Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2009
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1518/2009

HOTĂRÂRE
24.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1518/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 19/F din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen., a fost condamnată inculpata G.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen.

și art. 80 C. pen., a mai fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2834 din 15 decembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pe care a cumulat-o cu pedeapsa stabilită în speță, inculpata G.A. urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 04 noiembrie 2008, la zi, menținând starea de arest a inculpatei, conform art. 350 C. proc. pen. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpată a cantității de 0,32 grame substanță ce conține heroină, depusă la I.G.P.R.D.C.J.S.E.O., potrivit dovezii seria H nr. 0000513 din 25 noiembrie 2008, respectiv cantitatea de 7,11 grame și 14,37 grame substanță ce conține heroină, depusă la I.G.P.R.D.C.J.S.E.O., potrivit dovezii seria H nr. 0000512 din 25 noiembrie 2008, rămase în urma analizelor de laborator și s-a dispus distrugerea acestora.

S-a mai dispus restituirea către inculpată a sumei de 400 lei, consemnată la C.B., conform recipisei nr. 2139384/1 din data de 25 noiembrie 2008, respectiv a sumei de 500 Euro, consemnată la C.B., conform recipisei nr. 2139389/1 din data de 25 noiembrie 2008. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut, în fapt, următoarea situație: La data de 4 noiembrie 2008 inculpata G.A. a vândut martorului cu identitate protejată „G.I.” cantitatea de 0,35 gr. cu substanță ce conținea heroină și a deținut cantitatea de 22,06 gr. substanță ce conținea heroină, porționată în 147 doze, 117 destinate comercializării, iar 30 consumului propriu.

Starea de fapt a fost reținută analizându-se materialul probator și anume procesele verbale întocmite de anchetatori, raportul de constatare tehnico-științifică și depozițiile martorului cu identitate protejată și ale celui asistent, coroborate cu declarațiile inculpatei de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel, procurorul, considerând-o ca nelegală atât cu privire la greșita individualizare a pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., neaplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d), e) C. pen. și a dispozițiilor privind concursul de infracțiuni și recidiva. Inculpata nu și-a motivat cererea, iar în timpul ședinței de judecată a declarat că își retrage apelul formulat.

Prin decizia penală nr. 53 din 10 martie 2009 Curtea de Apel București a admis apelul procurorului, dispunând majorarea pedepsei aplicată inculpatei G.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. la 7 ani închisoare, iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) 1 an și 8 luni închisoare. S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare.

S-a luat act că inculpata și-a retras apelul. Împotriva deciziei penale sus-menționate inculpata G.A., a solicitat admiterea recursului invocându-se de apărătorul desemnat din oficiu motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul declarat este fondat. Curtea examinând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de critica adusă și din oficiu, reține că ambele instanțe au evaluat corect și complet activitatea desfășurată de inculpată. Temeinic și legal s-a constatat a fi dovedită vinovăția făptuitorului cu privire la fapta penală pentru care a fost trimisă în judecată.

Inculpata imediat după săvârșirea faptei, și-a asumat integral consecințele acesteia, având un comportament corect în fața autorităților judiciare cooperând cu acestea, în timpul desfășurării percheziției imobiliare și sinceritate, prin autodenunțarea sa ca consumatoare de droguri, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen., dispoziții menținute și de instanța de apel. Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată de instanța de fond cu cuantumul stabilit se poate constitui într-un mijloc necesar și îndestulător de constrângere dar și de prevenire a săvârșirii de alte infracțiuni, realizându-se scopul punitiv, educativ prev. de art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., recursul inculpatei va fi admis, decizia recurată și menținerea sentinței penale nr. 19/F din 12 ianuarie 2009, a Tribunalului București, secția I penală. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. se va deduce timpul arestării preventive a inculpatei de la data de 4 noiembrie 2008 la zi. Potrivit art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

DECIDE: Admite recursul declarat de inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 53 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată. Menține sentința penală nr. 19/F din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate, durata reținerii și arestării preventive de la 4 noiembrie 2008 la 24 aprilie 2009. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2318/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 26/A din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureș
ÎCCJ 2006-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3948/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 27 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării j
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2013
psa aplicată inculpatei S.I. reținerea din data de 05 noiembrie 2011 la zi și de la 03 aprilie 2007 la 30 octombrie 2007 (conform sentinței penale nr. 1439/2007) și 24 de ore la 30 ianuarie 2007. VIII. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Le
ÎCCJ 2009-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 764/2009
. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicabilă art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de deți
ÎCCJ 2009-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2993/2009
., zisă „P.”, la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitări
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă