ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2685/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2685/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 7 iulie 2005 reclamantul Ș.B. a chemat în

judecată pe pârâta SC P.P. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună obligarea pârâtei să nu mai folosească în activitatea

comercială pe publicații, reviste, documente denumirea D.T. și nici o altă

denumire asemănătoare cu marca înregistrată de reclamant T.T.M.; să nu mai facă

publicitate prin mijloacele media, inclusiv pe internet pentru publicațiile și

revistele ce poartă denumirea D.T. sau o altă denumire asemănătoare cu marca

înregistrată de reclamant; obligarea pârâtei să retragă imediat de pe piață

toate publicațiile, revistele, documentele, reclamele publicitare făcute pe

orice cale și care conțin denumirea D.T. sau o altă denumire asemănătoare cu

marca înregistrată de reclamant; obligarea pârâtei să sisteze imediat vânzarea

revistelor, în special cele auto, care poartă denumirea D.T. sau o altă

denumire asemănătoare cu marca înregistrată de reclamant.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că reclamantul deține marca înregistrată T.T.M. Din cauză că pârâta

publică și comercializează o revistă cu titlul D.T. care este identic cu o

parte a mărcii înregistrate de reclamant și este folosită tot pentru

publicații, există în rândul consumatorilor un risc de confuzie și un risc de

asociere cu marca reclamantului.

Folosirea de către pârâtă a unui titlu de publicație

identic cu o parte din marca înregistrată de reclamant îi produce acestuia un

prejudiciu major constând în degenerarea mărcii precum și pierderi materiale

rezultate din captarea clientelei prin manopere dolosive, prin inducerea în

eroare a consumatorilor și a publicului printr-un risc de asociere și un risc

de confuzie între acestea.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului cu motivarea că acesta este cedent

al mărcii înregistrate T.T.M. Întrucât reclamantul este fost titular al mărcii

în persoana sa nu sunt întrunite concomitent calitatea de titular al dreptului

pretins încălcat și aceea de titular al acțiunii.

La termenul din 13 octombrie 2005 reclamantul a depus

o precizare la acțiune prin care a arătat că la data sesizării instanței avea

calitatea de titular al mărcii T.T.M. A cesionat marca către SC M.S.O. SRL însă

de la data semnării contractului de cesiune și până la data rămânerii

definitive a deciziei O.S.I.M. prin care s-a admis cererea de înscriere a

publicării ei în BOPI, efectele juridice ale transmisiunii făcute se produc

numai între părți. Cesiunea mărcii a devenit opozabilă

erga omnes

numai

din 31 iulie 2005 când a fost publicată cesiunea.

La 3 noiembrie 2005 SC M.S.O. SRL a depus cerere de

intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, cu același obiect

formulat prin cererea introductivă de instanță. S-a arătat că intervenienta

este cesionara mărcii T.T.M., astfel încât justifică un interes pentru a

interveni în cauză.

La aceeași dată SC M.S.A. SRL a depus cerere de

intervenție în interesul reclamantului și în interesul intervenientei SC M.S.O.

SRL. Interesul de a interveni în proces a fost justificat de faptul că SC

M.S.A. SRL are calitatea de licențiat al mărcii.

Prin sentința civilă nr. 1454 din 8 decembrie 2005

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea întrucât în

prezent reclamantul nu mai justifică o calitate procesuală activă. Au fost

respinse ca inadmisibile cererile de intervenție.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că,

în interpretarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, în

categoria terților intră și autorii unor acte de contrafacere deoarece norma nu

distinge. Efectul opozabilității față de terți nu va putea fi realizat sau

înlocuit prin nici un alt mijloc decât formalitatea înscrierii. În acest sens,

este indiferent dacă terțul a cunoscut sau nu cesiunea prin alte mijloace ori

dorește să se prevaleze de efectele contractului de cesiune.

