ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9513/2006

Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată sub nr. 6386/2004, reclamanta M.F.E. a cerut obligarea pârâților O.M. și M.S. la plata unei despăgubiri în suma de 22.088.700.000 lei, reprezentând contravaloarea chiriei datorată pe perioada 9 iunie 1995-9 martie 2004 și instituirea unui sechestru și a unei popriri asigurătorii asupra bunurilor și veniturilor pârâților până la concurenta sumei arătate. Pârâta M.S. a cerut obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului închiriat. Prin sentința civilă nr. 7787 din 18 octombrie 2004, Judecătoria sectorului I București, față de valoarea obiectului cererii și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 904 din 5 septembrie 25 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea în despăgubire și pentru luarea de măsuri asigurătorii formulată de reclamanta M.F.E. precum și cererea reconvențională în despăgubire formulată de pârâta M.S. Prin sentința civilă nr. 223/A din 5 mai 2006 Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta M.F.E. și admițând apelul declarat de pârâții M.S.R. și O.M., a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a respins cererea reconvențională formulată de aceștia împotriva reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.F.E. criticând decizia ca fiind nelegală. În motivarea recursului reclamanta arată că pretențiile formulate derivă din actul de naționalizare a imobilului din București, act lovit de nulitate absolută, caz în care cererea în despăgubire pe care a dedus-o judecății era scutită de plata taxelor de timbru. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța judecătorească iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare la aceeași instanță, în condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale.

Totodată, potrivit art. 74 C. proc. civ., cel care nu este în stare să facă față cheltuielilor unei judecăți fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate cere instanței de judecată să-i încuviințeze asistență judiciară. Or în speță, reclamanta a dedus judecății o acțiune în despăgubire, în procedura dreptului comun, acțiune care, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, fiind evaluabilă în bani, se taxează.

O asemenea acțiune nu se încadrează în categoria cererilor prevăzute de art. 15 lit. r) din lege scutite la plata taxelor judiciare adică a cererilor principale, accesorii ori incidente, introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Așa fiind, cum pentru cererea patrimonială dedusă judecății reclamanta datora taxă judiciară de timbru și cum aceasta nu a contestat modul de stabilire al taxei de către instanța de apel și nici nu a cerut încuviințarea de asistență juridică, soluția de anulare a apelului declarat de reclamantă a fost pronunțată cu aplicare corectă a legii, caz în care recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.F.E. împotriva deciziei nr. 223/A din 5 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.