Adalis împotriva Greciei

Publicat la 30 octombrie 2023 Secțiunea a treia Cerere nr 34588/18 Efstatios ADADIS împotriva Greciei introdusă la 13 iulie 2018 prezentată la 9 octombrie 2023 OBIECTUL L 112/2004, Tribunalul de Primă Instanță din Serres a stabilit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză. La 7 aprilie 2006, această indemnizație a fost depusă în depozitul de depozite și consignații. 2428/2007, Tribunalul de Primă Instanță din Salonic a stabilit o valoare finală de expropriere a cărei valoare este de 410 965,00 EUR (EUR). Între timp, la 22 iulie 2004, predecesorul reclamantului sesizează Tribunalul de Primă Instanță al Serres cu privire la o acțiune care intenționează să fie recunoscută ca beneficiar al dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate în conformitate cu procedura specială prevăzută de Codul Exproprierilor (Legea nr. 2882/2001).

57/2005 din 27 mai 2005, instanța sa abstint de a se pronunța din cauza revendicării de către statul de drept de proprietate pe teren în litigiu și a considerat că pretențiile părților trebuie examinate în cadrul procedurii ordinare. La 25 septembrie 2008, predecesorul reclamantului a introdus în fața Tribunalului de Mare Instanță din Serres, prin intermediul procedurii ordinare, o acțiune împotriva statului care urmărește să fie recunoscută ca beneficiar al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză. La tribunal, statul a ridicat o excepție de la faptul că procedura administrativă prealabilă introducerii unei acțiuni în revendicare a dreptului de proprietate asupra statului, prevăzută la art. 8 din Legea nr. 1539/1938, nu a fost respectată.

Prin hotărârea sa nr. 97/2012 din 27 iunie 2012, Tribunalul de Mare Instanță din Serres a judecat, pe baza jurisprudenței Curții de Casație, că procedura administrativă prealabilă trebuie respectată în ceea ce privește o acțiune în revendicare a dreptului de proprietate împotriva statului, dar nu și în cazul în care aceasta formează o acțiune de recunoaștere a acesteia ca beneficiar al dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate asupra statului, și în cadrul căreia solicită în mod incident să fie recunoscut ca proprietar al bunului expropriat. Pe fond, acesta a stabilit că predecesorul reclamantului era proprietarul terenului în litigiu și l-a recunoscut ca beneficiar al dreptului de proprietate stabilit prin hotărârea nr. 24282017 a Tribunalului din Salonic.

La 18 iulie 2012, predecesorul reclamantului a murit. La 4 octombrie 2012, statul interjet a apelat la hotărârea nr. 97/2012. La 10 aprilie 2014, prin hotărârea nr. 845/2014, Tribunalul de Primă Instanță din Salonic a confirmat hotărârea atacată și a respins recursul. În temeiul acestei hotărâri, reclamantul a primit dreptul de proprietate în octombrie 2014 după plata drepturilor de succesiune, și anume la 53 389,26 EUR. La 4 martie 2016, statul s-a ocupat de casare. La 8 decembrie 2017, prin Hotărârea nr. 2000/2017, Curtea de Casație a acceptat recursul. Aceasta a considerat că, după abținerea instanței de a se pronunța cu privire la recunoașterea beneficiarilor de dreptul de proprietate în cadrul procedurii speciale, procesul inițiat în conformitate cu procedura ordinară are ca obiect principal proprietatea asupra bunului expropriat și nu recunoașterea beneficiarilor de dreptul de proprietate și, cu titlu incident, problema proprietății.

Curtea Supremă concluzionează că acțiunea în litigiu constituia o acțiune în revendicare a proprietății îndreptată împotriva statului și că aceasta era, prin urmare, supusă respectării procedurii prealabile sub pedeapsa cuvenită. Curtea de Casație a reieșit că cauza a fost pronunțată în instanță. În momentul în care a introdus petiția, instanța de apel nu se pronunțase încă la rejudecare. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul afirmă că interpretarea reținută de Curtea de Casație în materia admisibilității acțiunii pentru a desface hotărârea care i-a recunoscut calitatea de beneficiar al dreptului la expropriere i-a adus atingere dreptului său de a-și respecta bunurile.

Acesta susține că trebuie să inițieze o nouă serie de proceduri pentru a fi recunoscut ca beneficiar al acestei acțiuni și că el va fi obligat să ramburseze suma deja încasată. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, … În opinia sa, cerința suplimentară care i-a fost impusă în scopul admisibilității acțiunii sale, și anume respectarea procedurii administrative prealabile, a fost disproporționată, nu a urmărit niciun scop de interes general și nu a avut nicio justificare. A fost necunoașterea dreptului reclamantului de a avea acces la o instanță, așa cum a fost garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție?

