ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 544/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 5 iulie 2002, reclamanta SC N.W. SRL Negrești-Oaș a chemat în judecată pe pârâta SC R.N.I. G.M.B.H. Germania, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.311.660.764 lei contravaloare marfă livrată și neachitată, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000. Prin sentința civilă nr. 467 din 24 octombrie 2005, Tribunalul Satu-Mare a admis excepția de necompetență teritorială a instanței invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantei având ca obiect pretenții comerciale, ca nefiind de competența instanțelor românești. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 23 din 16 februarie 2006, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința civilă de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare, la instanța de fond.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea apelului reclamantei, întrucât greșit instanța de apel a dezlegat problema competenței de soluționare a cauzei, în lipsa unui contract încheiat de părțile în litigiu. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea probatoriilor aflate la dosarul cauzei, se constată că raporturile comerciale s-au derulat între părțile aflate în litigiu în baza unor relații contractuale încheiate în formă simplificată, sub forma unei comenzi lansată de pârâtă urmată de executare prin livrare de către reclamantă, pentru care au fost emise și facturile aferente. Astfel că, nu poate fi contestat că aceste raporturi juridice comerciale au fost legal perfectate între părți, contractul fiind încheiat la momentul executării sale, așa cum corect s-a reținut de către instanța de apel.

În această situație, ținând seamă de mențiunile din facturile emise de reclamantă având contul deschis la B.R.D. Negrești Oaș, rezultă că acesta este locul plății. Cum părțile nu au convenit în nici-un fel asupra instanțelor competente să se soluționeze eventualele litigii, prin hotărârea atacată s-a procedat la o corectă aplicațiune a dispozițiilor prevăzute de art. 149 pct. 4, 5, 6 din Legea nr. 105/1992, precum și a art. 10 1 pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că cererile privitoare la obligațiile comerciale sunt de competența teritorială a instanței de la locul unde obligația a luat naștere sau celei de la locul plății. Cum, este necontestat că obligația comercială a luat naștere în România iar locul executării contractului și al plății este la sediul reclamantei, corect instanța de apel a înlăturat excepția de necompetență a instanțelor românești invocate de pârâtă.

Astfel că, susținerile recurentei pârâte că între părți nu ar fi existat raporturi contractuale nu puteau fi primite. Cu alte cuvinte, ținând seamă că dispozițiile Legii nr. 105/1992 se referă la raporturile comerciale și nu face discuția că s-ar aplica numai în situația încheierii unor contracte propriu zise, se constată că dezlegarea problemei competenței, în favoarea Tribunalului Satu Mare, este cea corectă. În consecință, recursul pârâtei se privește ca nefondat, nefiind întrunite niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.N.I. G.M.B.H. Germania împotriva deciziei nr. 23/C/2006-A din 16 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.