesuală pasivă soluționată irevocabil deja.

De altfel, nu se poate

reține că recurenta-pârâtă R.C. nu ar avea calitate procesuală pasivă față de

dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 49/1999 chiar dacă nu a fost semnate de

reprezentantul regiei autonome ținând seama de raporturile de subordonare

existente între autoritatea administrativă și regia autonomă.

În ce privește criticile

recurentului Consiliul local Constanța, acestea nu sunt întemeiate, având în

vedere, pe de o parte că la fond a acceptat să se judece cererea de chemare în

garanție iar pe de altă parte autoritatea administrației a fost cea care a

dispus revocarea din funcție, și nu în ultimul rând s-a ținut cont și de faptul

că suma solicitată de reclamant nu reprezintă munca prestată efectiv în

favoarea regiei, ci despăgubiri pentru încetarea contractului pentru lunile

rămase până la sfârșitul anului calendaristic.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta R.C. împotriva deciziei nr. 349 din 19 decembrie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de chematul în garanție C.L.C. împotriva aceleiași decizii,

ca nefondat.

Obligă recurenții în solidar

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 28 septembrie 2006.