ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3887/2006

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 173

din 29 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de D.C., prin care acesta

a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a solicitat

anularea hotărârii nr. 19.608 din 16 ianuarie 2006 emisă de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut că prin probele administrate în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că

mama sa s-a refugiat din motive de persecuție etnică, din localitatea de

domiciliu, într-o altă localitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul D.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivare, a susținut că

în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare probatoriul administrat,

respectiv declarațiile autentificate ale martorilor B.M. și S.G. care făceau

dovada refugiului mamei sale din motive de persecuție etnică.

Din analiza motivelor de

recurs și soluția instanței de fond, în raport cu probele administrate în

cauză, actele normative incidente pricinii, precum și cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite

pentru următoarele considerente.

Din declarațiile

autentificate ale martorilor B.M. și S.G. rezultă că au cunoscut-o pe mama

recurentului-reclamant, B.B.A. și că, datorită cedării Ardealului de Nord, ca

urmare a Dictatului de la Viena, s-a refugiat în luna august 1940, la Ploiești,

reîntorcându-se din refugiu în localitatea Mădăraș, județul Satu Mare, în anul

D.C.

Într-adevăr din certificatul

de căsătorie seria Cg nr. 0603156 rezultă că D.E. și B.B.A., părinții

recurentului, s-au căsătorit la data de 7 noiembrie 1941, în localitatea

Ploiești.

Din certificatul de naștere,

seria N.s. Nr. 518320, al recurentului, rezultă că acesta s-a născut la 25 mai

1944 în localitatea Bolintin Vale, raionul Domnești.

În mod greșit instanța de

fond a respins acțiunea reclamantului, motivând că acesta nu a solicitat

administrarea unor probe suplimentare, pentru a dovedi calitatea de persoană

refugiată pentru motive de persecuție etnică a mamei sale, întrucât

dispozițiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 prevăd expres că dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face, în lipsa actelor oficiale,

prin declarație cu martori.

Potrivit art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat

că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Pentru considerentele

arătate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile

actelor normative incidente cauzei, motiv pentru care va admite recursul, va

modifica sentința atacată, va anula hotărârea nr. 19608 din 16 ianuarie 2006,

emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și va obliga pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, pentru perioada 25 mai 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de

1 decembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.C. împotriva sentinței nr. 173 din 29 martie 2006 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată.

Anulează hotărârea nr. 19608

din 16 ianuarie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000.

Obligă pârâta să emită o

nouă hotărâre în favoarea reclamantului, prin care să-i recunoască acestuia,

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.