Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3948/2006

HOTĂRÂRE
20.06.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3948/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 27 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul G.G. din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., și art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 lin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 și 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri. În baza art. 33 lit. a)art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul G.G. va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare ca pedeapsă principală și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii pe 24 ore din data de 18 octombrie 2004 și a arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi. A dispus restituire către inculpat a sumei de 1.170.000 lei consemnați la C.E.C. cu recipisa de consemnare nr. 42.30.01/01/04/40.6/000453 din 20 octombrie 2004. A constatat că substanțele stupefiante au fost consumate în procesul analizelor de laborator. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 18 octombrie 2004, inculpatul G.G.

a vândut numitei R.L. 5 doze de heroină în schimbul sumei de un milion lei, iar în spatele curții imobilului de domiciliu s-a găsit un tub din plastic care conținea Amobarbital, drog deținut de inculpat pentru consum propriu. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii și planșa foto, denunțul numitei R.L., raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor I.M., R.L. și L.M., precum și declarațiile inculpatului G.G. Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 187 din 9 martie 2006, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.G. împotriva sentinței penale nr. 104 din 27 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, menținând starea de arest a inculpatului apelant și deducând prevenția de la 18 octombrie 2004 la 9 martie 2006, însușindu-și argumentele instanței de fond. Împotriva sus-menționatei decizii, inculpatul G.G. a declarat recurs pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, prin a se da o eficiență mai mare dispozițiilor art. 74art. 76 C. pen., având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale sale, întrucât are 4 copii, iar unul este grav bolnav, motivul pentru care a început să consume droguri fiind acela că unul din copii i-a decedat.

Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că la stabilirea pedepselor, ambele instanțe au dat semnificația cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, recrudescența lor, împrejurările comiterii faptelor, impactul asupra societății, limitele sancțiunii prevăzute de textul incriminator; circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că este infractor primar, că până la acest moment a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor, aspecte față de care se apreciază că în mod corect s-au reținut în favoarea acestuia dispozițiile art. 74art. 76 C. pen., astfel că pedeapsa aplicată este just individualizată și nu se impune redozarea.

Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 187 din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 octombrie 2004 la 20 iunie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1447/2009
dus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 05 octombrie 2006 - la zi, și în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut în continuare starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art
ÎCCJ 2009-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1518/2009
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 19/F din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,
ÎCCJ 2017-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală
prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului,
ÎCCJ 2008-07-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2482/2008
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 247 din 26 februarie 2008, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea jur
ÎCCJ 2006-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2006
Deliberând asupra recursurilor de față constată: Prin sentința penală nr. 1288 din 17 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați următorii inculpați: 1. V.A.C., la 5 ani închisoare și 5 ani interz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă