ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC B.E. SRL

Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.R.R. - Agenția Ploiești, să

se dispună anularea celor două caiete de sarcini emise de pârâtă, în urma

adjudecării de către reclamantă, a traseului Ploiești - Vlădeni, cu ocazia

licitației organizate în data de 3 mai 2005 și obligarea pârâtei să emită două

noi caiete de sarcini care să corespundă traseului real din teren și orarului

solicitat, precum și să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că cele două caiete de sarcini conțin mai multe erori, în

sensul că nu erau trecute stațiile Cartier Ploiești Vest, Cocărăștii Colț și

Coada Izvorului, pe care le-a folosit în baza licențelor de transport eliberate

până în anul 2000, licențe care au reflectat traseul real din teren.

De asemenea, reclamanta a

arătat că nu este real numărul de kilometri între stațiile traseului și nici

numărul de kilometri al traseului integral, iar orarul evidențiat nu concordă

cu solicitările reclamantei, întemeiate pe interesele călătorilor.

A mai arătat reclamanta că

stația Brătășanca nu există de fapt și în mod normal nu trebuie să figureze ca

stație în caietele de sarcini, iar traseul până la stația Vlădeni nu este

corect evidențiat, în sensul că nu este indicată comuna Dărmănești.

Societatea comercială

reclamantă a arătat și că s-a adresat cu numeroase sesizări conducerii A.R.R. -

Agenția Prahova, dar nu a primit nici un răspuns și, în plus, a fost

sancționată administrativ pentru pretinse nerespectări ale traseului.

Prin adresa nr. 8244 din 29

iunie 2005, reclamanta a solicitat pârâtei, emiterea a două noi caiete de

sarcini, corespunzătoare traseului real din teren și orarului solicitat, însă

aceasta i-a răspuns că a respectat programul de transport pentru servicii

regulate aprobat de Consiliul Județean Prahova, răspuns care este incorect,

întrucât competența stabilirii stațiilor intermediare de linie de traseu

aparține pârâtei.

La data de 29 septembrie

2005, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să cheme în

judecată în calitate de pârâtă și A.R.R. - Agenția București.

Acțiunea a fost inițial

înregistrată la Tribunalul Prahova care, prin sentința nr. 265 din 24 octombrie

2005, a declinat competența materială de soluționare a pricinii, în favoarea

Curții de Apel Ploiești, în baza dispozițiilor art. 3, 158 și 159 C. proc.

civ., precum și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 30 din 3

februarie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC B.E. SRL.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că acțiunea reclamantei nu

îndeplinește condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece, potrivit art.

28 - 30 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice și Locuinței nr. 1842/2001,

programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic

național se întocmește pe o perioadă de 3 ani, de către A.R.R., pe baza

analizării solicitărilor consiliilor județene, care sunt obligate să comunice

punctele de îmbarcare -debarcare, altele decât autogările, pe baza

solicitărilor operatorilor de transport rutier și pe baza programului de

transport rutier de persoane prin servicii regulate deja existent.

Instanța a mai reținut că

programul județean și interjudețean de transport rutier public de persoane prin

servicii regulate, pe traseele din județul Prahova pentru perioada 2005 - 2007,

a fost aprobat Consiliul Județean Prahova, prin Hotărârea nr. 197 din 28

octombrie 2004, hotărâre care nu a fost atacată în instanță și care are

caracter executoriu, neputând fi modificată pe cale ocolită.

Pe de altă parte, traseul

Ploiești - Vlădeni este un traseu interjudețean, iar A.R.R. Prahova nu poate

stabili stații intermediare pe teritoriul altui județ și nici A.R.R. nu poate

modifica hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița, de aprobare a Programului

județean și interjudețean de transport rutier de persoane.

Totodată, modalitatea în

care se pot modifica traseele cuprinse în Programul de transport rutier de

persoane, prin servicii regulate în trafic național, a fost reglementată de

art. 30 alin. (2) din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice și Locuinței nr.

1842/2001, modificat prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului nr. 215/2004, iar reclamanta nu a făcut dovada respectării

condițiilor ordinului menționat.

În consecință, instanța a

reținut că reclamantei nu i-a fost vătămat nici un drept recunoscut de lege sau

vreun interes legitim.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC B.E. SRL Ploiești, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține, pe de o parte, că în mod greșit instanța de fond a respins

proba cu înscrisuri și proba cu expertiza topografică, iar, pe de altă parte,

că aceasta nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, recurenta arată că

nu avea interes să atace pe calea contenciosului administrativ Programul de

transport rutier de persoane prin servicii regulate (aprobat prin hotărâre a

Consiliului județean), nici în anul 2002, nici în anul 2005, întrucât interesul

său economic era acela de a obține în continuare licența de transport, dar

atunci când a constatat că autoritatea a modificat artificial stațiile care

compun traseul Ploiești - Vlădeni, a reacționat imediat, prin petiții adresate

atât A.R.R. Prahova, cât și A.R.R., autoritatea centrală, dar nu s-au luat

măsuri în sensul solicitat de recurentă care, în opinia sa, concordă cu

realitatea.

