ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1506/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1506/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 1476/2001, petenta Automobil Club Român a solicitat

de la intimatul Ministerul Administrației și Internelor restituirea în natură a

imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 2997,70 mp și

clădire în suprafață de 993 mp

Prin decizia nr. 599 din 27 noiembrie 2003 intimata a respins

notificarea petentei, cu motivarea că nu are calitate de persoană îndreptățită

în sensul cerut de art.3 din Legea nr.10/2001, deoarece nu a făcut dovada că

este succesoarea în drepturi și obligații a fostului Automobil Club Regal

Român, persoană juridică ce a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

în litigiu.

Prin

cererea înregistrată sub nr. 52 din 12 ianuarie 2004, la Tribunalul București,

Automobil Club Român a formulat contestație împotriva deciziei nr. 599 din 27

noiembrie 2003, emisă de intimatul Ministerul Administrației și Internelor.

În motivarea contestației a arătat că, în mod greșit s-a reținut în

decizie că actul de înființare al Automobil Club Român ar fi HCM nr. 614/1967,

făcându-se abstracție de actele normative anterioare pe care asociația și-au

fundamentat cei 100 de ani de existentă.

Se

mai susține că, deși, inițial asociația a purtat denumirea de Automobil Club

Regal Român, aceasta a continuat să existe, fără a purta denumirea de

„Regal", care să amintească de perioada regalistă a istoriei României. În

acest sens precizează că, chiar în statutul Asociației Automobil Club Român

este subliniat că a luat ființă la 5 aprilie 1904, fiind, de altfel, singura asociație

din România care a reprezentat interesele automobiliștilor.

Tribunalul

București, secția a V a civilă, prin sentința nr. 74 din 31 ianuarie 2005, a

admis contestația Automobil Club Român, a anulat decizia nr. 599 din 27

noiembrie 2003, emisă de intimatul Ministerul Administrației și Internelor și,

pe cale de consecință, l-a obligat să emită decizie sau dispoziție motivată de

restituire a imobilului situat în București.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare

cu privilegiu, autentificat sub nr. 11481 din 16 martie 1939 de Tribunalul

Ilfov, Secția notariat și transcris în registrele de publicitate imobiliară sub

nr. 4322/1939, S.M.L.M. a înstrăinat imobilul său din București, cu teren în

suprafață de 2297,70 mp și construcție cu suprafață de 993 mp, cumpărătorului

Automobil Club Regal Român, persoană morală recunoscută prin legea publicată în

M.Of. nr. 283/1909, înscrisă în Registrul persoanelor juridice al Tribunalului

Ilfov, secția a I-a civilă - comercial sub nr. 159.

Întregul

imobil s-a aflat în proprietatea și posesia cumpărătorului, organizat ca sediu

al acestei asociații până în anul 1948, când, pe fondul abolirii regimului

monarhist și instaurării regimului comunist în România, imobilul a intrat în

stăpânirea Sfatului Popular al Capitalei și apoi în fondul de bază al

întreprinderii de Locuințe și Localuri, Raionul Gheorghe Gheorghiu Dej.

Ulterior, prin decizia nr.

372 din 20 februarie 1957, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei

R.P.R. s-a hotărât scoaterea, începând cu data de 1 iulie 1959, a imobilului

din str. S. nr. 24, cu teren în suprafață de 1864,70 mp aferent construcției cu

destinația de cantină, din fondul de bază al Întreprinderii de Locuințe și

Localuri al raionului Gheorghe Gheorghiu Dej și transmiterea acestuia în

administrarea M.A.I., fost Minister de Interne, în baza H.C.M. nr. 906 din 18

mai 1956.

Din

anul 1957 și până la data emiterii deciziei, acest imobil s-a aflat continuu în

administrarea intimatei, având destinația de Club Popotă Central al

Ministerului Administrației și Internelor.

