ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3446/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

26 aprilie 2004 reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Primăria comunei Nicorești și Prefectura județului Galați, anularea dispoziției

nr. 774 din 7 aprilie 2004 emisă de pârâta Primăria comunei Nicorești și

restituirea imobilului casă de locuit și teren aferent situat în com.

Nicorești, județul Galați.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că pe terenul proprietatea mamei sale, P.E., au fost edificate două

imobile, folosite în decursul timpului de mai multe persoane, pentru ca, în

final, să ajungă în proprietatea unui cetățean irlandez, deși transmițătorul nu

era proprietarul terenului.

Prin sentința civilă nr. 813 din 8

octombrie 2004 a Tribunalului Galați a fost respinsă cererea reclamantului,

prima instanță reținând că terenul solicitat se încadrează în categoria celor

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, fiind deci exceptat de la aplicarea

dispozițiilor acestei legi și că pentru diferența de 0,05 ha construcții

trecute în CAP, nu există dispoziții privind dreptul de proprietate al autoarei

acesteia asupra bunului.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 242/A din 8 februarie 2005 a Curții

de Apel Galați, instanța de apel reținând că reclamanta nu a făcut dovada

deposedării de către stat a suprafeței de 0,05 ha construcții și că, în

conformitate cu art.22 din Legea 10/2001 nu a anexat notificării și nici

cererii de chemare în judecată, actele de proprietate privind terenul

solicitat, motiv pentru care, justificat, cererea sa a fost respinsă.

Criticile reclamantei sunt

neîntemeiate, atât timp cât din înscrisurile depuse nu s-a putut stabili

situația preluării terenului în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate sens în care a

susținut că, în mod greșit s-a reținut că nu sunt suficiente probe pentru

dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului solicitat.

A arătat că, dimpotrivă, din actele

dosarului rezultă că mama sa a fost proprietară și asupra terenului în

suprafață de 60 ari, inclusiv asupra clădirilor existente pe acest teren, care,

în prezent sunt folosite arbitrar de către numitul.

În acest sens a susținut că la dosar

este depus certificatul nr. 841025 din 30 mai 1994 emis de Filiala Arhivelor

Galați, din care rezultă că în anul 1959 mama sa era proprietara suprafeței de

0, 05 ha teren construcții, preluat de către CAP Nicorești.

Motivele recursului au fost

încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată, se

constată ca fondat recursul pentru considerentele:

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 2893 din 28 iunie 2001 reclamanta P.A. a solicitat, în temeiul prevederilor

Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului-casă de locuit-situat în com.

Nicorești, județul Galați ce a aparținut antecesoarei sale, P.E.

Cererea a fost soluționată de pârâta

Primăria comunei Nicorești în sensul respingerii sale, întrucât reclamanta nu a

r fi făcut dovada proprietății asupra imobilului solicitat și nici dovada

deposedării acestuia, precum și pentru lipsa celorlalte acte doveditoare

prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001.

Din probele administrate în cauză

adeverința nr. 132 din 18 iunie 1991 eliberate de CAP U. Nicorești,

certificatul nr. 841025 din 30 mai 1994 eliberat de Filiala Arhivelor Statului

județul Galați, rezultă însă că mama reclamantei, P.E. s-a înscris în CAP în

anul 1957 cu suprafața de 8 ha teren agricol, inclusiv casa de locuit, aflate

pe 0,05 ha teren astfel cum rezultă din cererea de înscriere nr.645 iar din

adeverința nr. 30038 din 6 noiembrie 1991 și titlul de proprietate nr. 2371 din

13 mai 2003 rezultă că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate

asupra suprafeței de 7,2 ha, teren situat în extravilanul comunei Nicorești, în

temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, pentru terenul de 0,05

ha aflat în intravilanul acestei localități, reclamantei nu i s-au acordat

măsuri reparatorii corespunzătoare, deși era îndreptățită la respectivele

măsuri.

Unitatea deținătoare s-a limitat să

constate că reclamanta nu a făcut dovada deposedării bunului și a elementelor

de identificare a acestuia și să dispună respingerea notificării.

Motivele respingerii cererii au fost

însușite și preluate în mod greșit de cele două instanțe, care, suplimentar au

reținut inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 justificat pe existența ipotezei

reglementate de art. 8 din lege.

Cu referire la acest aspect, se

reține că, într-adevăr, potrivit art. 3 lit. a) și art. 22 din lege, sarcina

proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive

revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită. În cazul în care pentru

imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării de către stat,

soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, faptul că

imobilul se găsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de

preluare abuzivă, deci, fără titlu.

Ori reclamanta a făcut atât dovada

proprietății asupra imobilului-teren de 0,05 ha construcții, a faptului că

acesta a aparținut antecesoarei sale, precum și a preluării de către stat a

acestuia în modalitatea enunțată mai sus.

Prin urmare, respingerea notificării

pentru lipsa actelor doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001 este

greșită, soluție ce privește și hotărârile pronunțate în cauză și întemeiate pe

aceste considerente.

De asemenea, sunt greșite considerentele

axate pe incidența dispozițiilor art. 8 din Legea 10/2001 și deci a

inaplicabilității acestui act normativ în soluționarea cererii reclamantei.

Într-adevăr, potrivit art. 8 din

lege, nu intră sub incidența acestuia terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997.

Textul legal enunțat impune deci

întrunirea a două condiții pentru aplicabilitatea sa și anume, atât existența

regimului juridic reglementat de actele normative menționate, cât și

solicitarea aplicării măsurilor reparatorii în temeiul acestora.

Numai în atari condiții, incidența

Legii nr. 10/2001 este exclusă, în caz contrar și, în măsura întrunirii

cerințelor legii de reparațiune, fiind aplicabile prevederile acestui din urmă

act normativ.

Este firesc să fie așa, întrucât

prevederile acestei legi au caracter de complinire în raport cu alte acte

normative reparatorii speciale anterioare și, în măsura în care acestea din

urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu

respectivele măsuri.

Ori, terenul și construcția

solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001 se află situate în intravilanul

localității Nicorești, se află în evidențele pârâtei, unitate deținătoare iar

pentru deposedarea de aceste bunuri, reclamanta nu a beneficiat de măsuri

reparatorii în temeiul altor acte normative de reparațiune.

Ca urmare, reținând atât dovedirea

calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, a

îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 22 din lege, precum și a incidenței

acestui act normativ raportului juridic litigios, urmează ca în temeiul art. 312

C. proc. civ. recursul să fie admis.

Constatând că instanțele nu au

analizat fondul cauzei din perspectiva dispozițiilor legale sus enunțate, caz

în care ar fi trebuit să administreze probe în scopul identificării bunului,

situației sale juridice existente în prezent și a măsurilor reparatorii

cuvenite reclamantei, se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre

rejudecare primei instanțe.

Cu prilejul rejudecării pricinii vor

fi avute în vedere și celelalte critici invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 242/A din 8 februarie 2005 a Curții de

Apel Galați.

Admite apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 813 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Galați,

pe care o desființează.

Trimite cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 31 martie 2006.