În opinia

recurentei-reclamante, nu programul trebuia modificat, ci caietele de sarcini

care se întocmesc de A.R.R., după adjudecarea traseului.

De asemenea, susține

recurenta-reclamantă, instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt și nu

a înțeles procedura de desfășurare a licitației.

Totodată, arată

recurenta-reclamantă, instanța de fond este în eroare cu privire la prejudicierea

sa și la interesul legitim dovedit în cauză, reținând în mod greșit că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza, în raport

cu toate criticile aduse sentinței atacate, cu probele administrate precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de necontestat că

autorizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe

acestora nu poate fi realizată în perioada invocată de recurenta-reclamantă,

decât în baza Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice și Locuinței nr.

1842/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice, cu modificările ulterioare.

Astfel, conform art. 28

totalitatea traseelor, cursele necesare pentru acoperirea acestora, graficele

de circulație aferente, cu indicarea stațiilor și a autogărilor utilizate,

numărul de autovehicule și capacitatea de transport a acestora (microbuze, autobuze

sau autocare), inclusiv autovehiculele de rezervă, necesare pentru efectuarea

cursei sau a traseului, alcătuiesc programele de transport rutier de persoane

prin servicii regulate.

Totodată, conform

dispozițiilor art. 30 alin. (1):

„programul de transport rutier de persoane prin servicii

regulate în trafic național se întocmește pe o perioadă de 3 ani de către

A.R.R., pe baza analizării solicitărilor consiliilor județene și ale

Consiliului General al municipiului București, care vor comunica punctele de îmbarcare/debarcare,

altele decât autogările, ale operatorilor de transport rutier, și pe baza

programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate deja

existent, cu obligativitatea consultării organizațiilor patronale

reprezentative din domeniul transporturilor rutiere și se aprobă:

a) pentru

traseele județene, de către consiliul județean respectiv;

b) pentru

traseele interjudețene între două județe limitrofe, de către consiliile

județene respective;

c) pentru

traseele între municipiul București și județul Ilfov, de către Consiliul

General al municipiului București și Consiliul Județean Ilfov;

d) pentru

traseele interjudețene, de către A.R.R., iar potrivit dispozițiilor alin. (2)

al aceluiași articol „În vederea întocmirii noului program de transport rutier

de persoane prin servicii regulate în trafic național, solicitările consiliilor

județene și Consiliului General al municipiului București, ale operatorilor de

transport rutier sau ale asociațiilor de operatori de transport rutier se pot

transmite A.R.R., cu până la 120 de zile înainte de expirarea programului de

transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național deja

existent”.

Prin urmare,

Programul de transport rutier prevăzut de actul normativ este întocmit de

A.R.R., iar nu de A.R.R. - Agenția Prahova.

În plus, traseul

Ploiești - Vlădeni este un traseu interjudețean (pe raza județelor Prahova și

Dâmbovița), motiv pentru care traseul trebuie aprobat de ambele consilii

județene (pentru fiecare parte aparținând sferei lor de competență).

Cum în cauză

cele două consilii județene nu au solicitat modificări ale programului de

transport, nici A.R.R. nu le-a evidențiat.

De altfel, chiar

recurenta-reclamantă recunoaște că nu a solicitat modificarea programelor de

transport.

Înalta Curte

constată că în lipsa unei astfel de solicitări nu poate fi reținută, astfel cum

corect a reținut și instanța de fond, îndeplinirea condițiilor prevăzute de

Legea nr. 554/2004.

Totodată, în

aceste condiții, Înalta Curte constată ca irelevantă în cauză, efectuarea

expertizei solicitate, iar cu privire la celelalte probe constată că s-a

administrat un material probatoriu suficient pentru formarea convingerii

instanței de fond.

De altfel,

expertiza cuprinde o opinie de specialitate, dar nu poate servi exclusiv la

formarea convingerii instanței, în condițiile în care nu se poate vorbi despre

o ierarhizare a probelor în procesul civil.

Aprecierea

probelor este o operațiune complexă, în care intervine și raționamentul

judecătorului, iar în cauză se constată că instanța de fond a efectuat analiza

probelor administrate, conciziunea motivării sentinței atacate neputând fi

echivalată cu lipsa motivării acesteia.

Prin urmare,

constatându-se că sentința-atacată este legală și temeinică, iar criticile

formulate acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu

cele ale Legii contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC B.E. SRL Ploiești împotriva sentinței nr. 30 din 3 februarie 2006 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.