Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3918/2006

HOTĂRÂRE
14.04.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3918/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea adresată Primăriei Boldești Scăieni sub nr. 460 din 13 februarie 2002, reclamantul B.E. (în actul de stare civilă S.B.E.J.J.) prin mandatar U.O.M. a solicitat restituirea în natură a terenului de 40 ha și 3600 mp situat în comuna Scăieni, județul Prahova, ce a aparținut antecesoarei sale B.M. și a fost preluat abuziv de stat. Ca răspuns la notificare, Primarul orașului Boldești Scăieni a emis dispoziția nr. 828 din 14 august 2003 prin care a respins cererea reclamantului cu motivarea că terenul este situat în extravilanul orașului și nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei dispoziții, reclamantul prin mandatar a formulat o contestație la Tribunalul Prahova, înregistrată sub nr. 10833 din 23 septembrie 2003. Prin contestație, reclamantul a solicitat anularea dispoziției și restituirea în natură a terenului revendicat, cu motivarea că, datorită destinației sale speciale de teren petrolier nu poate face obiectul altei legi de restituire, respectiv al Legii nr. 18/1991. La data de 9 februarie 2004, reclamantul și-a completat contestația inițială, prin care chemase în judecată numai Primăria orașului Boldești Scăieni, solicitând acordarea de despăgubiri bănești în ipoteza în care nu este posibilă restituirea în natură, motiv pentru care a chemat în judecată și Ministerul Finanțelor Publice.

La termenul de judecată din 16 iunie 2004, reclamantul și-a precizat din nou contestația, solicitând citarea Primarului orașului Boldești Scăieni în calitate de pârât. În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică și față de concluziile acesteia, reclamantul a solicitat, în final, acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafață de 18 ha 2275 mp teren intravilan, evaluată la 53.199.692.875 lei, care nu este posibil a fi restituită în natură, măsuri constând fie în despăgubiri bănești fie în titluri de valoare. Contestația reclamantului a fost respinsă prin sentința nr. 892 din 1 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, secția civilă, cu aceeași motivare ca și dispoziția atacată, respectiv că terenul intravilan solicitat prin ultima precizare nu este supus Legii nr. 10/2001, el fiind ocupat atât de construcții aparținând unor societăți comerciale cât și de persoane particulare cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Instanța și-a întemeiat soluția pe prevederile cuprinse în art. 6.1 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, cerere admisă prin decizia nr. 255 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Apelul declarat de Primăria orașului Boldești Scăieni împotriva aceleiași sentințe a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a schimbat în tot sentința, admițând contestația. A fost anulată dispoziția atacată și s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală pentru un teren de 43.600 mp, identificat prin expertiza tehnică efectuată de expertul S.F.

și evaluat la 12.725.314.000 lei. Ca urmare a unei cereri formulate de reclamant s-au îndreptat erorile materiale din decizie, constând în indicarea suprafeței și a valorii terenului pentru care s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii, îndreptare operată prin încheierea din 30 martie 2005. S-a corectat suprafața de 182.275 mp, iar valoarea de 53.199.692.875 lei. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs toate părțile.

În recursul reclamantului se critică indicarea greșită a suprafeței de teren și a valorii acestuia, reținute de instanță ca fiind cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001; mai exact, conținutul recursului declarat la 31 martie 2005 este identic cu cel al cererii de îndreptare eroare materială pe care o formulase la data de 25 martie 2005. Cererea de îndreptare a erorilor materiale a fost admisă printr-o încheiere care nu a fost recurată, astfel că recursul reclamantului apare ca rămas fără obiect, motiv pentru care va fi respins [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.]. Recursurile declarate de D.G.F.P. Prahova pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Primăria orașului Boldești Scăieni sunt identice sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, cu o singură mențiune în privința recursului Primăriei în care se invocă lipsa calității sale procesuale și se formulează critici în sensul erorilor corectate prin încheierea de îndreptare.

