ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10416/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 iunie 2004 la Curtea de Apel București, D.I. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 800 din 22 aprilie 2004 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 47/2004. Invocându-se în drept art. 322 pct. 2, 5, 6 și 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut că decizia atacată, prin care i s-a respins apelul, fiind în același timp admis apelul reclamanților A.M.C. și A.N. împotriva sentinței civile nr. 14213 din 18 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 6, nu a ținut seama de probele administrate, care relevau că reclamanții din acțiunea în revendicare a imobilului nu mai aveau calitatea de proprietari.

Prin decizia civilă nr. 1248 din 28 iunie 2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată. S-a reținut în motivarea acestei decizii că nici unul dintre motivele de revizuire invocate nu se întrunesc în speță: instanța de apel, având de soluționat calea de atac formulată de toate părțile litigante, a analizat toate motivele invocate, astfel încât nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în sensul art. 322 pct. 2 C. proc. civ.; înscrisul prezentat pentru susținerea motivului bazat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu a fost reținut de partea potrivnică și oricum nu era determinant pentru soluționarea cauzei; pct. 6 al art. 322 nu poate fi invocat, în condițiile în care revizuirea a fost pornită de o persoană fizică, iar nu de una dintre instituțiile vizate de acel text; în fine, cu privire la invocatul punct 8 din art. 322 C. proc.

civ., instanța de revizuire a apreciat că lipsa revizuentului de la judecată nu s-a dovedit a fi fost determinată de o împrejurare mai presus de voința sa. Împotriva acestei decizii în termen legal revizuentul a declarat recursul de față, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, nesistematizate, se susține în esență că în mod greșit nici una dintre instanțe, nu a dat eficiență pactului comisoriu inserat în contractul prin care reclamanții A. au dobândit apartamentul, însoțit de un contract de împrumut. Astfel, se susține că întrucât nu achitaseră împrumutul acordat de CEC pentru plata prețului locuinței, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate, astfel încât nu ar mai fi avut calitatea procesuală activă în acțiunea în revendicare pe care au promovat-o ulterior.

Se mai susține că în mod greșit cererea de revizuire a fost soluționată de un complet format din doi judecători, când ar fi trebuit soluționată de un complet de trei judecători. Prin concluziile scrise depuse de intimații A. se solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea revizuentului la cheltuieli de judecată. Recursul nu este fondat și urmează a fi respins, având în vedere că nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat. Potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situația când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Acest prim motiv invocat de recurent nu este deloc dezvoltat, nefiind precizat ce altă instanță ar fi fost competentă să soluționeze cererea de revizuire a unei decizii pronunțate în apel de Curtea de Apel București.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. În speță, această competență a fost respectată, astfel încât primul motiv al recursului fiind nefondat, se va respinge. Pretinsa greșită compunere a completului de judecată, nereală, de altfel, nu trebuie confundată cu necompetența instanței, care formează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat în prezentul recurs. Un alt motiv invocat de recurent este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care casarea se mai poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Nici acest motiv nu se regăsește în speță. Curtea de Apel București a fost investită cu o cerere de revizuire, pe care a soluționat-o în acest cadru procesul, motivând exhaustiv asupra fiecărui punct din art. 322 C. proc. civ. ce fusese invocat. Cale de atac extraordinară de atac de retractare, revizuirea are în vedere de regulă situația în care involuntar, instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii, fie în raport cu noile împrejurări, apărute ulterior pronunțării hotărârii. Modul în care instanța de revizuire a soluționat cererea cu care a fost investită se încadrează în aceste exigențe, nefiind fondată susținerea că ar fi schimbat natura sau înțelesul neîndoielnic al actului dedus judecății.

Nici cel de-al treilea motiv invocat prin cererea de recurs, vizând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se vădește fondat. Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, decizia recurată conține temeiul legal al statuărilor sale, iar dispozițiile legale pertinente au fost corect aplicate. Într-adevăr, actul nou de care s-a prevalat revizuentul pentru susținerea punctului său de vedere nu este suficient prin el însuși pentru admiterea cererii de revizuire. Având în vedere natura excepțională a acestei căi de atac, legiuitorul a reglementat în mod restrictiv cazurile în care o hotărâre judecătorească definitivă poate fi desființată pe calea revizuirii.

Ca atare, potrivit textului art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat într-o jurisprudență constantă, pentru admisibilitatea cererii de revizuire se impun întrunite mai multe condiții: înscrisurile doveditoare să fi fost reținute de partea potrivnică, să nu fi putut fi înfățișate la judecată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În speță, cum bine a motivat instanța de revizuire, înscrisul prezentat, deși emis la 1 aprilie 2004 (anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a cerut) nu întrunește cerința de a nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului.

Deasemeni, nu a fost reținut de partea potrivnică și, esențial, nu era determinant pentru soluționarea apelurilor în cauză, care vizau acțiunea în revendicare a intimaților A. și cererea lor de anulare a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului ce le-a fost preluat de către stat în aplicarea Decretului nr. 223/1974 și ulterior vândut lui D.I. Noțiunea de „înscrisuri doveditoare” folosită de legiuitor în art. 322 pct. 5 C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul că înscrisul trebuie să fi fost determinant pentru stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită inițial, altminteri fiind periclitată puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate. În concluzie, văzând că legea a fost corect aplicată de instanța de revizuire, și ultimul motiv al prezentului recurs fiind nefondat, conform art. 312 C. proc.

civ. recursul va fi respins. În speță fiind întrunite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimații A., constând în onorariul de avocat plătit de aceștia și dovedit cu chitanța nr. 168 din 29 noiembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul D.I. împotriva deciziei civile nr. 1248 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul-revizuent la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată către intimații-pârâți A.M.C. și A.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.