ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3918/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea

adresată Primăriei Boldești Scăieni sub nr. 460 din 13 februarie 2002,

reclamantul B.E. (în actul de stare civilă S.B.E.J.J.) prin mandatar U.O.M. a

solicitat restituirea în natură a terenului de 40 ha și 3600 mp situat în

comuna Scăieni, județul Prahova, ce a aparținut antecesoarei sale B.M. și a

fost preluat abuziv de stat.

Ca răspuns la

notificare, Primarul orașului Boldești Scăieni a emis dispoziția nr. 828 din 14

august 2003 prin care a respins cererea reclamantului cu motivarea că terenul

este situat în extravilanul orașului și nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

dispoziții, reclamantul prin mandatar a formulat o contestație la Tribunalul

Prahova, înregistrată sub nr. 10833 din 23 septembrie 2003.

Prin contestație,

reclamantul a solicitat anularea dispoziției și restituirea în natură a

terenului revendicat, cu motivarea că, datorită destinației sale speciale de

teren petrolier nu poate face obiectul altei legi de restituire, respectiv al

Legii nr. 18/1991.

La data de 9

februarie 2004, reclamantul și-a completat contestația inițială, prin care

chemase în judecată numai Primăria orașului Boldești Scăieni, solicitând

acordarea de despăgubiri bănești în ipoteza în care nu este posibilă

restituirea în natură, motiv pentru care a chemat în judecată și Ministerul

Finanțelor Publice.

La termenul de

judecată din 16 iunie 2004, reclamantul și-a precizat din nou contestația,

solicitând citarea Primarului orașului Boldești Scăieni în calitate de pârât.

În cauză s-a efectuat

o expertiză tehnică și față de concluziile acesteia, reclamantul a solicitat,

în final, acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafață de 18 ha 2275 mp

teren intravilan, evaluată la 53.199.692.875 lei, care nu este posibil a fi

restituită în natură, măsuri constând fie în despăgubiri bănești fie în titluri

de valoare.

Contestația

reclamantului a fost respinsă prin sentința nr. 892 din 1 septembrie 2004 a

Tribunalului Prahova, secția civilă, cu aceeași motivare ca și dispoziția

atacată, respectiv că terenul intravilan solicitat prin ultima precizare nu

este supus Legii nr. 10/2001, el fiind ocupat atât de construcții aparținând

unor societăți comerciale cât și de persoane particulare cărora li s-a

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991. Instanța și-a

întemeiat soluția pe prevederile cuprinse în art. 6.1 lit. c) din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a

declarat apel împotriva acestei sentințe, cerere admisă prin decizia nr. 255

din 23 februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Apelul declarat

de Primăria orașului Boldești Scăieni împotriva aceleiași sentințe a fost

respins ca nefondat.

Instanța de apel a

schimbat în tot sentința, admițând contestația. A fost anulată dispoziția

atacată și s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri

reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală pentru un

teren de 43.600 mp, identificat prin expertiza tehnică efectuată de expertul S.F.

și evaluat la 12.725.314.000 lei.

Ca urmare a unei

cereri formulate de reclamant s-au îndreptat erorile materiale din decizie,

constând în indicarea suprafeței și a valorii terenului pentru care s-a

recunoscut dreptul la măsuri reparatorii, îndreptare operată prin încheierea

din 30 martie 2005. S-a corectat suprafața de 182.275 mp, iar valoarea de

53.199.692.875 lei.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs toate părțile.

În recursul

reclamantului se critică indicarea greșită a suprafeței de teren și a valorii

acestuia, reținute de instanță ca fiind cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001;

mai exact, conținutul recursului declarat la 31 martie 2005 este identic cu cel

al cererii de îndreptare eroare materială pe care o formulase la data de 25

martie 2005.

Cererea de îndreptare

a erorilor materiale a fost admisă printr-o încheiere care nu a fost recurată,

astfel că recursul reclamantului apare ca rămas fără obiect, motiv pentru care

va fi respins [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].

Recursurile declarate

de D.G.F.P. Prahova pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Primăria

orașului Boldești Scăieni sunt identice sub aspectul motivelor de nelegalitate

invocate, cu o singură mențiune în privința recursului Primăriei în care se

invocă lipsa calității sale procesuale și se formulează critici în sensul

erorilor corectate prin încheierea de îndreptare.