Publié le 30 octobre 2023

TROISIÈME SECTION

Requête n o 34588/18 Efstratios ADALIS contre la Grèce introduite le 13 juillet 2018 communiquée le 9 octobre 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’expropriation d’un terrain appartenant au requérant. En 2003, le terrain litigieux, appartenant au prédécesseur du requérant, fut exproprié. Le 8 octobre 2004, par son jugement n o 112/2004, le tribunal de première instance de Serres fixa l’indemnité provisoire d’expropriation. Le 7 avril 2006, cette indemnité fut déposée à la Caisse des dépôts et consignations. L’État acquit la propriété du terrain litigieux et en prit possession. Le 31 octobre 2007, par son arrêt n o 2428/2007, la cour d’appel de Thessalonique fixa l’indemnité définitive d’expropriation dont le montant s’élevait à 410 965,00 euros (EUR). Entretemps, le 22 juillet 2004, le prédécesseur du requérant saisit le tribunal de première instance de Serres d’une action tendant à se faire reconnaitre comme bénéficiaire de l’indemnité d’expropriation conformément à la procédure spéciale prévue par le code des expropriations (loi n o 2882/2001).

Par son arrêt n o 57/2005 du 27 mai 2005, le tribunal s’abstint de se prononcer en raison de la revendication par l’État de droits de propriété sur le terrain litigieux et jugea que les prétentions des parties devaient être examinées dans le cadre de la procédure ordinaire. Le 25 septembre 2008, le prédécesseur du requérant introduit devant le tribunal de grande instance de Serres, par la voie de la procédure ordinaire, une action contre l’État tendant à se faire reconnaitre comme bénéficiaire de l’indemnité d’expropriation en sa qualité de propriétaire du terrain litigieux. À l’audience, l’État souleva une exception d’irrecevabilité tirée du fait que la procédure administrative préalable à l’introduction d’une action en revendication de propriété dirigée contre l’État, prévue par l’article 8 de la loi n o 1539/1938, n’avait pas été respectée.

Par son jugement n o 97/2012 du 27 juin 2012, le tribunal de grande instance de Serres jugea, se fondant sur la jurisprudence de la Cour de cassation, que la procédure administrative préalable doit être respectée s’agissant d’une action en revendication de propriété contre l’État, mais pas quand l’intéressé forme une action tendant à sa reconnaissance comme bénéficiaire de l’indemnité d’expropriation et dans le cadre de laquelle il demande à titre incident à être reconnu comme propriétaire du bien exproprié. Sur le fond, il établit que le prédécesseur du requérant était propriétaire du terrain litigieux et le reconnut comme bénéficiaire de l’indemnité d’expropriation fixée par l’arrêt n o 2428/2017 de la cour d’appel de Thessalonique.

Le 18 juillet 2012, le prédécesseur du requérant décède. Le 4 octobre 2012, l’État interjeta appel du jugement n o 97/2012. Le 10 avril 2014, par son arrêt n o 845/2014, la cour d’appel de Thessalonique confirma le jugement attaqué et rejeta l’appel. En vertu de cet arrêt, le requérant perçut l’indemnité d’expropriation en octobre 2014 après avoir payé les droits de succession, s’élevant à 53 389,26 EUR. Le 4 mars 2016, l’État se pourvut en cassation. Le 8 décembre 2017, par son arrêt n o 2000/2017, la Cour de cassation accueillit le pourvoi. Elle jugea qu’après l’abstention du tribunal de se prononcer sur la reconnaissance des bénéficiaires de l’indemnité d’expropriation dans le cadre de la procédure spéciale, le procès ouvert conformément à la procédure ordinaire a pour objet principal la propriété sur le bien exproprié et non pas la reconnaissance des bénéficiaires de l’indemnité d’expropriation et, à titre incident, la question de la propriété.

La haute juridiction conclut que l’action litigieuse constituait une action en revendication de propriété dirigée contre l’État et qu’elle était partant soumise au respect de la procédure préalable sous peine d’irrecevabilité. La Cour de cassation renvoya l’affaire à la cour d’appel. Au moment de l’introduction de la requête, la cour d’appel n’avait pas encore statué sur renvoi. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant allègue que l’interprétation retenue par la Cour de cassation en matière de recevabilité de l’action pour casser l’arrêt qui lui avait reconnu la qualité de bénéficiaire de l’indemnité d’expropriation a porté atteinte à son droit au respect de ses biens.

Il soutient qu’il doit entamer une nouvelle série de procédures afin d’être reconnu comme bénéficiaire de ladite indemnité et qu’il sera obligé de rembourser la somme déjà perçue. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, l’intéressé allègue que l’interprétation retenue par la Cour de cassation a aussi porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal. Selon lui, l’exigence supplémentaire qui lui a été imposée aux fins de la recevabilité de son action, à savoir le respect de la procédure administrative préalable, était disproportionnée, ne poursuivait aucun but d’intérêt général et n’avait aucune justification.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ? 2. Y a-t-il eu méconnaissance du droit du requérant d’avoir accès à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ?