ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8746/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea reclamanta P.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Tulcea anularea

dispoziției nr. 1078 din 25 martie 2005 emisă de pârâtă.

În

motivarea cererii a arătat că prin dispoziția atacată i s-a respins notificarea

prin care a solicitat contravaloarea imobilului situat în Tulcea, întrucât nu a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia, deși a anexat la

notificare titlul de proprietate al autorului său și acrul autentificat sub nr.

1703/1947 prin care acesta i-a donat magazia ce face obiectul prezentului

litigiu.

Prin

sentința civilă nr. 2017 din 20 octombrie 2005 Tribunalul Tulcea a respins

cererea reținând că autorul reclamantei a dobândit magazia de cereale situată

în Tulcea, prin actul de vânzare cumpărare transcris la Grefa Tribunalului

Tulcea sub nr. 2834 din 26 iulie 1938 și a donat-o reclamantei prin actul

transcris sub nr. 3271 din 13 mai 1947. Prin notificare reclamanta a solicitat

contravaloarea imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 60 mp și

construcție cu destinația de magazie de cereale, dar nu a făcut dovada

demolării abuzive a acesteia.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta arătând că a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului, iar împrejurarea că obiect al donației a fost

doar construcția cu destinație de magazie nu poate conduce la concluzia

contrară deoarece magazia nu putea fi edificată decât asupra unui teren. In

cauză s-a dovedit că terenul a aparținut donatorului.

Curtea

de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 37 C din 14 martie 2006 a respins

apelul ca nefondat reținând că din conținutul actului de donație rezultă fără

echivoc că dreptul transmis reclamantei privea doar imobilul construit din str.

G., nu și terenul pe care fusese edificat.

Pa

parcursul soluționării cauzei s-a dovedit dreptul de proprietate al autorului

reclamantei asupra terenului pe care s-a edificat magazia de cereale cu actul

de vânzare cumpărare transcris sub nr. 2834/1938.

Acest

act translativ de proprietate nu poate să justifice pretenția dedusă judecății

deoarece prin notificare reclamanta nu a invocat dispozițiile art. 4 alin. (2)

din Legea 10/2001, respectiv calitatea de moștenitor al titularului dreptului

de proprietate, ci a invocat existența unui drept propriu de proprietate

dobândit în baza actului de donație din anul 1947.

În

ceea ce privește construcția având destinație de magazie de cereale s-a reținut

că faptul deposedării abuzive, ca și cel al demolării de către fostele

autorități comuniste nu au fost confirmate prin nici un mijloc de probă. Simpla

susținere a demolării abuzive, făcută în cuprinsul notificării și al cererii de

chemare în judecată, nu poate conduce la concluzia preluării construcției în

proprietatea statului în condițiile art. 2 din Legea 10/2001 și, pe cale de

consecință, nu justifică acordarea măsurilor reparatorii stabilite de această

lege.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamanta P.V. Deși reclamanta nu a indicat expres temeiul

de drept al recursului, criticile formulate se pot încadra în pct. 9 al art.

304 C. proc. civ.

În

motivarea recursului s-a susținut că:

-

în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra terenului, ignorându-se actul de vânzare

cumpărare nr. 2085 din 25 iulie 1938 transcris sub nr. 2834 din 26 iulie 1938

-

tot în mod greșit s-a mai reținut că nu s-a făcut dovada preluării abuzive în

proprietatea statului.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de

dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art. 23 al Legii 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot

depune până la data soluționării notificării.

Deoarece

textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de

proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că

sunt aplicabile regulile dreptului comun, respectiv cele din materia acțiunii

în revendicare.

În

speță, reclamanta P.V., pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra magaziei

de cereale a depus actul de donație din anul 1947 (fila 3 a dosarului de fond)

din care nu rezultă expres că autorul său, V.I., a înțeles să îi transmită și

dreptul de proprietate asupra terenului aferent magaziei.

Faptul

că terenul a aparținut autorului său în baza contractului de vânzare cumpărare

transcris sub nr. 2834 din 26 iulie 1938 nu are nici o relevanță în cauză, din

moment ce recurenta reclamantă a invocat un drept propriu de proprietate atât

asupra magaziei, cât și asupra terenului aferent.

În

mod corect, după analizarea probelor administrate, instanța de apel a constatat

că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în proprietatea

statului, sens în care trebuia să prezinte un act normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Susținerea potrivit căreia

magazia de cereale a fost demolată abuziv de autoritățile regimului comunist nu

constituie un mijloc pertinent de probațiune.

Potrivit

art. 1169 C. civ., regula de drept comun în materia probațiunii, cel ce face o

afirmație în fața instanței trebuie să o și dovedească. Or, în speță,

reclamanta se pretinde proprietara unei suprafețe de teren intravilan de 60 mp

situată în Tulcea, str. G. considerându-se victima unui abuz pe care nu l-a

dovedit și, ca atare, în mod corect s-a constatat că nu poate beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

Față

de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se

respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva deciziei civile nr.

37 C din 14 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

31 octombrie 2006.