Astfel, cele două recursuri cuprind critici legate de lipsa calității procesuale a reclamantului în sensul că acesta nu a făcut dovada calității sale de succesor, precum și a faptului că antecesoarea sa a avut în proprietate terenul notificat, precum și critici legate de validitatea actelor depuse în acest sens, respectiv faptul că succesiunea după antecesoarea proprietară nu a fost deschisă conform normelor legii române, iar actele nu sunt supralegalizate. De asemeni, pârâții critică decizia pentru că a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 deși nici terenul intravilan nu este supus acestei legi și s-au acordat titluri de valoare în condițiile în care reclamantul nu a solicitat decât despăgubiri.

Recurenții au criticat și evaluarea terenului, considerând-o exagerată, iar Primăria a invocat în plus lipsa calității sale procesuale în raport de faptul că nu este persoană juridică deținătoare pentru terenul în litigiu. Recursurile pârâților sunt fondate pentru considerentele ce urmează. Referitor la criticile privind calitatea procesuală activă, acestea sunt nefondate. Excepția a fost invocată și la instanța de fond unde au fost depuse dovezi în sens contrar. Astfel, reclamantul a depus actul său de naștere, actele de deces al antecesoarelor sale, respectiv mama M.Y.S.B. (decedată la 12 mai 1978) și bunica, proprietara inițială, M.S.B. (decedată la 14 septembrie 1971), precum și un „act de notorietate” din 19 noiembrie 1996, emis conform Codului civil elvețian și care are valoarea juridică a unui certificat de moștenitor, actul recunoscând calitatea de succesor a reclamantului după mama și, respectiv bunica sa.

De asemeni, reclamantul a depus înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al bunicii sale asupra terenului notificat, mai exact asupra suprafeței precizate de 18 ha 2275 mp situată în intravilanul orașului Boldești Scăieni. Astfel, din extrasul din „Tabloul proprietarilor expropriați pe baza Legii și Regulamentului Reformei Agrare nr. 187/1945 și nr. 83/1949 din județul Prahova” rezultă că s-a expropriat suprafața de 40 ha din fosta Plasă Ploiești Nord nr. 81 aflată în proprietatea M.B., situație confirmată și prin certificatul nr. 242 din 13 martie 2003 emis de Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale. Suprafața de 40 ha și 3600 mp notificată apare și în contractul de concesiune transcris sub nr. 2235/1930 încheiat între proprietara M.B.

și societatea S.R. pentru exploatarea resurselor de petrol pe care acest teren le avea, ca și din actul de cesiune întocmit la 24 decembrie 1946 de bunica reclamantului către mama reclamantului, care acționa în numele fiului minor pentru două treimi din terenul de 40 ha 3600 mp. Referitor la validitatea înscrisurilor depuse de reclamant urmează a se vedea că motivul respingerii notificării a fost cu totul altul, iar primarul avea posibilitatea legală să solicite atunci prezentarea unor acte supralegalizate, neputându-și invoca în apărare propria culpă. Dispozițiile Legii nr. 36/1995 nu sunt aplicabile în raport de ultimul domiciliu al defunctei antecesoare a reclamantului, care a fost în Elveția.

Expertul S.F. a identificat terenul notificat ca fiind cel expropriat de la bunica reclamantului, iar împrejurarea că în schițele cadastrale apare numele lui P.B. este lipsită de relevanță. P.B. este tatăl M.B., care avea în 1921, la reforma agrară, 118 ha („Moșia Scăieni”) din care s-au expropriat 60 ha, rămânând 40 ha moștenite de fiica sa și expropriate în 1945 și 1949, conform mențiunilor din certificatul indicat mai sus. De altfel, din cele două procese verbale încheiate la 19 februarie și respectiv 13 iunie 1919 de Comisia de expropriere care a soluționat săi de atac la o plângere a sătenilor din fosta comună Scăieni rezultă că, la acel moment, proprietara moșiei era M.B. Față de această situație, constatarea instanței de apel că reclamantul este persoană îndreptățită, în condițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 este corectă, chiar dacă nu a fost motivată.

