ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 948/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 468 A din 12 octombrie 2005, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea prin care, invocând prevederile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, petenta G.A., având calitatea de judecător stagiar, solicita ca, în baza contractului de instruire încheiat de către aceasta, cu Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Justiției, să-i fie echivalat examenul de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraților . Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a invocat dispozițiile art. 31 alin. (1) și art. 33 alin. (1), (5), (7) și (15) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, reținând, totodată, că, prin art. 107 alin. (2) lit. b) din același act normativ, au fost abrogate prevederile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 42 - 69, art. 91 - 121 1 și art. 121 - 131 1 din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, și invocând dispozițiile art. 15 și 20 din Constituție, precum și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, a formulat recurs, petenta G.A., solicitând obligarea intimatului să înainteze Președintelui României, propunerea numirii sale în funcția de judecător definitiv . În susținerea recursului se arată, în esență, că dreptul recurentei, de a i se echivala examenul de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraților, este un „drept câștigat”, recunoscut de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data încheierii contractului de instruire cu Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Justiției, ale cărui clauze, care prevăd obligația acestei din urmă autorități de a face demersuri în vederea echivalării celor două examene, sunt guvernate de principiul tempus regit actum . Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 - 304 1 C. proc.

civ., Curtea îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta, având calitatea de avocat definitiv din noiembrie 2002, ca urmare a promovării examenului de definitivat în această profesie, în anul 2003, a susținut și promovat concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Ulterior, la 1 iulie 2005 a absolvit acest institut, motiv pentru care a formulat cerere de echivalare a examenului de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraților. Această cerere a fost respinsă prin Hotărârea nr. 468 A din 12 octombrie 2005, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, în Plen, fiind invocate ca argumente în drept, printre altele, dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată.

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, recurată în prezenta cauză, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile privind Statutul magistraților, având în vedere faptul că la data la care recurenta a formulat cerere de echivalare (4 iulie 2005), era în vigoare Legea nr. 303/2004, noua lege privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Or, dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. b) din această lege abrogă în mod expres prevederile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 92/1992, care prevedea posibilitatea echivalării examenului de definitivat din avocatură, cu examenul de capacitate al magistraților. Sub acest aspect, Curtea urmează a reține că potrivit doctrinei în materie, legea nouă (în speță Legea nr. 303/2004) se aplică de la data intrării ei în vigoare, ultraactivitatea legii vechi fiind o excepție care trebuie stipulată în mod expres în legea nouă.

Cum în Legea nouă nr. 303/2004, nu s-a prevăzut o astfel de dispoziție, care să reglementeze efectele viitoare ale situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi, este evident că primează principiul aplicării imediate a legii noi. Altfel spus, o lege abrogată, cum este cazul Legii nr. 92/1992, nu se poate aplica situațiilor viitoare sau efectelor viitoare nerealizate ale actelor trecute. Așa fiind, susținerea recurentei, în sensul că beneficiază de un „drept câștigat”, deoarece contractul de instruire încheiat cu Institutul Național al Magistraturii, se plasa sub imperiul Legii nr. 92/1992, este lipsită de suport legal, în raport cu principiul aplicării imediate a legii noi, mai sus enunțat, în condițiile în care legea nouă nu prevede nici o dispoziție de ultraactivitate a legii vechi.

Cât privește susținerea recurentei, în sensul că prin contractul de instruire încheiat cu Ministerul Justiției și Institutul Național al Magistraturii, a fost prevăzută o clauză prin care Ministerul Justiției se obliga să facă demersurile necesare, în vederea numirii de către Președintele României, ca magistrat inamovibil, a auditorilor de justiție care, anterior admiterii la Institutul Național al Magistraturii, au promovat examene de definitivat ca avocați, aceasta urmează a fi înlăturată, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Obligația asumată de Ministerul Justiției, prin contractul de instruire încheiat cu recurenta și Institutul Național al Magistraturii, este o obligație de diligență, și nu o obligație de rezultat sau determinată, ceea ce presupune că obligația asumată nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat, ci în îndatorirea de a depune diligențele necesare pentru ca rezultatul să se realizeze.

Ori, din acest punct de vedere, recurenta nu a susținut și nici nu a probat că Ministerul Justiției nu a făcut „demersurile necesare”, așa cum se prevede în contract, cu atât mai mult, cu cât în legea nouă nu se prevede posibilitatea echivalării examenului de definitivat din avocatură, cu cel de capacitate din magistratură. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.A. împotriva hotărârii nr. 468 A din 12 octombrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.