ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1570/2006

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 761 din 8 iunie 2005,

Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul K.A. împotriva

pârâților primarul municipiului Cluj-Napoca și a Consiliul Local al municipiului

Cluj-Napoca și, în consecință, a dispus: anularea Dispoziției nr. 339 din 10

februarie 2005 emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca, restituirea în

natură a apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. Cluj-Napoca,

transcris în C.F. Cluj-Napoca, cu titlu de lege și succesiune și întabularea în

C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1

situat în Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut, în esență, că prin notificarea adresată Primăriei municipiului Cluj,

reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. top

834 situat în Cluj-Napoca, compus din 2 camere, în conformitate cu Legea nr. 10/2001

iar prin Dispoziția nr. 339 din 10 februarie 2005, pârâtul primarul

municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea reclamantului cu motivarea că nu

a făcut dovada calității de moștenitor al foștilor proprietari tabulari.

Instanța de fond a reținut că, termenul prevăzut art. 22 din Legea nr. 10/2001 este

unul de recomandare și nu unul de decădere, concluzie ce rezidă și din

dispozițiile art. 2, pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

potrivit cărora entitățile investite cu soluționarea notificării pot solicita

unele acte considerate necesare și esențiale, care pot fi luate în considerare

dacă nu s-a emis deja decizia de soluționare. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să

instituie prin dispozițiile art. 22 un termen de decădere, ar fi făcut-o în mod

expres, astfel cum a procedat în cazul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

care prevede că nerespectarea termenului atrage decăderea persoanei

îndreptățite din dreptul de a solicita restituirea în natură sau măsuri

reparatorii. În consecință, tribunalul a constatat, în raport cu înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, respectiv copiile legalizate și traduse a

certificatelor de stare civilă și copie de pe extrasul C.F. în prezent C.F. Cluj-Napoca

privind imobilul din Cluj-Napoca, că reclamantul are calitatea de persoană

îndreptățită, făcând dovada calității de moștenitor după defuncții K.B. și B.M.,

proprietarii tabulari ai imobilului înscris în C.F. Cluj-Napoca, transcris în C.F.

Cluj Napoca.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Consiliul

local al municipiului Cluj-Napoca și primarul municipiului Cluj-Napoca,

solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii. În motivarea

apelurilor, pârâții au susținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea

nr. 10/2001, actele doveditoare care atestă calitatea de moștenitor a

persoanelor de la care s-au preluat abuziv imobilele trebuiau depuse ca anexe

la notificare o dată cu aceasta sau cel mai târziu până la 1 iulie 2003,

conform modificării aduse prin Legea nr. 298/2003, termen care a fost prelungit

de mai multe ori. S-a mai susținut că Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explicitează ce se înțelege prin

acte care atestă calitatea de moștenitor și anume: certificat de moștenitor,

testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul

inițial al dreptului de proprietate iar depunerea în instanță a unor acte din

categoria celor menționate este irelevantă, tribunalul fiind ținut a judeca

acțiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită, pentru că altfel

ar însemna ca instanța să încalce acest text de lege imperativ.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale pentru minori și familie, prin decizia nr. 752 A din 16

septembrie 2005, a respins ca nefondate apelurile pârâților cu motivarea că, față

de actele anexate de reclamant la notificare, pârâtul avea posibilitatea să

constate că acesta are calitatea de persoană îndreptățită și să soluționeze pe

fond notificarea și, mai mult, chiar dacă actele ce atestă calitatea de moștenitor

ar fi fost depuse abia în instanță, tribunalul avea obligația de a le analiza și

a stabili dacă reclamantul are sau nu calitatea de persoană îndreptățită din

perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs

atât primarul municipiului Cluj-Napoca cât și Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca, reiterând motivele invocate în apel.

Recursul este nefondat.

Obiectul

de reglementare al Legii nr. 10/2001 îl constituie măsurile reparatorii care se

acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste

sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra

rechizițiilor și nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii

în natură al acestora.

Potrivit

alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază și

moștenitorii persoanelor fizice îndreptățit, iar succesibilii care după 6

martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de

restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror

regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.

La

art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moștenitorilor

persoanei îndreptățite la beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele

metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. nr. 498/2003)

implică o analiză calificată a actelor doveditoare

depuse

de solicitant (acte de stare civilă,

certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea

calității de moștenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care

se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit

legii, entitatea învestită va soluționa notificarea și pe baza acestuia.

Din interpretarea dispozițiilor legale redate rezultă

că accesul

moștenitorilor persoanei

îndreptățite la beneficiul legii nu impune condiția obligatorie pentru aceștia

a prezentării unui certificat de moștenitor, fiind suficiente actele de stare

civilă care dovedesc această calitate. Această concluzie rezidă de altfel și

din pct. 22.1 al Normelor metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu

privire la acest aspect, la pct. b, că prin acte doveditoare se înțelege actele

juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor,

testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul

inițial al dreptului de proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv,

la certificatul de moștenitor.

În

speță, reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv

cu actele de stare civilă din dosarul nr. 1790/2005 al Tribunalului Cluj, care

fuseseră anexate și notificării, că este moștenitorul legal, în calitate de

fiu, al foștilor proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul notificării, K.B.

și B.M., încât în mod legal instanțele de fond și apel au constatat că acesta

are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001.

Critica

pârâților în sensul că depunerea în instanță a unor acte din categoria celor

menționate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sunt

irelevante și că instanțele sunt ținute să judece acțiunea prin prisma actelor

depuse până la termenul limită prevăzut de Legea nr. 10/2001, în sens contrar

însemnând ca instanța să nesocotească termenul limită stabilit de legiuitor, nu

poate fi primită.

Art. 22 din Legea nr. 10/200 (în

redactarea dinaintea modificării) prevede că actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată

cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a

legii, termenul fiind prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001,

O.U.G. nr. 184/2002 și O.U.G. nr. 10/2003.

Este

cert că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de depunere al

actelor doveditoare este un termen de recomandare,

natura

lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a cererilor întemeiate pe

dispozițiile acestei legi și nu din nevoia limitării ori împiedicării

formulării acestora.

În speță, tribunalul a soluționat cererea având în

vedere actele de stare civilă anexate inițial notificării și care, potrivit

legii, erau suficiente pentru a face dovada calității reclamantului de

moștenitor legal, în calitate de fiu, a proprietarilor

tabulari iar faptul

că reclamantul a depus, în

completarea acestor acte de stare civilă și certificatul de moștenitor

nr.

280/1973 emis de Notariatul de stat județean Cluj nu putea fi apreciat de către

instanță decât ca o probă în plus, dar care nu era neapărat necesară, în

legitimarea reclamantului ca persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

reglementate de Legea nr. 10/2001.

Față

de temeiurile arătate se constată că decizia atacată este legală, recursul

urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de CONSILIUL LOCAL AL

MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA și primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei

civile nr. 725 A din 16 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2006.