Astfel, cele două

recursuri cuprind critici legate de lipsa calității procesuale a reclamantului

în sensul că acesta nu a făcut dovada calității sale de succesor, precum și a

faptului că antecesoarea sa a avut în proprietate terenul notificat, precum și

critici legate de validitatea actelor depuse în acest sens, respectiv faptul că

succesiunea după antecesoarea proprietară nu a fost deschisă conform normelor

legii române, iar actele nu sunt supralegalizate.

De asemeni, pârâții

critică decizia pentru că a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001 deși nici terenul intravilan nu este supus acestei legi și

s-au acordat titluri de valoare în condițiile în care reclamantul nu a solicitat

decât despăgubiri.

Recurenții au

criticat și evaluarea terenului, considerând-o exagerată, iar Primăria a

invocat în plus lipsa calității sale procesuale în raport de faptul că nu este

persoană juridică deținătoare pentru terenul în litigiu.

Recursurile pârâților

sunt fondate pentru considerentele ce urmează.

Referitor la

criticile privind calitatea procesuală activă, acestea sunt nefondate. Excepția

a fost invocată și la instanța de fond unde au fost depuse dovezi în sens

contrar. Astfel, reclamantul a depus actul său de naștere, actele de deces al

antecesoarelor sale, respectiv mama M.Y.S.B. (decedată la 12 mai 1978) și

bunica, proprietara inițială, M.S.B. (decedată la 14 septembrie 1971), precum

și un „act de notorietate” din 19 noiembrie 1996, emis conform Codului civil

elvețian și care are valoarea juridică a unui certificat de moștenitor, actul

recunoscând calitatea de succesor a reclamantului după mama și, respectiv

bunica sa.

De asemeni,

reclamantul a depus înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al bunicii

sale asupra terenului notificat, mai exact asupra suprafeței precizate de 18 ha

2275 mp situată în intravilanul orașului Boldești Scăieni. Astfel, din extrasul

din „Tabloul proprietarilor expropriați pe baza Legii și Regulamentului Reformei

Agrare nr. 187/1945 și nr. 83/1949 din județul Prahova” rezultă că s-a

expropriat suprafața de 40 ha din fosta Plasă Ploiești Nord nr. 81 aflată în

proprietatea M.B., situație confirmată și prin certificatul nr. 242 din 13

martie 2003 emis de Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale.

Suprafața de 40 ha și

3600 mp notificată apare și în contractul de concesiune transcris sub nr. 2235/1930

încheiat între proprietara M.B. și societatea S.R. pentru exploatarea resurselor

de petrol pe care acest teren le avea, ca și din actul de cesiune întocmit la

24 decembrie 1946 de bunica reclamantului către mama reclamantului, care

acționa în numele fiului minor pentru două treimi din terenul de 40 ha 3600 mp.

Referitor la validitatea

înscrisurilor depuse de reclamant urmează a se vedea că motivul respingerii

notificării a fost cu totul altul, iar primarul avea posibilitatea legală să

solicite atunci prezentarea unor acte supralegalizate, neputându-și invoca în

apărare propria culpă. Dispozițiile Legii nr. 36/1995 nu sunt aplicabile în

raport de ultimul domiciliu al defunctei antecesoare a reclamantului, care a

fost în Elveția.

Expertul S.F. a

identificat terenul notificat ca fiind cel expropriat de la bunica

reclamantului, iar împrejurarea că în schițele cadastrale apare numele lui P.B.

este lipsită de relevanță. P.B. este tatăl M.B., care avea în 1921, la reforma

agrară, 118 ha („Moșia Scăieni”) din care s-au expropriat 60 ha, rămânând 40 ha

moștenite de fiica sa și expropriate în 1945 și 1949, conform mențiunilor din

certificatul indicat mai sus. De altfel, din cele două procese verbale

încheiate la 19 februarie și respectiv 13 iunie 1919 de Comisia de expropriere

care a soluționat săi de atac la o plângere a sătenilor din fosta comună

Scăieni rezultă că, la acel moment, proprietara moșiei era M.B.