Cedentul are calitate procesuală pentru introducerea

unei acțiuni de reprimare a actelor de contrafacere săvârșite de terți între

momentul încheierii contractului de cesiune și momentul înscrierii cesiunii la

O.S.I.M. Această concluzie se impune deoarece, între părți contractul de

cesiune valabil încheiat produce efecte translative de drepturi fără

îndeplinirea nici unei alte formalități, față de terți acest efect este

inopozabil, indiferent dacă ei înțeleg ori au interesul să se prevaleze ori nu

de lipsa înscrierii.

Pentru acte sau fapte de contrafacere sau concurență

neloială exercitate de terți după înscrierea cesiunii la O.S.I.M., calitate

procesuală de a introduce o acțiune în reprimarea acestora are cesionarul.

Cât privește momentul de la care își produce efectele

hotărârea judecătorească în cazul în care s-ar admite acțiunea, tribunalul a

constatat că, prin finalitatea sa, acțiunea vizează doar acte și fapte

ulterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii. Dacă s-ar admite

acțiunea, instanța ar obliga pârâta să nu mai folosească în activitatea sa

comercială denumirea D.T., să retragă de pe piață reviste, publicații, să nu

mai facă publicitate, să sisteze vânzarea revistelor. Astfel de măsuri ce ar fi

dispuse de instanță se referă la acte sau fapte ulterioare momentului da la

care hotărârea devine definitivă. În condițiile în care prezentul proces nu s-a

finalizat până la data înscrierii cesiunii la O.S.I.M. rezultă că actele sau

faptele ce ar putea fi interzise pârâtei prin admiterea primelor 5 capete de

cerere sunt ulterioare înscrierii cesiunii la O.S.I.M. Pentru astfel de acte sau

fapte calitate procesuală are cesionarul.

Cedentul are legitimitate procesuală activă pentru

introducerea unei acțiuni în reprimarea actelor de contrafacere săvârșite de

terți între momentul cesiunii și data înscrierii cesiunii, dar acest drept este

afectat de un termen extinctiv, data înscrierii cesiunii. Dacă, din diferite

motive, hotărârea judecătorească nu se pronunță anterior înscrierii cesiunii,

dreptul la acțiune al cedentului se stinge, își pierde actualitatea. Ulterior

înscrierii cesiunii acest drept se naște în patrimoniul cesionarului.

La data introducerii acțiunii reclamantul avea

calitate procesuală activă. După înscrierea cesiunii în Registrul Național al

Mărcilor dreptul reclamantului de a mai solicita reprimarea actelor de

contrafacere săvârșite între data cesiunii și data înscrierii cesiunii la

O.S.I.M. a încetat. Înscrierea cesiunii la O.S.I.M. a avut loc înainte de

finalizarea prezentului proces printr-o hotărâre executorie, respectiv la 31

iulie 2005, și începând cu această dată reclamantul nu mai justifică o calitate

procesuală activă.

În cauză nu se poate vorbi despre o transmitere a

dreptului la acțiune în patrimoniul cesionarului deoarece dreptul cedentului

vizează posibilitatea acestuia de a cere terților să înceteze actele sau faptele

săvârșite până la momentul înscrierii cesiunii. În schimb, dreptul cesionarului

vizează posibilitatea acestuia de a cere terților să înceteze actele sau

faptele săvârșite după momentul înscrierii cesiunii. Dreptul procesual al

cedentului și cesionarului au în acest caz special un obiect diferit și de

aceea nu se poate vorbi despre o transmitere a acestuia.

Cât privește cererea de intervenție în interes

propriu și în interesul reclamantului formulată de SC M.S.O. SRL tribunalul a

reținut că, în realitate, cererea de intervenție în interes propriu are natura

unei cereri prin care cesionara SC M.S.O. invocă dobândirea calității

procesuale active prin transmisiune de la reclamant. Nu este vorba despre o

cerere de intervenție în sensul art. 49 C. proc. civ. și fiind făcută după data

înscrierii cesiunii la O.S.I.M., respectiv data la care calitatea procesuală a

reclamantului a încetat, cererea de intervenție este inadmisibilă.

