ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 175/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 175/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 869
din 8 octombrie 2004 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al
Municipiului București și s-a respins acțiunea formulată împotriva acestuia
pentru lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond s-a respins acțiunea
formulată de reclamanții C.I., S.N., S.I. împotriva pârâtei Primăria
Municipiului București.
În motivarea
sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 1956 din 25 noiembrie 2003 emisă
de Primarul General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată
de reclamanți deoarece aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate și
nici a calității de moștenitor.
Reclamanții nu
au depus la dosar actele ce dovedesc calitatea lor de moștenitori ai
defuncților S.A., C.N.
și S.I., precum și actele din care să rezulte
că aceștia au fost proprietarii imobilului situat în București, la data
preluării de către stat, prin naționalizare.
Din actele
depuse în fața instanței rezultă numai că prin Decretul nr. 92/1950 au fost
naționalizate 6 apartamente din imobilul în litigiu, în anexa decretului fiind
înscriși ca proprietari S.A., C.N. și S.I., aspect confirmat și de extrasul din
„Tabelul imobilelor naționalizate din București" eliberat de Arhivele
Statului, dar care nu suplinește dovada dreptului de proprietate.
Împotriva
sentinței au declarat apel reclamanții învederând că prin înscrisurile depuse
au dovedit filiația față de proprietarii imobilului precum și faptul că
imobilul a aparținut autorilor lor.
În apel a fost
încuviințată proba cu acte, instanța solicitând relații cu privire la istoricul
de rol fiscal. La solicitarea instanței apelanții au precizat că persoana care
mai apare în actul de naționalizare, S.I., este de fapt C.I., tatăl lui S.N. și
I.C., anexând acte de stare civilă și declarații de notorietate cu privire la
acest aspect.
Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 400 A din 13 iunie 2007 a
admis apelul, a schimbat în tot sentința admițând în parte acțiunea, a anulat
dispoziția nr. 1956/2003, a constatat că apelanții reclamanți au dreptul la
despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru 6 apartamente din imobilul
din șos. I. nr. 82-84 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind
restituirea în natură.
În
considerentele deciziei s-a reținut că în speță operează prezumția instituită
de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, iar în ceea ce privește calitatea
reclamanților de succesori ai foștilor proprietari, din certificatele de moștenitor
nr. 41/1996 și nr. 57/2004 rezultă că S.I. este singurul succesor al lui S.A.,
moștenind-o și pe S.E., iar din certificatul de moștenitor nr. 252/1998 rezultă
că moștenitorii lui C.N. sunt S.N. și I.C., ceilalți reclamanți. Din
declarațiile de notorietate a rezultat că S.I., cel de-al treilea proprietar al
imobilului, este, de fapt C.I., tatăl reclamanților S.N. și I.C.
Împotriva
deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului
București, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că reclamanții
nu au depus, odată cu notificarea, actele doveditoare ale calității de
moștenitor și ale dreptului de proprietate. Instanța de judecată nu poate
modifica o dispoziție bazându-se pe alte înscrisuri decât cele pe care s-a pronunțat
și comisia în momentul în care a emis-o.
Recursul nu
este fondat.
Art. 23 al
Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că
actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data
soluționării notificării.
Potrivit
acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația
să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau
dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana
îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea
instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea
10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii
administrative.
Stabilirea
obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor
depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea
accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la
un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului. În speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către
reclamanți care au depus la fila nr. 4 a dosarului de fond copia extras din
Tabelul imobilelor naționalizate în București.
Chiar dacă
reclamanții nu au depus copia titlului de proprietate, ci doar înscrisuri care
atestă că imobilul a aparținut autorilor lor, operează prezumția instituită de
art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit
căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și întinderea dreptului de
proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care
s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de față imobilul a fost preluat
prin Decretul 92/1950, în care, la poziția nr. 6843 figurează autorii
reclamanților.
De asemenea,
reclamanții au dovedit și calitatea de persoane îndreptățite, depunând la
filele 6, 47 și 78 ale dosarului de fond, certificatele de moștenitor nr.
41/1996, 57/2004 și nr. 252/1998 emise de BNP E.R. și respectiv BNP A.C.Ș. din
care rezultă că sunt descendenții autorilor S.A., C.N. și S.I., foștii
proprietari ai imobilului.
Față de cele
ce preced, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins în
consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 400 A
din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 ianuarie 2008.