Față de această

situație, constatarea instanței de apel că reclamantul este persoană

îndreptățită, în condițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 este corectă, chiar

dacă nu a fost motivată. Lipsa motivării este justificată de faptul că numai

reclamantul a declarat apel pe motive ce țin de aplicarea Legii nr. 10/2001,

pentru că instanța de fond a respins contestația, iar respingerea contestației

s-a întemeiat pe lipsa incidenței Legii nr. 10/2001 și nu pe lipsa calității

procesuale active. Apelul Primăriei a avut ca obiect numai neacordarea

cheltuielilor de judecată.

Referitor la

nelegalitatea contestației reclamantului sub aspectul încadrării ei în

dispozițiile Legii nr. 10/2001, mai exact cu privire la natura bunurilor care

pot face obiectul restituirii, ca o altă dimensiune a domeniului de aplicare a

legii, așa cum este ea definită în art. 6, urmează a se avea în vedere că, atât

dispoziția atacată cât și sentința tribunalului fac trimitere la textul art. 6.1

lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia:

„terenurile din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut

obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza

legilor speciale anterioare, indiferent de afectațiunea juridică actuală a

acestora, fiind fără relevantă juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu

completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia” cad sub

incidența legii

per a contrario

, terenurile care nu îndeplinesc aceste

condiții nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, așa cum susțin recurenții.

Evident că, în speță,

această dispoziție legală trebuie coroborată cu art. 8 din lege care face

referire la bunuri pentru a căror restituire există legi speciale, respectiv

Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000.

Din expertiza tehnică

efectuată în cauză rezultă că, din suprafața notificată de 40 ha 36 mp expertul

a identificat în realitate o suprafață mai mare, respectiv 40 ha 3599 mp din care

182.275.000 mp sunt situați intravilan iar diferența de 221.324.000 mp sunt

extravilan.

Reclamantul și-a

restrâns pretențiile inițiale numai la suprafața din intravilan și a precizat

că nu dorește restituirea în natură, ci prin echivalent, inițial despăgubiri

bănești ulterior și titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare. Aceste precizări ale contestației inițiale, între care și

ultima vizând modalitatea prin titluri de valoare, precizări făcute la instanța

de fond nu au fost contestate de pârâți și, prin urmare, nu pot invoca în

recurs că o astfel de cerere a fost formulată prima dată în apel.

Cu privire la

incidența Legii nr. 10/2001, ca o lege cu caracter complementar în raport cu

celelalte acte normative speciale cu caracter reparator din domeniul imobiliar

trebuie avute în vedere prevederile pct. 8.1. din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora caracterul reparator al legii

acoperă și acele situații în care terenurile din intravilan nu au fost

restituite persoanelor îndreptățite până la intrarea ei în vigoare.

Împrejurarea că pe

teren se află unele construcții, precum și aceea că părți din el au fost

atribuite unor persoane fizice nu constituie un impediment pentru acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, în condițiile în care acesta

nu mai are altă cale de a obține măsurile reparatorii cuvenite pentru preluarea

abuzivă de către stat a terenului antecesoarei sale.

Singura critică din

recursurile pârâților care este justificată și impune casarea deciziei și

rejudecarea cauzei privește valoarea terenului care, așa cum susțin recurenții,

a fost stabilită pe baza informațiilor primite de la agențiile imobiliare din

zonă și reprezintă o medie a prețului de circulație pe 1 mp, în condițiile în

care se arată că în oraș nu există nici o agenție imobiliară, iar media

tranzacțiilor încheiate pentru terenuri din zonă, conform contractelor de

vânzare-cumpărare depuse la dosar, nu depășește 1 euro/mp.

Cu ocazia rejudecării

se va reface lucrarea de expertiză și se va stabili valoarea terenului în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 republicată,

respectiv valoarea de piață de la data soluționării notificării, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Primăria are

calitatea procesuală pasivă în raport de faptul că a primit notificarea, în

condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste

considerente se vor admite recursurile pârâților și se va dispune conform celor

arătate mai sus [art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (2), (3) și art. 315

alin. (1) C. proc. civ.]

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de pârâții Primăria orașului Boldești Scăieni și D.G.F.P.

Prahova pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 255 din 23

februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge

recursul declarat de reclamantul S.B.E.J.J. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2006.