Cererea de intervenție în interesul reclamantului

este inadmisibilă întrucât reclamantul nu are calitate procesuală activă.

Cererea de intervenție în interesul reclamantului și

în interesul SC M.S.O. SRL formulată de SC M.S.A. SRL este inadmisibilă atât

timp cât ambele părți în favoarea cărora s-a formulat această cerere nu au

calitate procesuală activă în cauză.

Apelurile declarate de reclamant și interveniente au

fost admise prin decizia civilă nr. 163 A din 8 septembrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală. Sentința a fost desființată și cauza trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat că cele patru condiții de exercițiu ale acțiunii trebuie să fie

îndeplinite la momentul la care este sesizată instanța.

Reclamantul avea calitate procesuală la momentul

sesizării instanței fiind, în raporturile cu terții, printre care se numără și

pârâta, titular al drepturilor de aplicare și exploatare a mărcii înregistrate

T.T.M.. Până la data la care cesiunea acestei mărci către intervenienta SC

M.S.O. SRL a fost publicată în BOPI, 31 iulie 2005, și a devenit astfel

opozabilă

erga omnes

, reclamantul cedent era singurul îndreptățit să

întreprindă demersurile considerate necesare în raporturile cu terții spre a

asigura o liniștită exploatare a mărcii.

Prima instanță, care a reținut în mod corect acest

aspect, a greșit în mod esențial în raționamentul potrivit căruia odată cu

publicarea contractului de cesiune în BOPI, ce îi conferă opozabilitate

erga

omnes

, s-ar fi stins calitatea procesuală a reclamantului cedent.

Calitatea procesuală activă este strâns legată de

dreptul subiectiv dedus judecății, iar împrejurarea că în cursul procesului

s-au stins efectele contractului de cesiune de marcă față de pârâta chemată în

judecată nu putea conduce la o altă soluție decât aceea de continuare a

procesului cu cesionarul, devenit titular al dreptului subiectiv litigios.

În cadrul procesual stabilit prin acțiunea promovată

de cedent, cesionarul nu este altceva decât succesor în drepturi al acestuia,

operând astfel o transmisiune a calității procesuale active ca și consecință a

convenției încheiate cu privire la dreptul a cărui încălcare s-a invocat în

speță.

Concluzia instanței potrivit căreia cesionarul

devenit titularul mărcii înregistrate T.T.M. ar trebui să promoveze o acțiune

separată, pentru că în patrimoniul acesteia ar fi luat naștere un drept nou,

este lipsită de suport legal câtă vreme acesta, dobândind prin transmisiune

convențională dreptul subiectiv conferit de calitatea de titular al mărcii, a

dobândit în același mod și dreptul procesual, accesoriu al celui material, de a

continua ori nu demersul inițiat de autorul său.

Cererea de intervenție în interes propriu a

cesionarului constituie tocmai o cerere nouă, cu o existență independentă de

cererea principală, astfel încât, în condițiile în care petitul celor două

cereri este similar, instanța de fond a analizat în mod greșit admisibilitatea

intervenției din perspectiva calificării pe care a dat-o cererii intitulate

„precizare de acțiune”, transformând-o astfel într-o intervenție accesorie.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de

către pârâta SC P.P. SRL care, după o prezentare a situației de fapt și de

drept din etapele procesuale anterioare, a formulat următoarele critici:

Hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine

de pricină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel,

instanța a reținut că în urma analizei actelor și lucrărilor dosarului rezultă

că apelurile sunt nefondate pentru ca în finalul considerentelor să ajungă la

altă concluzie.

Contradictorii și străine de pricină sunt și

considerentele în care se afirmă că instanța de fond ar fi analizat greșit

admisibilitatea intervenției din perspectiva calificării pe care a dat-o cererii

intitulate „precizare de acțiune”, transformând-o astfel într-o intervenție

accesorie și că aceasta ar fi trebuit să fie examinată prin prisma

dispozițiilor art. 84 C. proc. civ. Or, prima instanță a respins ca

inadmisibilă și cererea de intervenție principală astfel că, în contradicție cu

realitatea și străin de pricină se afirmă de către instanța apelului că cererea

precizatoare sau cererea de intervenție principală ar fi fost calificată drept

cerere de intervenție accesorie.

