ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9424/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9424/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 413 din 12 ianuarie 2005 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă acțiunea formulată de B.I. în contradictoriu cu C.A. având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 14,30 mp situat în Ploiești. S-a reținut că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de art. 1847 C. civ. și ca atare acțiunea în constatare a fost respinsă, avându-se în vedere și că nu operează în speță excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtă. Împotriva acestei sentințe, reclamantul B.I. a declarat apel, ce a fost înregistrat la data de 18 aprilie 2005 la Curtea de Apel Ploiești.
Prin încheierea acestei instanțe din data de 18 mai 2005 s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului și înaintarea spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova. Au fost avute în vedere prevederile art. 282 1 C. proc. civ. și art. 299 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, calea de atac exercitată fiind calificată drept recurs. Împotriva acestei încheieri reclamantul a declarat recursul de față, susținând că instanța curții de apel a aplicat greșit legea procesuală civilă, respectiv art. 2 și art. 3 C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 65/2004, deoarece în speță nu cuantumul valorii concrete a bunului în litigiu atrage competența de soluționare și implicit calea de atac, ci natura juridică a litigiului.
Se solicită casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești pentru continuarea judecății apelului. De observat că prin încheierea din 21 iunie 2005 a Tribunalului Prahova, secția civilă s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului împotriva încheierii din 18 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, dosarul fiind trimis la tribunal mai înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare a competenței. Analizând recursul declarat de reclamant împotriva încheierii prin care s-a considerat că tribunalul este competent să soluționeze recursul se constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești a reținut eronat incidența în speță a prevederilor art. 282 1 C. proc.
civ. pentru că acțiunea în constatare de față nu se regăsește între situațiile reglementate strict de textul menționat. Acțiunea de față nu poate fi încadrată în categoria litigiilor al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, pentru că prin natura ei nu este evaluabilă în bani, prin aceasta tinzând a se constata numai existența unui drept, o astfel de acțiune fiind diferită de cea în realizare. Prin urmare, nefiind incidente prevederile art. 282 1 C. proc. civ., în sensul cărora, în anumite situații, ce nu se regăsesc în speță, singura cale de atac este recursul, rezultă că sentința pronunțată în cauză este supusă apelului. Fiind deci stabilit că aceasta este calea de atac admisibilă în speță, rezultă că instanța competentă să soluționeze apelul este tribunalul, în raport de prevederile art. II pct. 3 din Legea nr. 493/2004 de aprobare a O.U.G.
nr. 65 din 9 septembrie 2004 de modificare a Codului de procedură civilă, potrivit cărora apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale. De altfel competența de soluționare a apelului revine acestei instanțe și în raport de prevederile în vigoare ale Codului de procedură civilă, art. 2 pct. 2, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219 din 14 iulie 2005. Așa fiind, recursul de față va fi admis numai în sensul stabilirii că hotărârea atacată este supusă apelului și nu numai recursului, fiind corectă soluția de trimitere la instanța competentă, respectiv Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva încheierii din 18 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești. Modifică încheierea atacată, în sensul că trimiterea dosarului la Tribunalul Prahova, vizează apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 413 din 12 ianuarie 2005 a Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.