ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9513/2006

Asupra

recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 6386/2004,

reclamanta M.F.E. a cerut obligarea pârâților O.M. și M.S. la plata unei

despăgubiri în suma de 22.088.700.000 lei, reprezentând contravaloarea chiriei

datorată pe

perioada 9 iunie 1995-9 martie

2004 și instituirea unui sechestru și a

unei popriri asigurătorii asupra

bunurilor și veniturilor pârâților până la concurenta sumei arătate.

Pârâta M.S. a cerut obligarea

reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului închiriat.

Prin sentința civilă nr. 7787 din 18

octombrie 2004, Judecătoria sectorului

I

București, față

de valoarea obiectului cererii și-a declinat

competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin

sentința civilă nr. 904 din 5 septembrie 25 Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea în despăgubire

și pentru luarea de măsuri asigurătorii formulată de reclamanta M.F.E. precum

și cererea reconvențională în

despăgubire

formulată de pârâta M.S.

Prin

sentința civilă nr. 223/A din 5 mai 2006 Curtea de Apel București,

secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta M.F.E. și admițând apelul

declarat de pârâții M.S.R. și O.M., a schimbat în parte sentința tribunalului

în sensul că a respins cererea reconvențională formulată de aceștia împotriva

reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta M.F.E.

criticând

decizia ca fiind nelegală.

În motivarea recursului reclamanta arată

că pretențiile formulate

derivă din actul de

naționalizare a imobilului din

București, act lovit de nulitate

absolută, caz în care cererea în

despăgubire

pe care a dedus-o judecății era scutită de plata taxelor de

timbru.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 18 din Legea nr.

146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către

instanța judecătorească iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de

timbru se poate face cerere de reexaminare la aceeași instanță, în condițiile

prevăzute de aceste dispoziții legale.

Totodată,

potrivit art. 74 C. proc. civ., cel care nu este în

stare să facă față cheltuielilor unei judecăți

fără a primejdui propria sa

întreținere sau a familiei

sale, poate cere instanței de judecată să-i încuviințeze asistență judiciară.

Or în speță, reclamanta a dedus

judecății o acțiune în

despăgubire, în

procedura dreptului comun, acțiune care, potrivit art. 2

din Legea nr. 146/1997, fiind evaluabilă în bani,

se taxează.

O asemenea acțiune nu se încadrează în

categoria cererilor prevăzute de art. 15 lit. r) din lege scutite la plata

taxelor judiciare adică a cererilor principale, accesorii ori incidente,

introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea

imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989.

Așa fiind, cum pentru cererea

patrimonială dedusă judecății reclamanta datora taxă judiciară de timbru și cum

aceasta nu a contestat modul de stabilire al taxei de către instanța de apel și

nici nu

a cerut încuviințarea de asistență

juridică, soluția de anulare a apelului

declarat de reclamantă a fost

pronunțată cu aplicare corectă a legii, caz în care recursul dedus judecății se

dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.F.E. împotriva

deciziei nr. 223/A din 5 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.