ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 175/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 869 din 8 octombrie 2004 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului București și s-a respins acțiunea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond s-a respins acțiunea formulată de reclamanții C.I., S.N., S.I. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București. În motivarea sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 1956 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată de reclamanți deoarece aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.

Reclamanții nu au depus la dosar actele ce dovedesc calitatea lor de moștenitori ai defuncților S.A., C.N. și S.I., precum și actele din care să rezulte că aceștia au fost proprietarii imobilului situat în București, la data preluării de către stat, prin naționalizare. Din actele depuse în fața instanței rezultă numai că prin Decretul nr. 92/1950 au fost naționalizate 6 apartamente din imobilul în litigiu, în anexa decretului fiind înscriși ca proprietari S.A., C.N. și S.I., aspect confirmat și de extrasul din „Tabelul imobilelor naționalizate din București" eliberat de Arhivele Statului, dar care nu suplinește dovada dreptului de proprietate. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții învederând că prin înscrisurile depuse au dovedit filiația față de proprietarii imobilului precum și faptul că imobilul a aparținut autorilor lor.

În apel a fost încuviințată proba cu acte, instanța solicitând relații cu privire la istoricul de rol fiscal. La solicitarea instanței apelanții au precizat că persoana care mai apare în actul de naționalizare, S.I., este de fapt C.I., tatăl lui S.N. și I.C., anexând acte de stare civilă și declarații de notorietate cu privire la acest aspect. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 400 A din 13 iunie 2007 a admis apelul, a schimbat în tot sentința admițând în parte acțiunea, a anulat dispoziția nr. 1956/2003, a constatat că apelanții reclamanți au dreptul la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru 6 apartamente din imobilul din șos. I. nr. 82-84 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea în natură.

În considerentele deciziei s-a reținut că în speță operează prezumția instituită de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, iar în ceea ce privește calitatea reclamanților de succesori ai foștilor proprietari, din certificatele de moștenitor nr. 41/1996 și nr. 57/2004 rezultă că S.I. este singurul succesor al lui S.A., moștenind-o și pe S.E., iar din certificatul de moștenitor nr. 252/1998 rezultă că moștenitorii lui C.N. sunt S.N. și I.C., ceilalți reclamanți. Din declarațiile de notorietate a rezultat că S.I., cel de-al treilea proprietar al imobilului, este, de fapt C.I., tatăl reclamanților S.N. și I.C. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., învederând că reclamanții nu au depus, odată cu notificarea, actele doveditoare ale calității de moștenitor și ale dreptului de proprietate. Instanța de judecată nu poate modifica o dispoziție bazându-se pe alte înscrisuri decât cele pe care s-a pronunțat și comisia în momentul în care a emis-o. Recursul nu este fondat. Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.

Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative. Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamanți care au depus la fila nr. 4 a dosarului de fond copia extras din Tabelul imobilelor naționalizate în București. Chiar dacă reclamanții nu au depus copia titlului de proprietate, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul a aparținut autorilor lor, operează prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de față imobilul a fost preluat prin Decretul 92/1950, în care, la poziția nr. 6843 figurează autorii reclamanților.

De asemenea, reclamanții au dovedit și calitatea de persoane îndreptățite, depunând la filele 6, 47 și 78 ale dosarului de fond, certificatele de moștenitor nr. 41/1996, 57/2004 și nr. 252/1998 emise de BNP E.R. și respectiv BNP A.C.Ș. din care rezultă că sunt descendenții autorilor S.A., C.N. și S.I., foștii proprietari ai imobilului. Față de cele ce preced, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 400 A din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.