Instanța apelului a dat ceea ce nu s-a cerut, motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Atât reclamantul cât și

intervenientul principal, deși interesele lor nu pot fi decât potrivnice, cât

și intervenienții accesorii au criticat hotărârea primei instanțe pe motiv de

nelegalitate și au cerut instanței de apel să recunoască reclamantului

calitatea procesuală activă, în pofida faptului că prin chiar cererea

introductivă el a afirmat că are calitatea de titular cedent al mărcii T.T.M.

Au cerut de asemenea instanței de apel să stabilească faptul că intervenția

principală este admisibilă în principiu, în pofida faptului că prin această

cerere se recunoaște calitatea procesuală a reclamantului și că același drept

exclusiv asupra unei mărci nu poate aparține și nu poate fi revendicat și de

către o altă persoană, pe calea intervenției principale. Instanța apelului nu a

răspuns, în realitate, la niciuna dintre aceste probleme, nu a dat dezlegare

acestor probleme de drept pentru că ar fi trebuit să se regăsească în minută și

dispozitiv. În schimb, în contradicție cu ceea ce s-a cerut, s-a dispus ca

asupra intervențiilor accesorii să se pronunțe prima instanță.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamantul însuși prin cererea introductivă a

afirmat că are calitatea de titular cedent al mărcii T.T.M., astfel încât el nu

mai avea calitate procesuală activă nici la data introducerii acțiunii. Afirmația

făcută în cererea introductivă potrivit căreia reclamantul și-a cedat

drepturile asupra mărcii T.T.M. constituie o mărturisire făcută în cursul

judecății, în conformitate cu art. 1204 C. civ. și trebuie luată în întregime

împotriva lui, neputând fi revocată de către acesta decât pentru eroare de fapt

în conformitate cu art. 1206 alin. (2) C. civ.

Calitatea de titular al dreptului și aceea de titular

al acțiunii trebuie să fie întrunită în persoana reclamantului în tot cursul

procesului, excepția lipsei calității procesuale active putând fi invocată în

orice etapă a procesului.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate

înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7

iulie 2005 reclamantul Ș.B. a învestit instanța cu o acțiune în contrafacere

împotriva pârâtei SC P.P. SRL.

În petitul acțiunii s-a arătat că reclamantul este

„titular cedent” al mărcii T.T.M.

Acest aspect rezultă și din contractul de cesiune a

mărcii T.T.M., încheiat între reclamant și SC M.S.O. SRL, autentificat sub nr.

1713 din 24 mai 2005. Contractul a fost încheiat în scris și semnat, așa cum impune

art. 40 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

În aceste condiții, în raporturile dintre cedentul

Ș.B. și cesionara SC M.S.O. SRL, cesiunea a produs efecte de la data încheierii

contractului, art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 84/1998 prevăzând că începând

cu data înscrierii acesteia în Registrul Național al Mărcilor cesiunea devine

opozabilă terților.

Faptul că pârâta este terț față de contractul de

cesiune, și că înscrierea cesiunii a avut loc la 31 iulie 2005, după sesizarea

instanței dar înainte chiar de primul termen de judecată, nu înseamnă că

cedentul putea avea legitimare procesuală activă pe care să o transmită apoi

cesionarei.

Reclamant, este titularul dreptului din raportul

juridic dedus judecății, cerință care trebuie să fie îndeplinită nu doar la

înregistrarea cererii de chemare în judecată ci și pe parcursul procesului.

Calitatea procesuală activă poate fi transmisă cu condiția ca, la momentul la

care se pune problema transmisiunii, în patrimoniul părții inițiale să mai

existe dreptul.

