ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3446/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2004 reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Nicorești și Prefectura județului Galați, anularea dispoziției nr. 774 din 7 aprilie 2004 emisă de pârâta Primăria comunei Nicorești și restituirea imobilului casă de locuit și teren aferent situat în com. Nicorești, județul Galați. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pe terenul proprietatea mamei sale, P.E., au fost edificate două imobile, folosite în decursul timpului de mai multe persoane, pentru ca, în final, să ajungă în proprietatea unui cetățean irlandez, deși transmițătorul nu era proprietarul terenului.

Prin sentința civilă nr. 813 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Galați a fost respinsă cererea reclamantului, prima instanță reținând că terenul solicitat se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, fiind deci exceptat de la aplicarea dispozițiilor acestei legi și că pentru diferența de 0,05 ha construcții trecute în CAP, nu există dispoziții privind dreptul de proprietate al autoarei acesteia asupra bunului. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 242/A din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Galați, instanța de apel reținând că reclamanta nu a făcut dovada deposedării de către stat a suprafeței de 0,05 ha construcții și că, în conformitate cu art.22 din Legea 10/2001 nu a anexat notificării și nici cererii de chemare în judecată, actele de proprietate privind terenul solicitat, motiv pentru care, justificat, cererea sa a fost respinsă.

Criticile reclamantei sunt neîntemeiate, atât timp cât din înscrisurile depuse nu s-a putut stabili situația preluării terenului în litigiu. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate sens în care a susținut că, în mod greșit s-a reținut că nu sunt suficiente probe pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului solicitat. A arătat că, dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că mama sa a fost proprietară și asupra terenului în suprafață de 60 ari, inclusiv asupra clădirilor existente pe acest teren, care, în prezent sunt folosite arbitrar de către numitul. În acest sens a susținut că la dosar este depus certificatul nr. 841025 din 30 mai 1994 emis de Filiala Arhivelor Galați, din care rezultă că în anul 1959 mama sa era proprietara suprafeței de 0, 05 ha teren construcții, preluat de către CAP Nicorești.

Motivele recursului au fost încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată, se constată ca fondat recursul pentru considerentele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 2893 din 28 iunie 2001 reclamanta P.A. a solicitat, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului-casă de locuit-situat în com. Nicorești, județul Galați ce a aparținut antecesoarei sale, P.E. Cererea a fost soluționată de pârâta Primăria comunei Nicorești în sensul respingerii sale, întrucât reclamanta nu a r fi făcut dovada proprietății asupra imobilului solicitat și nici dovada deposedării acestuia, precum și pentru lipsa celorlalte acte doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001.

Din probele administrate în cauză adeverința nr. 132 din 18 iunie 1991 eliberate de CAP U. Nicorești, certificatul nr. 841025 din 30 mai 1994 eliberat de Filiala Arhivelor Statului județul Galați, rezultă însă că mama reclamantei, P.E. s-a înscris în CAP în anul 1957 cu suprafața de 8 ha teren agricol, inclusiv casa de locuit, aflate pe 0,05 ha teren astfel cum rezultă din cererea de înscriere nr.645 iar din adeverința nr. 30038 din 6 noiembrie 1991 și titlul de proprietate nr. 2371 din 13 mai 2003 rezultă că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7,2 ha, teren situat în extravilanul comunei Nicorești, în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991. Prin urmare, pentru terenul de 0,05 ha aflat în intravilanul acestei localități, reclamantei nu i s-au acordat măsuri reparatorii corespunzătoare, deși era îndreptățită la respectivele măsuri.

Unitatea deținătoare s-a limitat să constate că reclamanta nu a făcut dovada deposedării bunului și a elementelor de identificare a acestuia și să dispună respingerea notificării. Motivele respingerii cererii au fost însușite și preluate în mod greșit de cele două instanțe, care, suplimentar au reținut inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 justificat pe existența ipotezei reglementate de art. 8 din lege. Cu referire la acest aspect, se reține că, într-adevăr, potrivit art. 3 lit. a) și art. 22 din lege, sarcina proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită. În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, faptul că imobilul se găsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci, fără titlu.

Ori reclamanta a făcut atât dovada proprietății asupra imobilului-teren de 0,05 ha construcții, a faptului că acesta a aparținut antecesoarei sale, precum și a preluării de către stat a acestuia în modalitatea enunțată mai sus. Prin urmare, respingerea notificării pentru lipsa actelor doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001 este greșită, soluție ce privește și hotărârile pronunțate în cauză și întemeiate pe aceste considerente. De asemenea, sunt greșite considerentele axate pe incidența dispozițiilor art. 8 din Legea 10/2001 și deci a inaplicabilității acestui act normativ în soluționarea cererii reclamantei.

Într-adevăr, potrivit art. 8 din lege, nu intră sub incidența acestuia terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Textul legal enunțat impune deci întrunirea a două condiții pentru aplicabilitatea sa și anume, atât existența regimului juridic reglementat de actele normative menționate, cât și solicitarea aplicării măsurilor reparatorii în temeiul acestora. Numai în atari condiții, incidența Legii nr. 10/2001 este exclusă, în caz contrar și, în măsura întrunirii cerințelor legii de reparațiune, fiind aplicabile prevederile acestui din urmă act normativ.

Este firesc să fie așa, întrucât prevederile acestei legi au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și, în măsura în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri. Ori, terenul și construcția solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001 se află situate în intravilanul localității Nicorești, se află în evidențele pârâtei, unitate deținătoare iar pentru deposedarea de aceste bunuri, reclamanta nu a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul altor acte normative de reparațiune. Ca urmare, reținând atât dovedirea calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, a îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 22 din lege, precum și a incidenței acestui act normativ raportului juridic litigios, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul să fie admis. Constatând că instanțele nu au analizat fondul cauzei din perspectiva dispozițiilor legale sus enunțate, caz în care ar fi trebuit să administreze probe în scopul identificării bunului, situației sale juridice existente în prezent și a măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei, se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Cu prilejul rejudecării pricinii vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 242/A din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Galați. Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 813 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Galați, pe care o desființează. Trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.