ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2554/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.R.G. și P.S.I.F.V. au solicitat la 7 noiembrie 2001 A.P.A.P.S., pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea contravalorii terenului în suprafață de 2000 mp și a casei ce s-a aflat pe acesta, imobil situat în Vălenii de Munte, județul Prahova, care a făcut parte din proprietatea autorilor D. și M.R. și a fost preluată de stat în anul 1949 în baza Decretului nr. 83/1949. A.V.A.S., succesoare a notificatei A.P.A.P.S., a emis decizia nr. 119 din 24 februarie 2005, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că „nu au fost depuse actele de proprietate ale antecesorilor asupra imobilului revendicat, conform art. 22 din lege”.

La 10 mai 2003 a decedat notificatorul P.R.G., lăsând unic moștenitor pe L.A.M. Decizia emisă de A.V.A.S. a fost contestată în justiție de către P.S.I.F.V. și L.A.M. Contestația a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 747 din 27 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Prin decizia civilă nr. 513/A din 2 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de P.S.I.F.V. și L.A.M., schimbând în tot sentința primei instanțe în sensul că a admis contestația introdusă împotriva deciziei A.V.A.S. și a obligat pe aceasta din urmă să acorde reclamantelor „despăgubiri bănești (titluri de valoare) pentru imobilul proprietatea acestora identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuat în apel cu nr. 5412 din 4 septembrie 2006”.

A fost, de asemenea, obligată intimata la plata de 500 RON cheltuieli de judecată către apelante. A.V.A.S. a declarat recurs, prin care a cerut modificarea deciziei date în apel, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii apelului cu consecința menținerii sentinței primei instanțe.

În acest scop recurenta a susținut în primul rând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 22 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece: - urmând să obțină măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri), contestatorii aveau obligația instituită în sarcina lor prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 27 devenit art. 29 din aceeași lege să prezinte acte doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, a situației regimului juridic al respectivelor imobile, a calității de moștenitor, precum și celelalte acte în susținerea notificării; - în raport cu obligațiile descrise și cu probele administrate, nu pot fi legale motivările instanței prin care s-a reținut că s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate, deoarece în cauză nu au fost prezentate înscrisuri în sensul reglementat prin art. 22 pct. 1 lit. a) din H.G.

nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care definesc actele doveditoare ca fiind „orice acte juridice translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată”; - se poate constata că și față de noile dispoziții ale Legii nr. 247/2005 era necesară depunerea actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat. În al doilea rând, recurenta a imputat instanței de apel încălcarea prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cu care măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Examinând recursul astfel motivat instanța supremă constată cele ce succed. Contrar susținerilor recurentei, contestatoarele au dovedit pe deplin calitatea de moștenitoare ale defuncților R.D., R.M. și, respectiv, P.R.G., ultimul fiind la rându-i moștenitor al primilor doi defuncți. În acest sens, la dosar se găsesc acte de stare civilă, un certificat de calitate și un certificat de moștenitor, al căror conținut nu a fost contestat de către recurentă. De asemenea, la dosar există procesul verbal care atestă preluarea imobilului de către stat de la D.R., înscris care, în absența unor probe contrare, recunoaște și prezumă dreptul de proprietate în sensul expres definit prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

Sunt astfel nefondate susținerile din prima parte a dezvoltării recursului, fiind lipsite de obiect referirile la normele metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, anterioare modificării acestui act normativ prin Legea nr. 247/2005. În schimb, recursul este întemeiat prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, conform cărora în cazul imobilelor înstrăinate, cum este cazul în speță, măsurile reparatorii în echivalent doar se propun de instituția publică înstrăinătoare, pe calea unei decizii sau, după caz, dispoziții motivate, urmând ca acordarea lor efectivă să fie făcută potrivit procedurii expres reglementată prin alte dispoziții ale Legii nr. 10/2001 modificată ori prin dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005.

În raport cu textul astfel aplicabil, inclusiv la data judecării cauzei de față în apel, decizia atacată este parțial nelegală, urmând a fi îndreptată pe cale de casare și judecare în fond potrivit regulilor prevăzute de art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 513/A din 2 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia atacată, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, obligă pe intimata A.V.A.S. să propună, în condițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii în echivalent, în beneficiul contestatoarelor, pentru imobilul proprietatea acestora, identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuat în apel cu nr. 5412 din 4 septembrie 2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.