ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 948/2006

HOTĂRÂRE
21.03.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 948/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

hotărârea

nr. 468 A din 12 octombrie 2005, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

respins cererea prin care, invocând prevederile art. 58 alin. (4) din Legea nr.

92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, petenta G.A., având calitatea de judecător stagiar,

solicita ca, în baza

contractului

de instruire încheiat de către aceasta, cu Institutul Național al Magistraturii

și Ministerul Justiției, să-i fie

echivalat examenul de definitivat în profesia de avocat, cu

examenul de capacitate al magistraților

.

Pentru a hotărî astfel,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a invocat

dispozițiile art. 31 alin. (1) și art. 33 alin. (1), (5), (7) și (15) din Legea

nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,

reținând, totodată, că, prin art. 107 alin. (2) lit. b) din același act

normativ, au fost abrogate prevederile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 42 - 69,

art. 91 - 121

1

și art. 121 - 131

1

din Legea nr. 92/1992,

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

și invocând dispozițiile art. 15 și 20 din Constituție, precum și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului, a formulat recurs, petenta

G.A., solicitând obligarea

intimatului să înainteze Președintelui României, propunerea numirii sale în

funcția de judecător definitiv

.

În susținerea recursului se arată, în esență, că dreptul

recurentei, de a i se

echivala

examenul de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al

magistraților,

este un

„drept câștigat”, recunoscut de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data

încheierii contractului de instruire cu Institutul Național al Magistraturii și

Ministerul Justiției, ale cărui clauze, care prevăd obligația acestei din urmă

autorități de a face demersuri în vederea echivalării celor două examene, sunt

guvernate de principiul

tempus regit actum

.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 - 304

1

considerente:

Recurenta, având calitatea de avocat definitiv din

noiembrie 2002, ca urmare a promovării examenului de definitivat în această

profesie, în anul 2003, a susținut și promovat concursul de admitere la

Institutul Național al Magistraturii. Ulterior, la 1 iulie 2005 a absolvit acest

institut, motiv pentru care a formulat cerere de echivalare a examenului de

definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraților.

Această cerere a fost respinsă prin

Hotărârea nr. 468 A din 12 octombrie 2005, emisă de Consiliul Superior al

Magistraturii, în Plen, fiind invocate ca argumente în drept, printre altele,

dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a

fost modificată.

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii,

recurată în prezenta cauză, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale

aplicabile privind Statutul magistraților, având în vedere faptul că la data la

care recurenta a formulat cerere de echivalare (4 iulie 2005), era în vigoare

Legea nr. 303/2004, noua lege privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Or, dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. b) din această lege abrogă în mod

expres prevederile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 92/1992, care prevedea

posibilitatea echivalării examenului de definitivat din avocatură, cu examenul

de capacitate al magistraților.

Sub acest aspect, Curtea urmează a

reține că potrivit doctrinei în materie, legea nouă (în speță Legea nr.

303/2004) se aplică de la data intrării ei în vigoare, ultraactivitatea legii

vechi fiind o excepție care trebuie stipulată în mod expres în legea nouă.

Cum în Legea nouă nr. 303/2004, nu

s-a prevăzut o astfel de dispoziție, care să reglementeze efectele viitoare ale

situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi, este evident că primează

principiul aplicării imediate a legii noi.

Altfel spus, o lege abrogată, cum este cazul Legii

nr. 92/1992, nu se poate aplica situațiilor viitoare sau efectelor viitoare

nerealizate ale actelor trecute.

Așa fiind, susținerea recurentei, în

sensul că beneficiază de un „drept câștigat”, deoarece contractul de instruire

încheiat cu Institutul Național al Magistraturii, se plasa sub imperiul Legii

nr. 92/1992, este lipsită de suport legal, în raport cu principiul aplicării

imediate a legii noi, mai sus enunțat, în condițiile în care legea nouă nu

prevede nici o dispoziție de ultraactivitate a legii vechi.

Cât privește susținerea recurentei,

în sensul că prin contractul de instruire încheiat cu Ministerul Justiției și

Institutul Național al Magistraturii, a fost prevăzută o clauză prin care

Ministerul Justiției se obliga să facă demersurile necesare, în vederea numirii

de către Președintele României, ca magistrat inamovibil, a auditorilor de

justiție care, anterior admiterii la Institutul Național al Magistraturii, au

promovat examene de definitivat ca avocați, aceasta urmează a fi înlăturată, ca

neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Obligația asumată de Ministerul

Justiției, prin contractul de instruire încheiat cu recurenta și Institutul

Național al Magistraturii, este o obligație de diligență, și nu o obligație de

rezultat sau determinată, ceea ce presupune că obligația asumată nu constă în

îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat,

ci în îndatorirea de a depune diligențele necesare pentru ca rezultatul să se

realizeze.

Ori, din acest punct de vedere, recurenta nu a

susținut și nici nu a probat că Ministerul Justiției nu a făcut „demersurile

necesare”, așa cum se prevede în contract, cu atât mai mult, cu cât în legea

nouă nu se prevede posibilitatea echivalării examenului de definitivat din

avocatură, cu cel de capacitate din magistratură.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de G.A.

împotriva hotărârii nr. 468 A din 12 octombrie 2005 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2006
a considerat-o neîntemeiată, deoarece posturile vacante urmează a fi ocupate în ordinea mediilor obținute, exclusiv de către candidații la acest concurs care vor fi declarați admiși. De altfel, nici nu este posibil a fi admisă cererea sa, c
ÎCCJ 2007-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1685/2007
M., potrivit metodologiei prevăzute în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire in funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenu
ÎCCJ 2006-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2006
judecător sau procuror a fost respinsă în mod corect de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 33 pct. 5 din Legea nr. 303/2004, persoanele care au îndeplinit funcția de judecător sau procuror cel p
ÎCCJ 2006-10-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2006
magistratură, fără concurs sau examen, în mod excepțional, printre alte categorii de persoane, și consilieri juridici cu o vechime minimă de 10 ani. S-a mai reținut că potrivit art. 88 alin. (1) lit. c) din același act normativ, Ministerul
ÎCCJ 2006-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul G.C.A. a chemat în judecată C.S.M., solicitând anularea Hotărârii nr. 581/2005 și re
Sursă