ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3278/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții M.M., G.N.F., G.N., G.L.A. și G.C.E.

au chemat în judecată pe pârâta Primarul Municipiului București, solicitând Judecătoriei sectorului 3, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 3509 din 2 mai 2003, să constate că în baza notificării 253/2001 efectuate prin executorul judecătoresc li s-a atribuit titlu de proprietate pentru suprafața de 4.288 mp în loc de 6.765 mp; să constate că în baza Legii nr. 10/2001, pârâta era obligată să comunice toate datele privind persoana fizică sau juridică care deține celelalte părți din imobilul solicitat; să constate că Direcția Evidența Proprietății nu a răspuns la cererile din 2002 și 2003; să constate intenția de tergiversare a răspunsului; să solicite pârâtei copii ale celor trei cereri și să dispună obligarea pârâtei de a comunica toate actele prin care actuala persoană fizică sau juridică a devenit „pseudoproprietar” pentru diferența de 2074 mp teren, precum și obligarea pârâtei la plata unor daune de 294,6 milioane lei.

Judecătoria Sectorului 3, prin sentința civilă nr. 6417/2003 și-a declinat competența către Judecătoria sectorului 5, aceasta din urmă declinându-și competența în favoarea Tribunalului București, potrivit sentinței civile nr. 5399/2003, motivat de incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 515 din 9 septembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001, împrejurare în care competența materială aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. La termenul din 4 martie 2004, reclamanții au depus precizări la acțiunea introductivă, prin care au solicitat restituirea în natură și confirmarea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 2074 mp, nerestituită prin dispoziția nr. 515/2002.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 426 din 29 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 16/2004, a respins contestația ca tardiv formulată.

Instanța a apreciat cererea reclamanților ca fiind o contestație împotriva dispoziției menționată, întrucât întreaga suprafață de teren de 6765 mp, situată în București, din care face parte și terenul în litigiu a făcut obiectul notificării, prin dispoziție fiind restituită în natură suprafața de 4288 mp În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, dispoziția fiind emisă la data de 9 septembrie 2003, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost tardiv depusă la 2 aprilie 2003. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 2595/A din 9 decembrie 2004, admițând apelul reclamanților, a anulat sentința și, evocând fondul, a admis în parte cererea inițială, în sensul că a obligat pârâta „să comunice reclamanților copia actelor de transfer al dreptului de proprietate pentru suprafața de 2074 mp, conform mențiunilor din adresa nr. 5214/2256 din 11 februarie 2003 emisă de P.M.B., Direcția Patrimoniu Evidență Cadastru”.

Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut în esență, următoarele: În raport cu modificarea acțiunii inițiale, care cuprinde mai multe capete de cerere, s-ar fi putut aprecia ca o contestație împotriva dispoziției, doar primul capăt de cerere privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 2074 mp. Celelalte capete de cerere („obligarea P.M.B. de a transmite probele care au stat la baza întocmirii actului de constatare al serviciului de cadastru, numele, prenumele și a adresa exactă a persoanei care administrează suprafața de 2074 mp; obligarea administratorului societății V. să desființeze și să mute gardul ...”), având ca obiect obligația de a face și care nu sunt accesorii primului capăt de cerere, nu sunt susceptibile de a fi calificate drept o contestație împotriva dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte momentul procesual la care a intervenit completarea acțiunii, nu mai permitea acest lucru, întrucât trecuse prima zi de înfățișare. Pe fondul cauzei, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică notificată trebuie să comunice persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat, precum și copia actelor de transfer al dreptului de proprietate sau administrare, iar „din adresele de răspuns emise de pârâtă către reclamanți nu rezultă că aceasta nu ar deține aceste acte, pentru a fi incidente dispozițiile art. 25 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 10/2001, situație în care primul capăt de cerere este întemeiat.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs Municipiul București, prin Primarul General, criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea cazului de modificare invocat, recurentul a susținut că cererea reclamanților „este o contestație la dispoziție și sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) ... cererea fiind depusă după trecerea a 30 de zile de la comunicarea deciziei”. Pe fondul cauzei, recurentul afirmă faptul că suprafața de teren nerestituită reclamanților este parte integrantă a parcului Tineretului, care face parte din domeniul public al Municipiului București. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.

Sesizată fiind, prin declinator de competență, cu soluționarea în primă instanță a cererii de chemare în judecată, Judecătoria sectorului 5 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței Judecătoriei sectorului 5, reclamanții nu au declarat recurs. La primul termen, stabilit la data de 5 februarie 2004, tribunalul a apreciat că este necesar ca reclamanții să-și precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului, respectiv să indice pretenția concretă a reclamanților, element indispensabil al acțiunii, conform dispozițiilor art. 112 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu care instanța urma să verifice și respectarea normelor privitoare la competență, date fiind și declinările anterioare de competență dispuse de Judecătoria sectorului 3 și Judecătoria sectorului 5. Precizarea acțiunii se impunea în cauză și din perspectiva art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., având în vedere modul impropriu de redactare a cererii introductive (din punct de vedere procedural) care nu permitea delimitarea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii de obiectul acesteia. Contrar aprecierii instanței de apel, precizarea acțiunii inițiale, la solicitarea instanței, reprezintă o măsură procedurală permisă judecătorului, conform dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Prin cererea precizatoare, depusă la 23 februarie 2004 (fila 20 dosar nr. 16/2004), reclamanții prezintă punctual istoricul cauzei și motivele de fapt, formulând următoarele capete de cerere: 1. „Restituirea în natură și Confirmarea Dreptului de Proprietate pentru suprafața de 2074 mp (...)”.

2. „Dreptul de a desființa și muta gardul existent la limita hotarului de sud al terenului nostru (...)”. 3. „Obligarea P.M.B. de a comunica și transmite onoratei instanțe cât și reclamanților: a) probele care au stat la baza întocmirii actului de constatare al serviciului de cadastru, din care rezultă că suprafața de 2074 mp este proprietate privată; b) numele, prenumele și adresa exactă a pseudoproprietarului care administrează suprafața de 2074 mp pentru a putea fi contactat în vederea eliberării terenului (...)”. 4. „Obligarea administratorului societății V. (care ne ocupă ilegal și prin abuz suprafața de 2074 mp a) să desființeze și să mute gardul (...); b) ca la predarea suprafeței de 2074 mp să ne prezinte și o copie legalizată după actul eliberat de Direcția Generală de taxe și impozite a sectorului 4, din care să rezulte că terenul este Liber de Sarcini”.

În final, reclamanții solicită instanței să constate că acțiunea prin care solicită restituirea în natură a suprafeței de 2074 este legală și fondată și să o admită „ca atare”. În condițiile în care, prin dispoziția nr. 515 din 9 septembrie 2002, reclamanților le-a fost restituită în natură o parte din suprafața de teren pentru care au depus notificare, mai puțin suprafața de 2074 mp și față de cuprinsul cererii precizatoare, este evident că singura calificare juridică ce putea fi făcută de instanță conform dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., era aceea de contestație îndreptată împotriva acestei dispoziții de restituire parțială, contestație care, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 [actuala reglementare art. 24 alin. (3 1 ), poate fi formulată în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cum, în prezenta cauză, recurenții au confirmat faptul că le-a fost comunicată dispoziția atacată la data de 13 septembrie 2002, cererea de chemare în judecată a fost tardiv înregistrată pe rolul instanței la data de 2 aprilie 2003, excepția tardivității fiind corect reținută de către tribunal. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice decizia și să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 2595 A din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Modifică decizia și respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 426 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.