ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8746/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea reclamanta P.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Tulcea anularea dispoziției nr. 1078 din 25 martie 2005 emisă de pârâtă. În motivarea cererii a arătat că prin dispoziția atacată i s-a respins notificarea prin care a solicitat contravaloarea imobilului situat în Tulcea, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia, deși a anexat la notificare titlul de proprietate al autorului său și acrul autentificat sub nr. 1703/1947 prin care acesta i-a donat magazia ce face obiectul prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2017 din 20 octombrie 2005 Tribunalul Tulcea a respins cererea reținând că autorul reclamantei a dobândit magazia de cereale situată în Tulcea, prin actul de vânzare cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Tulcea sub nr. 2834 din 26 iulie 1938 și a donat-o reclamantei prin actul transcris sub nr. 3271 din 13 mai 1947. Prin notificare reclamanta a solicitat contravaloarea imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 60 mp și construcție cu destinația de magazie de cereale, dar nu a făcut dovada demolării abuzive a acesteia. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta arătând că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, iar împrejurarea că obiect al donației a fost doar construcția cu destinație de magazie nu poate conduce la concluzia contrară deoarece magazia nu putea fi edificată decât asupra unui teren.

In cauză s-a dovedit că terenul a aparținut donatorului. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 37 C din 14 martie 2006 a respins apelul ca nefondat reținând că din conținutul actului de donație rezultă fără echivoc că dreptul transmis reclamantei privea doar imobilul construit din str. G., nu și terenul pe care fusese edificat. Pa parcursul soluționării cauzei s-a dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamantei asupra terenului pe care s-a edificat magazia de cereale cu actul de vânzare cumpărare transcris sub nr. 2834/1938.

Acest act translativ de proprietate nu poate să justifice pretenția dedusă judecății deoarece prin notificare reclamanta nu a invocat dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001, respectiv calitatea de moștenitor al titularului dreptului de proprietate, ci a invocat existența unui drept propriu de proprietate dobândit în baza actului de donație din anul 1947. În ceea ce privește construcția având destinație de magazie de cereale s-a reținut că faptul deposedării abuzive, ca și cel al demolării de către fostele autorități comuniste nu au fost confirmate prin nici un mijloc de probă. Simpla susținere a demolării abuzive, făcută în cuprinsul notificării și al cererii de chemare în judecată, nu poate conduce la concluzia preluării construcției în proprietatea statului în condițiile art. 2 din Legea 10/2001 și, pe cale de consecință, nu justifică acordarea măsurilor reparatorii stabilite de această lege.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta P.V. Deși reclamanta nu a indicat expres temeiul de drept al recursului, criticile formulate se pot încadra în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a susținut că: - în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, ignorându-se actul de vânzare cumpărare nr. 2085 din 25 iulie 1938 transcris sub nr. 2834 din 26 iulie 1938 - tot în mod greșit s-a mai reținut că nu s-a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 23 al Legii 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării. Deoarece textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că sunt aplicabile regulile dreptului comun, respectiv cele din materia acțiunii în revendicare. În speță, reclamanta P.V., pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra magaziei de cereale a depus actul de donație din anul 1947 (fila 3 a dosarului de fond) din care nu rezultă expres că autorul său, V.I., a înțeles să îi transmită și dreptul de proprietate asupra terenului aferent magaziei. Faptul că terenul a aparținut autorului său în baza contractului de vânzare cumpărare transcris sub nr. 2834 din 26 iulie 1938 nu are nici o relevanță în cauză, din moment ce recurenta reclamantă a invocat un drept propriu de proprietate atât asupra magaziei, cât și asupra terenului aferent.

În mod corect, după analizarea probelor administrate, instanța de apel a constatat că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului, sens în care trebuia să prezinte un act normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Susținerea potrivit căreia magazia de cereale a fost demolată abuziv de autoritățile regimului comunist nu constituie un mijloc pertinent de probațiune. Potrivit art. 1169 C. civ., regula de drept comun în materia probațiunii, cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o și dovedească. Or, în speță, reclamanta se pretinde proprietara unei suprafețe de teren intravilan de 60 mp situată în Tulcea, str. G. considerându-se victima unui abuz pe care nu l-a dovedit și, ca atare, în mod corect s-a constatat că nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva deciziei civile nr. 37 C din 14 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 31 octombrie 2006.