Instanța de apel a considerat că între reclamant și

SC M.S.O. SRL a operat o transmitere a calității procesuale active ca o

consecință a convenției intervenite între ele. Aprecierea instanței de apel

este nelegală întrucât, la 13 octombrie 2005, cât reclamantul și-a precizat

acțiunea solicitând introducerea în cauză în calitate de reclamant a societății

cesionare, deci ca efect al transmiterii calității sale procesuale, acesta nu

mai era titular al mărcii și deci nu mai avea un drept pe care să-l transmită.

Formularea cererii de intervenție, atât în interes

propriu cât și în interesul reclamantului, nu a fost de natură să acopere

această deficiență.

Astfel, prin definiție, față de dispozițiile art. 49

alin. (2) C. proc. civ., intervenientul principal tinde să câștige pentru sine

obiectul procesului și, drept consecință, să fie respinsă cererea de chemare în

judecată. Reclamantul și intervenientul principal se află pe poziții procesuale

de contrarietate, nefiind posibilă admiterea în întregime atât a cererii de

chemare în judecată cât și a cererii de intervenție principală. În speță,

instanța de apel nu a lămurit cum ar fi fost posibilă transmiterea calității

procesuale de la cedentul mărcii la cesionarul care a solicitat „să admiteți

acțiunea formulată în interesul nostru propriu”, atunci când acesta din urmă,

în temeiul principiului disponibilității, a ales să participe la judecată de pe

o poziție procesuală care are drept scop tocmai obținerea respingerii

susținerilor și pretențiilor reclamantului. Ca atare, critica adusă primei

instanțe care nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 84 C. proc. civ.

atunci când a considerat că precizarea de acțiune nu putea duce la schimbarea

cadrului procesual, este nelegală și a determinat pronunțarea unei hotărâri în

consecință.

Nici prin formularea unei cereri de intervenție

accesorie, în interesul reclamantului, nu se putea realiza efectul transmiterii

de calitate procesuală.

Conform art. 49 alin. (3) C. proc. civ., intervenția

este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia. Având

această natură juridică, intervenția accesorie conferă terțului numai

posibilitatea de a săvârși acte de procedură care nu sunt potrivnice

interesului părții în folosul căreia a intervenit. Ca atare, terțul intervenient

nu poate să săvârșească acte de procedură care să producă efecte juridice

diferite de cele ale actelor de procedură ale părții inițiale. Or, de vreme ce

reclamantul nu putea să-și transmită calitatea procesuală pentru că în

patrimoniul său nu mai exista dreptul de transmis, nici intervenientul nu putea

să asigure, prin prezența sa, preluarea unui drept care era deja în patrimoniul

său. Dar, pentru valorificarea acelui drept nu era suficientă o cerere care să

aibă natura juridică a intervenției accesorii.

Conferind cererii de intervenție principală valoarea

unui act de procedură de natură să asigure transmiterea calității procesuale de

la reclamant la intervenient, și impunând instanței de trimitere să analizeze

problema admisibilității în principiu a cererilor de intervenție accesorie în

favoarea reclamantului „după stabilirea cadrului procesual în raport de actele

juridice ulterioare datei promovării acțiunii ce au fost invocate de părți

(contractul de cesiune și contractul de licență)” deși ea însăși a stabilit

faptul că ar fi avut loc o transmitere legală a calității procesuale active,

astfel încât acesta ar fi fost cadrul procesual în care trebuia să se

desfășoare judecata, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală decurgând

din interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale analizate.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a

considerat că se impune, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiterea

recursului pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În temeiul art. 296 C. proc. civ. au fost respinse ca

nefondate apelurile exercitate de reclamant și societățile interveniente

împotriva sentinței civile nr. 1454 din 8 decembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, cu consecința rămânerii irevocabile

a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL

împotriva deciziei civile nr. 163 A din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală și în consecință:

Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondate

apelurile declarate de reclamantul Ș.B. și intervenientele SC M.S.A. SRL și SC

M.S.O. SRL împotriva sentinței civile nr. 1454 din 8 decembrie 2005 pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.