ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 778/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 778/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 mai 2005, reclamanta P.V. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând modificarea deciziei de pensie nr. 256675 din 14 martie 2005, prin care i s-au actualizat drepturile de pensie, fără, însă, a se avea în vedere sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare și periculoase. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în venitul brut actualizat comunicat Casei Județene de Pensii Dolj nu a fost inclus și sporul de 15%, fapt pe care l-a constatat ulterior emiterii deciziei. Prin sentința civilă nr. 341 din 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea, considerând că, atât timp, cât în baza de calcul avută în vedere la solicitarea pensiei inițiale nu s-a inclus și sporul de 15%, cu atât mai puțin, cu ocazia reactualizării el nu poate fi luat în calcul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta P.V., care a susținut, în esență, că instanța a interpretat greșit obiectul cererii sale, considerând că este vorba de o contestație la decizia de pensionare. În realitate, s-a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Dolj, să procedeze la recalcularea pensiei, în baza comunicării făcute de Ministerul Justiției, Casei Naționale de Pensii privind veniturile ce se au în vedere la calcularea pensiei de serviciu. Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, s-a solicitat în mod expres modificarea deciziei de pensionare nr. 256675 din 14 martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj, în sensul actualizării pensiei, în raport cu nivelul indemnizației de încadrare brute a magistraților în activitate, la Tribunalul Dolj, indemnizație în care să se cuprindă și sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă grele. Astfel fiind și cum pentru a caracteriza o acțiune, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acestor termeni, după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii, în mod corect s-a reținut că în fapt, reclamanta dorește modificarea bazei de calcul, pentru stabilirea și respectiv reactualizarea drepturilor de pensie, prin includerea sporului de 15%.
Cum, însă, în asemenea situații, competența de soluționare aparține tribunalului, ca instanță de fond, conform dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000, soluționând pricina, Curtea de Apel Craiova a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, prin depășirea competenței. Faptul că în cauză a fost chemat și Ministerul Justiției, nu are relevanță asupra stabilirii competenței materiale de soluționare, fiind evident că reclamanta solicită modificarea deciziei de pensie și recalcularea drepturilor de pensie, prin includerea în baza de calcul a sporului de 15%, iar comunicarea nivelului indemnizației brute a magistraților în funcție la Tribunalul Dolj, revine oricum acestuia, și nu Ministerului Justiției.
În raport cu aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 3 și ale art. 312 alin. (6) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 341 din 8 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Dolj. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.