ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei de față a reținut următoarele :

Prin cererea înregistrată la 29

octombrie 2001 reclamantul O.V. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și R.N.P. solicitând instanței obligarea pârâtei

R.N.P. la emiterea deciziei de restituire în natură sau / și în echivalent a

imobilului ,,piciorul lui Târcă“ în suprafață de 370 ha situată în comuna Valea

Doftanei, fosta Trestieni, județul Prahova cu o valoare provizorie de 115

miliarde lei, echivalent a 3,7 milioane dolari SUA.

Reclamantul a susținut că imobilul a

fost dobândit de bunicul său, B. prin contractul de vânzare-cumpărare de pădure

spre exploatare , sub semnătură privată, vizat de corpul Portăreilor

Tribunalului Ilfov sub numărul 27.676 din 6 noiembrie 1940, respectiv două

trupuri de pădure din pădurea denumită ,,piciorul lui Târcă“ suprafața de 477

ha.

A mai arătat că a adresat notificare

în baza art. 20 și urm. din Legea 10/2001 prin care a solicitat restituirea

imobilului în natură și/sau echivalent și că R.N.P. s-a pronunțat refuzând să

dea curs prevederilor Legii 10/2001 prin invocarea art. 8 din lege.

În ce privește admisibilitatea

acțiunii, reclamantul a susținut că prin interpretarea

per a contrario

a

art. 8 din Legea 10/2001 rezultă că acest act normativ se aplică și pentru

imobilele pentru care statul nu a dobândit titlu valabil de proprietate la

preluarea bunului, având în vedere că Legea 18/1991 și Legea 1/2000 se aplică

persoanelor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate pentru imobilele

terenuri cu destinație agricolă sau forestieră, preluate cu titlu valabil.

Pârâta R.N.P. a formulat întâmpinare

solicitând respingerea acțiunii motivând că Legea 10/2001 se referă la

preluarea de către stat a imobilelor cu titlu sau fără titlu , iar

reconstituirea dreptului de proprietate a terenurilor forestiere nu se face în

baza art. 8 din Legea 10/2001, ci în baza art. 24 din Legea 1/2000.

La termenul din 20 iunie 2003 s-a

pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 561 din 20

iunie 2003 pronunțată de secția a IV a civilă a Tribunalului București s-a

admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de

reclamantul O.V. ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut că potrivit art. 8 din Legea 10/2001 nu intră sub incidența

acestei legi terenurile a căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere.

Reclamantul O.V. a declarat apel

împotriva sentinței mai sus menționate, în termen legal, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele aspecte :

Prima instanță nu s-a supus

cerințelor obligatorii și definitive ale Curții Constituționale prin decizia

nr. 34/2003 din 30 ianuarie 2003 ce îi cerea să judece acest proces chiar dacă

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 sunt constituționale .

Textul art. 8 alin. (1) din Legea

10/2001 se aplică în general terenurilor cerute conform legilor fondului

funciar, însă în aplicarea Legii 10/2001 urmează a se analiza dacă statul are

sau nu titlu valabil asupra terenului respectiv, indiferent asupra terenului

dacă este intravilan, extravilan cu destinație forestieră.

S-a mai arătat că prima instanță la

soluționarea cauzei a încălcat dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ.,

art. 2 din Legea nr. 92/1992 și art. 3 C. civ. în sensul că nu a unit excepția

cu fondul, urmînd a statua numai după administrarea de probe cu privire la

validitatea titlului statului și că i-a încălcat dreptul la un proces echitabil

conform art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

La termenul din 23 iunie 2004

apelantul reclamant a invocat un motiv de ordine publică, acela al

necompetenței tribunalului de soluționare a cauzei în primă instanță solicitând

declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, conform

art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1428 din 30

iunie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamantul O.V. reținând următoarele :

În ce privește motivul de ordine

publică acela al necompetenței tribunalului de soluționare a cauzei în prima

instanță, curtea de apel l-a găsit nefondat având în vedere că potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (8) din Legea 10 / 2001 competența de soluționare a

contestației împotriva deciziei sau dispoziției dată de persoana juridică

notificată revine tribunalului, secția civilă, în cadrul cărei circumscripție

teritorială se află sediul unității deținătoare.

În ce privește fondul litigiului

apelantul reclamant avea deschisă calea restituirii în natură și / sau

echivalent a terenurilor cu destinație de pădure în temeiul Legilor 18/1991 ,

169/1997 și 1/2001 situație în care acestea nu mai pot face obiectul restituirii

pe calea Legii 10/2001 conform art. 8 alin. (1) din acest act normativ.

Împotriva deciziei civile nr. 1428

din 30 iunie 2004 reclamantul O.V. a declarat recurs întemeiat în drept de art.

304 pct. 5 , 8 și 9, aducând critici ce vizau următoarele aspecte :

Instanțele de fond și de apel au

interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecății și anume adresa nr.

5955 emisă de R.N.P. schimbând natura și înțelesul evident al acestui act

juridic ce nu este o decizie de respingere ci un refuz de a emite decizia

motivată.

Instanța de apel nu a respectat

procedura de citare pentru data de 17 decembrie 2003 dând încheierea de la acea

dată, când curtea, fără citarea părților, încălcând art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. a declarat inadmosibilă cererea de constatare a neconstituționalității

art. 7 din Legea 187/1945 și art. 1, art. 2 și art. 7 din Decretul 83/1949.

Recursul nu este fondat urmând a fi

respins conform art. 312 alin. ( 1 ) C. proc. civ. pentru considerentele ce

urmează :

Recursul este conceput de legiuitor

ca o cale extraordinară de atac prin care o hotărâre definitivă poate fi

atacată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Recurentul reclamant a invocat pct.

8 și 9 din art. 304 C. proc. civ. în susținerea căii de atac.

Potrivit acestor texte modificarea

sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru

motive de nelegalitate : când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia (pct. 8); când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).

În cauză niciuna dintre ipotezele

vizate nu se regăsește pentru a atrage casarea hotărârii recurate.

Actul juridic dedus judecății, și

anume decizia de respingere nr 5955 emisă de R.N.P., a fost corect interpretat

atât de instanța de fond cât și cea de apel, pe baza probelor administrate, pe

care le-au analizat potrivit competențelor lor.

Astfel, obiectul litigiului cu care

a fost investită prima instanță îl constituie contestația reclamantului

împotriva deciziei emisă de R.N.P. în baza notificării acestuia prin care a

solicitat să i se restituie în natură sau în echivalent imobilul constituit din

doua trupuri de teren pădure denumită ,, piciorul lui Țârcă “ în suprafață de

370 ha.

Temeiul juridic al acțiunii l-au

constituit dispozițiile art. 20–24 din Legea 10/2001.

Corect au stabilit instanțele că

imobilul nu intră sub incidența Legii 10/2001 în raport cu art. 8 din această

lege care dispune că ,, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare și prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate potrivit prevederilor

Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările și completările

ulterioare.

Celelalte critici formulate de

recurent sunt în mod evident nepertinente în raport cu dispozitivul sentinței

de fond menținut prin respingerea apelului.

Răspunzând astfel motivelor de recurs

dezvoltate de recurentul reclamant O.V., instanța de recurs constată că

instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite,

iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 1428 din 30 iunie 2004 a

Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică ,astăzi 28 februarie 2006.