Lipsa motivării este justificată de faptul că numai reclamantul a declarat apel pe motive ce țin de aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru că instanța de fond a respins contestația, iar respingerea contestației s-a întemeiat pe lipsa incidenței Legii nr. 10/2001 și nu pe lipsa calității procesuale active. Apelul Primăriei a avut ca obiect numai neacordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la nelegalitatea contestației reclamantului sub aspectul încadrării ei în dispozițiile Legii nr. 10/2001, mai exact cu privire la natura bunurilor care pot face obiectul restituirii, ca o altă dimensiune a domeniului de aplicare a legii, așa cum este ea definită în art. 6, urmează a se avea în vedere că, atât dispoziția atacată cât și sentința tribunalului fac trimitere la textul art. 6.1 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia: „terenurile din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare, indiferent de afectațiunea juridică actuală a acestora, fiind fără relevantă juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia” cad sub incidența legii per a contrario , terenurile care nu îndeplinesc aceste condiții nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, așa cum susțin recurenții.

Evident că, în speță, această dispoziție legală trebuie coroborată cu art. 8 din lege care face referire la bunuri pentru a căror restituire există legi speciale, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000. Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că, din suprafața notificată de 40 ha 36 mp expertul a identificat în realitate o suprafață mai mare, respectiv 40 ha 3599 mp din care 182.275.000 mp sunt situați intravilan iar diferența de 221.324.000 mp sunt extravilan. Reclamantul și-a restrâns pretențiile inițiale numai la suprafața din intravilan și a precizat că nu dorește restituirea în natură, ci prin echivalent, inițial despăgubiri bănești ulterior și titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Aceste precizări ale contestației inițiale, între care și ultima vizând modalitatea prin titluri de valoare, precizări făcute la instanța de fond nu au fost contestate de pârâți și, prin urmare, nu pot invoca în recurs că o astfel de cerere a fost formulată prima dată în apel. Cu privire la incidența Legii nr. 10/2001, ca o lege cu caracter complementar în raport cu celelalte acte normative speciale cu caracter reparator din domeniul imobiliar trebuie avute în vedere prevederile pct. 8.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora caracterul reparator al legii acoperă și acele situații în care terenurile din intravilan nu au fost restituite persoanelor îndreptățite până la intrarea ei în vigoare.

Împrejurarea că pe teren se află unele construcții, precum și aceea că părți din el au fost atribuite unor persoane fizice nu constituie un impediment pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, în condițiile în care acesta nu mai are altă cale de a obține măsurile reparatorii cuvenite pentru preluarea abuzivă de către stat a terenului antecesoarei sale. Singura critică din recursurile pârâților care este justificată și impune casarea deciziei și rejudecarea cauzei privește valoarea terenului care, așa cum susțin recurenții, a fost stabilită pe baza informațiilor primite de la agențiile imobiliare din zonă și reprezintă o medie a prețului de circulație pe 1 mp, în condițiile în care se arată că în oraș nu există nici o agenție imobiliară, iar media tranzacțiilor încheiate pentru terenuri din zonă, conform contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, nu depășește 1 euro/mp.

Cu ocazia rejudecării se va reface lucrarea de expertiză și se va stabili valoarea terenului în raport de dispozițiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv valoarea de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Primăria are calitatea procesuală pasivă în raport de faptul că a primit notificarea, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente se vor admite recursurile pârâților și se va dispune conform celor arătate mai sus [art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (2), (3) și art. 315 alin. (1) C. proc. civ.]

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Primăria orașului Boldești Scăieni și D.G.F.P. Prahova pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 255 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge recursul declarat de reclamantul S.B.E.J.J. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2008
Asupra recursului de fața; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3145/2004, reclamantul C.L. al orașului Boldești - Scăieni, a solicitat în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2005-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7955/2005
i, a Schelei Băicoi și transmise la S.C.G.L. Băicoi. La 6 decembrie 2002 reclamanții și-au precizat acțiunea introductivă de instanță în sensul că au chemat în judecată, în calitate de pârâți, și pe Consiliul Local al Orașului Băicoi și pe
ÎCCJ 2005-07-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6284/2005
țiile amplasate pe acesta. Din raportul de expertiză întocmit și din suplimentele la acesta, rezultă că o suprafață de 436,69 mp a rămas liberă de construcții ori alte elemente de sistematizare sau utilități. În aceste condiții soluția lega
ÎCCJ 2006-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2006/2006
Asupra recursurilor de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria orașului Băicoi prin Primar,
ÎCCJ 2010-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 319/2010
Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 394 din 12 mai 2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă