ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3742/2007

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 175 din 28 februarie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de A.A.H., M.J.T.P. și M.E.P. în contradictoriu cu RA A.P.P.S. In considerentele sentinței s-a reținut că prin notificarea adresată Primăriei București reclamanții au solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilului situat în București, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc. Ulterior, notificarea a fost transmisă pârâtei RA A.P.P.S., deținătoarea actuală a imobilului, care prin Decizia nr. 363 din 25 noiembrie 2003 a respins solicitarea reclamanților cu motivarea că aceștia nu au completat dosarul administrativ cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitori.

Deși reclamanții au susținut că au înaintat Primăriei actele doveditoare, tribunalul a apreciat că recipisa poștală nu face dovada depunerii acestora. Instanța de fond a mai reținut că actele depuse de reclamanți în instanță nu fac dovada că imobilul a fost preluat de la autorul lor și nici a modalității și a datei la care imobilul a ieșit din patrimoniul acestuia pentru a dovedi caracterul abuziv al preluării, în condițiile în care au dovedit doar că în perioada 1937-1940 autorul lor a fost proprietar. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse în termen la Primăria Municipiului București și care trebuiau transmise către RA A.P.P.S.

odată cu notificarea. Pe fondul cauzei au susținut că au calitate de persoane îndreptățite, ca moștenitori ai proprietarului J.J.A.A., iar preluarea imobilului în patrimoniul statului s-a realizat în urma schimbului cu Statul Sovietic, în patrimoniul căruia fusese trecut abuziv. În apel s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv acte de stare civilă, istoric de rol fiscal și s-a efectuat o expertiză tehnică pentru identificarea imobilului. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin decizia nr. 220 A din 15 noiembrie 2006 a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii contestației și anulării deciziei nr. 363 din 25 noiembrie 2003 emisă de RA A.P.P.S. și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 507, 70 mp și construcțiile edificate pe acesta.

În motivarea deciziei s-a reținut că reclamanții au făcut dovada depunerii înscrisurilor doveditoare la Primăria Municipiului București prin copia recipisei depuse la dosar. Completarea ulterioară a probatoriului, în fața instanței de judecată este admisibilă, întrucât legea nu limitează administrarea probatoriului doar la actele care au stat la baza emiterii deciziei. Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții sunt descendenții direcți ai fostului proprietar al imobilului, J.J.A.A., conform actelor de stare civilă care fac dovada filiației. Acesta a dobândit imobilul în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data 11 iunie 1937, copia acestuia fiind depusă la filele nr. 73-75 ale dosarului de fond.

După 23 august 1944 fostul proprietar a părăsit România, iar imobilul a fost preluat de Statul Sovietic. Deși la dosar nu există nici un act de preluare, această împrejurare rezultă din actul de schimb imobiliar din 9 martie 1954 prin care Statul Sovietic predă imobilul în patrimoniul Statului Român. În istoricul de rol fiscal nu mai figurează înscrisă o altă persoană în afara fostului proprietar în perioada 1937-1951. Prin urmare, reclamanții au făcut dovada preluării imobilului în patrimoniul statului, iar caracterul abuziv al acesteia rezultă din inexistența unui titlu legal translativ de proprietate sau a unui act normativ de preluare. Expertiza imobiliară efectuată în cauză a identificat imobilul deținut de RA A.P.P.S.

ca fiind cel ce face obiectul notificării. Față de aceste împrejurări s-a constatat că apelanții reclamanți au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - sarcina probei deținerii ilegale a proprietății în momentul deposedării revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, iar la dosarul cauzei nu este depus actul normativ de preluare a imobilului în proprietatea statului - au fost încălcate dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, în sensul că restituirea imobilelor aparține exclusiv unității deținătoare, iar instanța nu se poate substitui acesteia, prin pronunțarea restituirii în natură a imobilului solicitat.

Recursul este nefondat pentru motivele ce succed. Prin probatoriile administrate în cauză s-a dovedit că imobilul în litigiu, situat în București, a aparținut autorului reclamanților, J.A.A., în baza actului de vânzare cumpărare legalizat la Tribunalul Ilfov sub nr. 21146 din 11 iunie 1937, existent la filele 73-75 ale dosarului de fond. Dreptul de proprietate a fost înscris în C.F., pe numele proprietarului, conform procesului verbal nr. 3364 din 28 martie 1940 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților funciare în București (fila 76 a dosarului de fond). Autorul reclamanților, fiind etnic german, a părăsit România în anul 1944 când a început ocupația sovietică. După plecarea sa din țară imobilul a fost preluat de Statul Sovietic și transmis, în baza actului de schimb din 9 martie 1954, Statului Român, care, prin decizia nr. 457 din 12 aprilie 1954 l-a trecut în administrarea I.G.L.

Conform istoricului de rol depus la dosar, în perioada 1946-1951 imobilul a figurat înscris pe numele autorului reclamanților, cu mențiunea “naționalizat 1951”. Din conținutul acestor probatorii rezultă, fără putință de tăgadă, că imobilul a fost preluat de la autorul reclamanților. Faptul că la dosar nu s-a depus actul de preluare a imobilului nu poate conduce la o concluzie contrară celor atestate de înscrisurile la care s-a făcut referire anterior. De altfel, art. 23 la Legii 10/2001, republicată, nu conține proceduri speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate, fiind aplicabile regulile de drept comun. Mai mult, H.G. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001 prevede expres la art. 23.1 pct. d că proba deținerii proprietății se poate face cu orice înscris pertinent, inclusiv extrase de C.F., istoric de rol fiscal sau proces verbal întocmit cu ocazia preluării.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia instanța s-a substituit unității deținătoare prin pronunțarea restituirii în natură a imobilului. Potrivit dispozițiilor Legii 10/2001 unitatea deținătoare a imobilului este obligată să soluționeze notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții care poate fi controlată parțial, sau în totalitate de către instanță, pa calea contestației. Acest control judiciar nu îndreptățește instanța să emită dispoziția, care este atributul exclusiv al unității deținătoare, ci doar să verifice, pe baza probelor administrate, dacă au fost aplicate corect prevederile legale și să dispună în consecință. In speță, în urma controlului judiciar al deciziei de respingere a cererii de restituire, instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului și a obligat unitatea deținătoare să emită dispoziția de restituire.

Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 6654,40 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 220 A din 15 noiembrie 2006 a Curți de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta la plata sumei de 6654,40 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 9 mai 2007, în ședința publică.