ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3278/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții M.M., G.N.F., G.N.,

G.L.A. și G.C.E. au chemat în judecată pe pârâta Primarul Municipiului

București, solicitând Judecătoriei sectorului 3, pe rolul căreia cauza a fost

înregistrată sub nr. 3509 din 2 mai 2003, să constate că în baza notificării

253/2001 efectuate prin executorul judecătoresc li s-a atribuit titlu de

proprietate pentru suprafața de 4.288 mp în loc de 6.765 mp; să constate că în

baza Legii nr. 10/2001, pârâta era obligată să comunice toate datele privind

persoana fizică sau juridică care deține celelalte părți din imobilul

solicitat; să constate că Direcția Evidența Proprietății nu a răspuns la

cererile din 2002 și 2003; să constate intenția de tergiversare a răspunsului;

să solicite pârâtei copii ale celor trei cereri și să dispună obligarea pârâtei

de a comunica toate actele prin care actuala persoană fizică sau juridică a

devenit „pseudoproprietar” pentru diferența de 2074 mp teren, precum și

obligarea pârâtei la plata unor daune de 294,6 milioane lei.

Judecătoria Sectorului 3, prin

sentința civilă nr. 6417/2003 și-a declinat competența către Judecătoria

sectorului 5, aceasta din urmă declinându-și competența în favoarea

Tribunalului București, potrivit sentinței civile nr. 5399/2003, motivat de

incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr.

10/2001.

S-a reținut că, prin cererea

introductivă, reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 515

din 9 septembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001, împrejurare în care

competența materială aparține secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

La termenul din 4 martie 2004,

reclamanții au depus precizări la acțiunea introductivă, prin care au solicitat

restituirea în natură și confirmarea dreptului de proprietate pentru suprafața

de teren de 2074 mp, nerestituită prin dispoziția nr. 515/2002.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 426 din 29 aprilie 2004, pronunțată în dosarul

nr. 16/2004, a respins contestația ca tardiv formulată.

Instanța a apreciat cererea

reclamanților ca fiind o contestație împotriva dispoziției menționată, întrucât

întreaga suprafață de teren de 6765 mp, situată în București, din care face

parte și terenul în litigiu a făcut obiectul notificării, prin dispoziție fiind

restituită în natură suprafața de 4288 mp

În conformitate cu dispozițiile art.

24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, dispoziția fiind emisă la data de 9

septembrie 2003, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost

tardiv depusă la 2 aprilie 2003.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr.

2595/A din 9 decembrie 2004, admițând apelul reclamanților, a anulat sentința și,

evocând fondul, a admis în parte cererea inițială, în sensul că a obligat

pârâta „să comunice reclamanților copia actelor de transfer al dreptului de

proprietate pentru suprafața de 2074 mp, conform mențiunilor din adresa nr.

5214/2256 din 11 februarie 2003 emisă de P.M.B., Direcția Patrimoniu Evidență

Cadastru”.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de apel a reținut în esență, următoarele:

În raport cu modificarea acțiunii

inițiale, care cuprinde mai multe capete de cerere, s-ar fi putut aprecia ca o

contestație împotriva dispoziției, doar primul capăt de cerere privind

restituirea în natură a suprafeței de teren de 2074 mp.

Celelalte capete de cerere

(„obligarea P.M.B. de a transmite probele care au stat la baza întocmirii

actului de constatare al serviciului de cadastru, numele, prenumele și a adresa

exactă a persoanei care administrează suprafața de 2074 mp; obligarea

administratorului societății V. să desființeze și să mute gardul ...”), având

ca obiect obligația de a face și care nu sunt accesorii primului capăt de

cerere, nu sunt susceptibile de a fi calificate drept o contestație împotriva

dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte momentul procesual

la care a intervenit completarea acțiunii, nu mai permitea acest lucru, întrucât

trecuse prima zi de înfățișare.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 25

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică notificată trebuie să

comunice persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau

juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat, precum și copia

actelor de transfer al dreptului de proprietate sau administrare, iar „din

adresele de răspuns emise de pârâtă către reclamanți nu rezultă că aceasta nu

ar deține aceste acte, pentru a fi incidente dispozițiile art. 25 alin. (2)

teza a 2-a din Legea nr. 10/2001, situație în care primul capăt de cerere este

întemeiat.

Împotriva deciziei pronunțată de

instanța de apel a declarat recurs Municipiul București, prin Primarul General,

criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea cazului de modificare

invocat, recurentul a susținut că cererea reclamanților „este o contestație la

dispoziție și sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) ... cererea fiind

depusă după trecerea a 30 de zile de la comunicarea deciziei”.

Pe fondul cauzei, recurentul afirmă

faptul că suprafața de teren nerestituită reclamanților este parte integrantă a

parcului Tineretului, care face parte din domeniul public al Municipiului

București.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.

Sesizată fiind, prin declinator de

competență, cu soluționarea în primă instanță a cererii de chemare în judecată,

Judecătoria sectorului 5 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

București în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței Judecătoriei

sectorului 5, reclamanții nu au declarat recurs.

La primul termen, stabilit la data

de 5 februarie 2004, tribunalul a apreciat că este necesar ca reclamanții să-și

precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului, respectiv să

indice pretenția concretă a reclamanților, element indispensabil al acțiunii,

conform dispozițiilor art. 112 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu care

instanța urma să verifice și respectarea normelor privitoare la competență,

date fiind și declinările anterioare de competență dispuse de Judecătoria

sectorului 3 și Judecătoria sectorului 5.

Precizarea acțiunii se impunea în

cauză și din perspectiva art. 133 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere

modul impropriu de redactare a cererii introductive (din punct de vedere

procedural) care nu permitea delimitarea motivelor de fapt și de drept ale

acțiunii de obiectul acesteia.

Contrar aprecierii instanței de

apel, precizarea acțiunii inițiale, la solicitarea instanței, reprezintă o

măsură procedurală permisă judecătorului, conform dispozițiilor art. 129 alin.

(4) C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare, depusă la

23 februarie 2004 (fila 20 dosar nr. 16/2004), reclamanții prezintă punctual

istoricul cauzei și motivele de fapt, formulând următoarele capete de cerere:

Confirmarea Dreptului de Proprietate pentru suprafața de 2074 mp (...)”.

gardul existent la limita hotarului de sud al terenului nostru (...)”.

și transmite onoratei instanțe cât și reclamanților: a) probele care au stat la

baza întocmirii actului de constatare al serviciului de cadastru, din care

rezultă că suprafața de 2074 mp este proprietate privată; b) numele, prenumele

și adresa exactă a pseudoproprietarului care administrează suprafața de 2074 mp

pentru a putea fi contactat în vederea eliberării terenului (...)”.

societății V. (care ne ocupă ilegal și prin abuz suprafața de 2074 mp a) să

desființeze și să mute gardul (...); b) ca la predarea suprafeței de 2074 mp să

ne prezinte și o copie legalizată după actul eliberat de Direcția Generală de

taxe și impozite a sectorului 4, din care să rezulte că terenul este Liber de

Sarcini”.

În final, reclamanții solicită

instanței să constate că acțiunea prin care solicită restituirea în natură a

suprafeței de 2074 este legală și fondată și să o admită „ca atare”.

În condițiile în care, prin

dispoziția nr. 515 din 9 septembrie 2002, reclamanților le-a fost restituită în

natură o parte din suprafața de teren pentru care au depus notificare, mai

puțin suprafața de 2074 mp și față de cuprinsul cererii precizatoare, este

evident că singura calificare juridică ce putea fi făcută de instanță conform

dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., era aceea de contestație îndreptată

împotriva acestei dispoziții de restituire parțială, contestație care, potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 [actuala reglementare

art. 24 alin. (3

1

), poate fi formulată în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Cum, în prezenta cauză, recurenții

au confirmat faptul că le-a fost comunicată dispoziția atacată la data de 13

septembrie 2002, cererea de chemare în judecată a fost tardiv înregistrată pe

rolul instanței la data de 2 aprilie 2003, excepția tardivității fiind corect

reținută de către tribunal.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să

admită recursul, să modifice decizia și să respingă ca nefondat apelul declarat

de reclamanți împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 2595 A din 9

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

Modifică

decizia și respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 426

din 29 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.