Față de cele arătate,

tribunalul a reținut că imobilul a ieșit din patrimoniul fostului proprietar

A.C.R.R., fără a exista un înscris doveditor în acest sens și a intrat în

proprietatea și administrarea intimatei, în același mod abuziv, fără a exista

un act juridic, care să dea eficiență dispozițiilor din Codul civil, care

prevăd ca mod de dobândire a proprietății și legea.

În

aceste condiții, s-a arătat că nu poate fi reținută decât o dobândire abuzivă a

imobilului în stăpânirea intimatei, fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. h)

din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia imobil preluat abuziv este și acela

preluat fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii

sau administrației de stat.

Absența

oricărui titlu, valabil sau nevalabil, de preluare a imobilului a dus la

concluzia preluării abuzive, pentru că nu există nici actul juridic în sensul

de

negotium

și nici înscrisul care să fi constatat operațiunea juridică

de transmitere a proprietății, în sensul de i

nstrumentum

.

Singurul

înscris pe care ambele părți l-au înfățișat instanței, cu mențiuni asupra

situației patrimoniului fostului Automobil Club Regal Român, la nivelul anului

1948, este adresa nr. 0382682 din 30 decembrie 1953, prin care Ministerul

Afacerilor Interne arată Oficiului juridic al M.A.I. că imobilul de la adresa

indicată anterior, cu destinația de cantină, este deținut din anul 1948, iar

fostul proprietar Automobil Club Regal Român este dizolvat.

Analizând dizolvarea persoanei juridice fost proprietar, în contextul

Legii nr. 21/1924 s-a reținut că, asociația fără scop lucrativ dobândește

personalitate juridică în condițiile acestei legi, putând fi dizolvată în

situația în care asociații decid în adunare generală, sau de plin drept, atunci

când a expirat termenul pentru care asociația a fost constituită sau când

scopul social a fost realizat, atunci când scopul asociației nu mai poate fi

realizat, când din cauză de insolvabilitate nu își mai poate continua

activitatea, când organele de direcție și administrație nu mai pot fi

constituite în conformitate cu statutul sau când, numărul asociațiilor a scăzut

sub limita prevăzută de statut sau de lege.

Art. 53 din lege prevede și al treilea caz de dizolvare, prin judecată,

iar al patrulea, prin decizia puterii executive, caz în care se procedează fie

la retragerea autorizației, fie la interzicerea funcționării persoanei juridice

de către Consiliul de Miniștrii, cu avizul Comisiei Superioare a Persoanelor

Juridice, atunci când se constată că o persoană juridică își desfășoară

activitatea împotriva bunelor moravuri, ordinii publice și siguranței statului.

În această situație se poate hotărî fie interzicerea persoanei juridice până la

intrarea ei în limitele prevăzute de lege, fie chiar dizolvarea acesteia, caz

în care se sesizează puterea judecătorească pentru a pronunța o hotărâre.

Cât privește dizolvarea persoanei juridice înființate în anul 1904 (sub

regimul prevăzut anterior Legii nr. 21/1924, lege care însă se aplică tuturor

persoanelor juridice pentru situațiile de dizolvare și lichidare intervenite

după intrarea sa în vigoare), Automobil Club Regal Român, nu există documente

care să ateste recurgerea la unul dintre cele patru cazuri enumerate, adică nu

există o hotărâre a asociațiilor, a Consiliului de Miniștrii sau vreo hotărâre

judecătorească.

De asemenea, s-a reținut că, în acest demers, nu pot fi avute în vedere

prevederile Decretului nr. 38/1948 pentru intrarea în proprietatea statului a

bunurilor fostului rege Mihai I și a membrilor fostei familii regale, pe

considerentul că asociația ce include în denumirea sa terminologia de

„Regal" ar fi aparținut Casei Regale. Conform actelor constitutive,

statutului și anuarului Automobil Clubul Regal Român s-a reținut că această

asociație a fost înființată la 5 aprilie 1904, ca persoană juridică a

automobiliștilor ce a funcționat sub patronajul Casei Regale a României,

patronaj ce nu trebuie înțeles în sensul că a aparținut Casei Regale, ci, numai

ca includere a membrilor acesteia printre membrii fondatori și de onoare ai

asociației, sporind astfel prestigiul ei, atât moral cât și material.

Prin urmare, bunurile ce au aparținut Automobil Clubului Regal Român nu

au făcut obiect al Decretului nr. 38/1948 și nici nu s-a putut reține

transmiterea imobilului în litigiu, în proprietatea statului sau a altei

unități administrative, în acest temei.

Față de cele arătate, s-a

reținut că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, iar pentru

restituirea lui sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cât privește îndreptățirea

contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii, s-a reținut incidența

art. 3 și art. 4 din lege, potrivit cărora sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod

abuziv de către stat după data de 6 martie 1945, condiționat de continuarea

activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii

speciale de reparație.

S-a

avut în vedere susținerea contestatoarei, că este continuatoarea Automobil

Clubul Regal Român, redobândind legitimare ca persoană juridică prin H.C.M. nr.

614 din 21 martie 1967.

Apărarea

din acest punct de vedere a fost în sensul existenței unei alte asociații de

drept privat, având ca scop apărarea intereselor automobiliștilor în anul 1967,

dovadă fiind termenul de autorizare a înființării, folosit de Hotărârea

Consiliului de Miniștrii și nu acela de reautorizare.

Tribunalul

a reținut că Automobil Club Român este continuatoarea fostei Automobil Clubul

Regal Român, bazându-se pe interpretarea legilor cu aplicare succesivă în timp,

care reglementează modul de înființare, funcționare și încetare a unei persoane

juridice cu scop nepatrimonial și pe probele existente la dosar.

În

acest sens, a avut în vedere că, deși nu există un act juridic care să constate

încetarea personalității juridice a Automobil Clubului Regal Român, în una din

formele prevăzute de art. 57 din Legea nr. 21/1924, ar fi recunoscut faptul că

activitatea acestei persoane juridice cu scop nepatrimonial a încetat în fapt,

după abolirea regimului monarhist, pentru considerente de viață politică la

acea dată.

De

asemenea, s-a avut în vedere că nu poate fi ignorată împrejurarea că cei

înscriși ca membri fondatori sau membri simpli în Automobil Clubul Regal Român

erau fie membrii Casei Regale, fie personalități ale vieții politice românești,

de altă orientare decât regimul ce se instaura în România începând cu anul

1948.

În

aceste condiții, adunările asociației au încetat, ceea ce a determinat și

încetarea activității sale fără a exista o înscriere în Registrul Persoanelor

Juridice a mențiunii de încetare sau dizolvare a Automobil Clubului Regal

Român.

În

fine, s-a mai arătat că la un interval de peste 20 de ani, HCM 614/1967 nu

trebuie interpretat decât în sensul reluării activității fostei asociații cu

același scop.

Terminologia

folosită în actul normativ de autorizare a înființării s-a reținut că trebuie

văzută în contextul larg al scopului pentru care s-a reînființat asociația și

interesele promovate.

Or,

în acest sens se evidențiază similitudinea între cele două asociații care aveau

ca scop declarat promovarea intereselor automobiliștilor, apărarea drepturilor

acestora, promovarea tuturor sporturilor legate de automobil, de unde concluzia

că Automobil Clubul Român este continuatoarea fostului Automobil Clubul Regal

Român.

În

calitatea sa de continuator al fostei persoane juridice, care și-a încetat în

fapt activitatea, are calitate de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor

reparatorii, în natură sau prin despăgubiri bănești, de la actualul deținător

al imobilului în litigiu, conform soluției date.

Curtea

de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie,

prin decizia civilă nr. 163 A din 30 martie 2006, a respins ca nefondat apelul

declarat de Ministerul Administrației și Internelor reprezentat de Direcția

Generală Reglementări Juridice și Contencios.

Instanța

de apel a reținut că, potrivit actelor constitutive, statutului și anuarului

Automobil Clubul Român s-a înființat ca asociație la 5 aprilie 1904, persoană

juridică a automobiliștilor ce a funcționat sub patronajul Casei Regale a

României, patronaj înțeles în sensul că includea membrii Casei Regale printre

membrii fondatori și de onoare, sporindu-i astfel prestigiul moral, dar și

suportul material.

Bunurile

ce au aparținut Automobil Clubului Regal Român nu puteau face obiectul

Decretului nr. 38/1948, în baza acestui act normativ nu s-a putut transmite

imobilul în litigiu în proprietatea statului sau a altei unități

administrative.

Pe

cale de consecință, imobilul a fost preluat abuziv de stat, iar restituirea lui

poate fi realizată numai pe calea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prezumția

simplă fiind aceea că Automobil Club Român este continuatorul fostului

Automobil Club Român, corect s-a reținut că este persoană îndreptățită la

obținerea măsurilor reparatorii de la deținătorul actual al imobilului,

respectiv de la Ministerul Administrației și Internelor.

Împotriva

acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen Ministerul Administrației

și Internelor și a indicat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

susținând în esență nelegalitatea ei, deoarece, în mod greșit s-a menținut

soluția instanței de fond, prin care s-a admis contestația Automobil Club Român

și a fost anulată decizia prin care s-a respins cererea de restituire în

natură, a imobilului-construcție situat în București.

Se

mai arată de către recurent că, s-a ignorat împrejurarea că intimata nu a

dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii

nr. 10/2001, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1)

lit. c) din acest act normativ, nedovedind dreptul de proprietate asupra

imobilului ce a făcut obiectul notificării, precum și a continuării activității

ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii.

Recursul este fondat și urmează să

fie admis pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta Automobil Club Român a

solicitat de la Ministerul Administrației și Internelor prin notificare,

restituirea în natură a imobilului în natură a imobilului-construcție și teren

aferent în suprafață de 2997,70 mp, situat în București, preluat abuziv, imobil

care a fost proprietatea Asociației Automobil Club Regal Român, în continuare

fiind Automobil Club Regal Român, persoană juridică de drept privat înființată

în 1904. A continuat să activeze sub imperiul Legii nr. 24/1921, iar conform

art. 15 neavând scop patrimonial, era supravegheat și controlat de stat.

Prin Jurnalul nr. 313 din 31 martie

1948, în baza art. 9 alin. (2) și (6) din Legea nr. 11/1944 pentru controlul

persoanelor juridice, Consiliul de Miniștri a decis dizolvarea mai multor

asociații persoane juridice, pentru interese superioare de Stat, la art. I pct.

1 fiind nominalizată Asociația Automobil Club Regal Român cu sediul în

București. În art. II al aceluiași jurnal s-a menționat expres că „bunurile

mobile și imobile aparținând Automobil Club Regal Român se atribuie

Ministerului Afacerilor Interne.

Prin această decizie a încetat

personalitatea juridică a Asociației Automobil Club Regal Român, Consiliul de

Miniștri dispunând și cu privire la imobilul în litigiu, această modalitate de

dizolvare a unei persoane juridice fiind prevăzută la pct. IV din Legea nr.

21/1924 pentru persoanele juridice.

Actuala Asociație Automobil Club

Român a fost înființată în anul 1967, când, prin HCM nr. 614 din 21 martie 1967

s-a autorizat înființarea Asociației cu scop nepatrimonial ACR.

Prin actul normativ enunțat s-a

înființat o nouă persoană juridică de drept privat, cu scop patrimonial, cu un

nou statut, cu personalitate juridică acordată prin chiar actul de înființare.

Reclamanta nu a depus nici o dovadă

care să confirme că a preluat activul și pasivul din patrimoniul fostei

Asociații A.C.R.R.

Din analiza Statutului A.C.R. din

1967 rezultă că, noua persoană juridică înființată nu face nicio referire la

patrimoniul fostului A.C.R.R., aspecte care nici nu puteau fi regăsite,

deoarece Asociația A.C.R.R. a fost dizolvată la data de 21 aprilie 1948, dată

la care Consiliul de Miniștri a hotărât și cu privire la destinația bunurilor

acestei asociații, inclusiv asupra imobilului ce face obiectul litigiului, cum

a fost dobândit în proprietate la 15 martie 1939 de către Asociația A.C.R.R.

