ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5179/2006

Constată

că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 270 din 7

aprilie 2004, reclamantele S.V.F.S. și L.O.M. au chemat în judecată Primăria

orașului Pucioasa, solicitând desființarea dispoziției nr. 802 din 12 august

2003 emisă de Primar și obligarea la restituirea în natură a moșiei Zărăfoaia.

Contestatoarele

au arătat că sunt moștenitoarele defunctei B.T. care la rândul ei a dobândit

prin succesiune o parte din moșia Zărăfoaia.

S-a

susținut caracterul nelegal al dispoziției de respingere a notificării, în

motivarea căreia s-a reținut că pentru parte din teren nu a fost dovedit

dreptul de proprietate, iar cealaltă parte nu face obiect al Legii nr. 10/2001,

întrucât, potrivit sentinței nr. 322 din 7 mai 1946 a Tribunalului Ilfov s-a

dovedit dreptul de proprietate pentru cota de ⅓ din lotul nr. 2 de 15,16

ha și ¼ din lotul în suprafață de 15,16 ha. În plus, s-a arătat că

terenul face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin

sentința civilă nr. 270 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Dâmbovița a respins

contestația ca neîntemeiată.

În

considerentele sentinței s-a reținut că reclamantele au făcut dovada calității

de persoane îndreptățite, doar că restituirea terenului nu este posibilă, având

în vedere situația acestuia.

Astfel,

potrivit evidențelor agricole ale pârâtei a rezultat că după anul 1945 terenul

a fost atribuit în proprietate unor persoane fizice, și că localitatea Pucioasa

fiind necooperativizată, respectivele persoane au folosit terenul neîntrerupt

timp de peste 30 de ani.

Referitor

la restituirea a 600 pogoane subsol, s-a constatat că dispozițiile art. 6 din

Legea nr. 10/2001 nu includ și aceste bunuri în categoria celor care să facă

obiect al restituirii.

Față

de împrejurarea că restituirea în natură nu este posibilă și pe de altă parte,

că nu s-au cerut măsuri reparatorii prin echivalent, s-a apreciat asupra

caracterului neîntemeiat al contestației.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel contestatoarele care au susținut că în mod

greșit instanța de fond a invocat existența uzucapiunii în condițiile în care

acest aspect nu fusese dezbătut, nu făcuse obiectul cererii reclamantelor și

nici nu fusese invocat de intimată prin întâmpinare, încălcându-se astfel

prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

De

asemenea, s-a arătat că motivarea instanței de fond cu privire la nesolicitarea

despăgubirilor este greșită, putându-se opta pentru măsuri reparatorii în

echivalent numai după ce reclamanții erau informați cu privire la

imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.

Apelul

a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 997 din 28 septembrie 2005 a

Curții de Apel Ploiești.

În

motivarea soluției s-a reținut că parte din moșia Zărăfoaia, formată din 173

pogoane teren, ce a făcut obiect al notificării, a fost înstrăinată de către

autorul reclamantei, iar restul moșiei a fost preluat în proprietatea statului

în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare și atribuit în

proprietate unui număr de 58 cetățeni ai orașului Pucioasa.

S-a

constatat, potrivit raportului de expertiză topografică efectuat, că terenul a

cărui restituire s-a cerut, se identifică în intravilanul orașului Pucioasa cu

categoria de folosință curți-construcții și grădini (în suprafață de 7740 mp și

respectiv 11070 mp) și în extravilanul localității Pucioasa, în suprafață

totală de 73.238 mp.

Față

de situația de fapt rezultată în legătură cu terenurile și față de regimul lor

juridic, s-a apreciat că sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr.

18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, iar nu cele ale Legii nr. 10/2001 pe care s-a

întemeiat notificarea.

Astfel,

terenul fiind preluat în proprietatea statului conform Legii nr. 187/1945

pentru înfăptuirea reformei agrare, situația acestuia este reglementată expres

prin dispozițiile art. 39 din Legea nr. 18/1991.

De

altminteri, parte din moșia „Zărăfoaia”, formată din păduri, a făcut obiect al

reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 1/12000,

reclamantelor eliberându-li-se titlul de proprietate nr. 129327/2003.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs apelantele-reclamante.

Criticile

acestora, neîncadrate în drept, au constat în principal, în expuneri de

situații de fapt, arătându-se că reconstituirea dreptului de proprietate în

temeiul Legii nr. 18/1991 s-a făcut doar pe numele uneia dintre reclamante

(S.V.) fiind înlăturate de la reconstituire, în mod nelegal, celelalte două; că

terenul agricol extravilan este de fapt, un teren în pantă, nu este arabil și

poate fi restituit în natură, solicitându-se de altfel, restituirea acestuia,

conform Legii nr. 247/2005 Titlul I, art. V. Cu privire la terenurile, locuri

de casă, din intravilanul orașului Pucioasa, trebuia să se procedeze însă, la

restituirea lor în temeiul Legii nr. 10/2001, nedovedindu-se în ce modalitate

acestea au intrat în posesia statului, pentru a putea fi mai departe atribuite

altor persoane.

