ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3887/2006

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 173 din 29 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de D.C., prin care acesta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a solicitat anularea hotărârii nr. 19.608 din 16 ianuarie 2006 emisă de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin probele administrate în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că mama sa s-a refugiat din motive de persecuție etnică, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul D.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare probatoriul administrat, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor B.M. și S.G. care făceau dovada refugiului mamei sale din motive de persecuție etnică. Din analiza motivelor de recurs și soluția instanței de fond, în raport cu probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii, precum și cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente. Din declarațiile autentificate ale martorilor B.M. și S.G. rezultă că au cunoscut-o pe mama recurentului-reclamant, B.B.A. și că, datorită cedării Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, s-a refugiat în luna august 1940, la Ploiești, reîntorcându-se din refugiu în localitatea Mădăraș, județul Satu Mare, în anul 1946. Mai precizează martorii, că în timpul refugiului s-a născut recurentul D.C.

Într-adevăr din certificatul de căsătorie seria Cg nr. 0603156 rezultă că D.E. și B.B.A., părinții recurentului, s-au căsătorit la data de 7 noiembrie 1941, în localitatea Ploiești. Din certificatul de naștere, seria N.s. Nr. 518320, al recurentului, rezultă că acesta s-a născut la 25 mai 1944 în localitatea Bolintin Vale, raionul Domnești. În mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, motivând că acesta nu a solicitat administrarea unor probe suplimentare, pentru a dovedi calitatea de persoană refugiată pentru motive de persecuție etnică a mamei sale, întrucât dispozițiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 prevăd expres că dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile actelor normative incidente cauzei, motiv pentru care va admite recursul, va modifica sentința atacată, va anula hotărârea nr. 19608 din 16 ianuarie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și va obliga pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 mai 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.C. împotriva sentinței nr. 173 din 29 martie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată. Anulează hotărârea nr. 19608 din 16 ianuarie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre în favoarea reclamantului, prin care să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.