La data constituirii, reclamanta nu

avea în patrimoniu niciun bun imobil, până în anul 1985 pentru buna desfășurare

a activității sale statul i-a alocat mai multe bunuri din proprietatea sa.

Schimbarea titularilor dreptului de

administrare asupra acestor bunuri a constituit obiectul Decretului nr.

128/1985, ale căror art. 1 și art. 3 au fost abrogate prin Decretul nr.

85/1990.

De reținut însă, că prin acest act

normativ nu s-a creat un nou regim A.C.R.-ului și nu s-a dispus repunerea sa în

situația anterioară anului 1948.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin

echivalent, persoanele juridice, proprietare ale imobilelor preluate în mod

abuziv de stat, după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile

reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea

activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei

legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar aceasta să-și fi reluat

activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărârea

judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea

desființată sau interzisă.

Actuala Asociație A.C.R.R. este o

persoană juridică de drept privat, înființată în anul 1967.

Greșit cele două instanțe, au

reținut că reclamanta este continuatoarea activității fostei Automobil Club

Regal Român, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât nu a activat continuu ca persoană

juridică de la data dobândirii proprietății imobilului solicitat (anul 1939),

până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, nu există o hotărâre

judecătorească prin care să se fi constatat că actualul ACR este aceeași

persoană juridică cu fosta A.C.R.R. desființată în 1948, iar reclamanta nu și-a

reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, ci a continuat-o pe cea

începută în anul 1967, fără nicio legătură cu cea inițiată înaintate de 1948.

În anul 1994, ACR și-a modificat Statutul din anul 1974 și nu pe cel din 1904

și 1948, astfel că hotărârea dată în acel an a consacrat numai continuitatea

ACR–ului autorizat să funcționeze din 1967.

Nu se poate reține în speță că este

vorba de o continuare a activității, deoarece nu există o unică persoană

juridică.

Ca un argument în plus este și

sentința civilă nr. 162 din 19 martie 2003 a Tribunalului București, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 418 din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel

București prin care a fost soluționată o acțiune în revendicare între părți,

vizând același imobil. Astfel, s-a admis excepția calității procesuale active a

reclamantei Asociația ACR, întrucât nu este succesoarea în drepturi și

obligații a fostei Asociații A.C.R.R. și s-a respins cererea de revendicare

formulată de aceasta în contradictoriu cu Ministerul Administrației și

Internelor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Condiția existenței unei hotărâri

judecătorești nu poate fi întrunită prin invocarea Statutului reclamantei, în

care se arată că este continuatoarea activității persoanei juridice, fostă

proprietară a imobilului.

În aceste condiții, în mod greșit

cele două instanțe au înlocuit hotărârea judecătorească obligatorie conform

legii cu „prezumția simplă” că ACR este în realitate continuatoarea fostului

A.C.R.R.

Fără îndoială că, legiuitorul a

impus condiția existenței unei hotărâri judecătorești prin care o situație de

fapt să devină o situație de drept în măsura în care acest lucru demonstrează

într-un proces cu obiect determinat și în baza unui probatoriu adecvat

respectivului cadru procesual.

În consecință, se reține că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001 pentru menținerea soluției date prin hotărârea recurată.

Drept urmare, în raport de

considerentele compuse și constatând nelegalitatea hotărârilor pronunțate,

recursul declarat în cauză este întemeiat, așa încât, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi admis cu consecința

casării ambelor hotărâri și în fond se va respinge contestația formulată de

Automobil Clubul Român împotriva deciziei nr. 599 din 27 noiembrie 2003, emisă

de recurentul pârât Ministerul Administrației și Internelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor.

Casează decizia nr. 163 A din 30

martie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și

sentința nr. 74 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, și, în fond respinge contestația formulată de Automobil Clubul Român

împotriva deciziei nr. 599 din 27 noiembrie 2003 emisă de recurentul pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2007.