A

fost contestată legalitatea titlului statului, susținându-se că deși a fost

menționată Legea nr. 187/1945, ca sursă a pretinsului drept de proprietate în

patrimoniul statului, la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă din care

să rezulte acest lucru.

În

ce privește invocarea uzucapiunii în favoarea celor 58 de cetățeni ai orașului

Pucioasa pentru terenurile, locuri de casă ce le-au fost atribuite, s-a

susținut că posesiunea acestora nu putea fi utilă, în condițiile Codului civil,

și nu putea conduce la dobândirea proprietății.

S-a

concluzionat în sensul că reclamantelor urmează să li se reconstituie

proprietatea asupra 9 ha și 9600 mp pădure în temeiul art. V, Titlul I din

Legea nr. 247/2005, sens în care au și formulat cerere la Primăria orașului

Pucioasa. Terenul agricol urmează să fie restituit în conformitate cu Legea nr.

18/1991.

În

ce privește însă, situația loturilor de casă din intravilan, acestea fac

obiectul Legii nr. 10/2001 și în mod greșit nu au fost restituite urmare a

notificării adresate în condițiile actului normativ menționat.

Referitor

la motivarea recursului și pentru a face posibilă examinarea acestuia în cadrul

procesual impus de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează ca,

aplicând dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și reținând din

expunerea criticilor invocarea unor aspecte de nelegalitate în aplicarea Legii

nr. 1/2001, să constate că temeiul cererii de recurs îl reprezintă art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recursul

este nefondat potrivit următoarelor considerente:

Formulând

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat restituirea

în natură a fostei moșii „Zărăfoaia” formată din terenuri agricole, pădure (173

pogoane) și 600 pogoane subsol.

Actul

normativ pe care și-au întemeiat demersul reclamantele constituie într-adevăr,

baza legală pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dar sub rezerva că respectivele

imobile să nu facă obiect de reglementare, datorită regimului lor juridic, al

altor legi speciale de reparație, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000.

În

acest sens, art. 8 din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidența

acestui act normativ „terenurile al căror regim juridic este reglementat prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

forestiere”.

În

speță, instanțele au făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții, atunci când

au constatat că, față de natura imobilelor a căror restituire au cerut-o

reclamantele, valorificarea dreptului pretins de acestea nu poate fi obținută

în cadrul oferit de Legea nr. 10/2001.

De

altfel, reclamantele înseși recunosc prin motivele de recurs că au formulat

cerere de restituire a terenului agricol în temeiul Legii nr. 18/1991, iar a

suprafeței de pădure pretinse în temeiul Legii nr. 1/2000, ambele acte

normative cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005.

În

ce privește terenurile intravilane, locuri de casă (aparținând unui număr de 58

persoane din orașul Pucioasa), ele de asemenea, nu pot face obiect al

restituirii potrivit Legii nr. 10/2001.

Contrar

susținerii recurentelor, care pretind că nu s-a făcut dovada modalității în

care terenurile respective au trecut în proprietatea statului, la dosar s-au

depus titlurile de proprietate prin care aceste persoane au fost

împroprietărite, conform reformei agrare, cu loturi din moșia expropriată de la

Ș.T. (autorul reclamantelor).

Temeiul

preluării acestor terenuri atrage incidența dispozițiilor art. 39 din Legea nr.

18/1991, astfel cum corect a apreciat și a reținut instanța de apel.

-

Critica privitoare la uzucapiune, ca modalitate de dobândire a dreptului de

proprietate de către cei 58 de cetățeni ai orașului Pucioasa și la faptul că

aceștia n-ar fi exercitat o posesie utilă, este lipsită de obiect.

Considerentele

deciziei instanței de apel nu se întemeiază pe un astfel de argument, pentru ca

el să constituie motiv de critică în recurs.

Împrejurarea

că în motivarea sentinței fondului se reține, în subsidiar, și un astfel de

aspect, nu îndreptățește critica din recurs, atâta vreme cât respectivul

considerent nu a fost însușit de către instanța de apel, a cărei decizie

constituie obiect al recursului.

Față

de cele arătate, criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, astfel încât

recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantele F.S., L.O.M. și S.S. împotriva deciziei civile nr. 977

din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2006.