ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1570/2006

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 761 din 8 iunie 2005, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul K.A. împotriva pârâților primarul municipiului Cluj-Napoca și a Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, a dispus: anularea Dispoziției nr. 339 din 10 februarie 2005 emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca, restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. Cluj-Napoca, transcris în C.F. Cluj-Napoca, cu titlu de lege și succesiune și întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin notificarea adresată Primăriei municipiului Cluj, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. top 834 situat în Cluj-Napoca, compus din 2 camere, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 iar prin Dispoziția nr. 339 din 10 februarie 2005, pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea reclamantului cu motivarea că nu a făcut dovada calității de moștenitor al foștilor proprietari tabulari. Instanța de fond a reținut că, termenul prevăzut art. 22 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare și nu unul de decădere, concluzie ce rezidă și din dispozițiile art. 2, pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora entitățile investite cu soluționarea notificării pot solicita unele acte considerate necesare și esențiale, care pot fi luate în considerare dacă nu s-a emis deja decizia de soluționare.

Dacă legiuitorul ar fi urmărit să instituie prin dispozițiile art. 22 un termen de decădere, ar fi făcut-o în mod expres, astfel cum a procedat în cazul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care prevede că nerespectarea termenului atrage decăderea persoanei îndreptățite din dreptul de a solicita restituirea în natură sau măsuri reparatorii. În consecință, tribunalul a constatat, în raport cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copiile legalizate și traduse a certificatelor de stare civilă și copie de pe extrasul C.F. în prezent C.F. Cluj-Napoca privind imobilul din Cluj-Napoca, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, făcând dovada calității de moștenitor după defuncții K.B.

și B.M., proprietarii tabulari ai imobilului înscris în C.F. Cluj-Napoca, transcris în C.F. Cluj Napoca. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii. În motivarea apelurilor, pârâții au susținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare care atestă calitatea de moștenitor a persoanelor de la care s-au preluat abuziv imobilele trebuiau depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau cel mai târziu până la 1 iulie 2003, conform modificării aduse prin Legea nr. 298/2003, termen care a fost prelungit de mai multe ori.

S-a mai susținut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explicitează ce se înțelege prin acte care atestă calitatea de moștenitor și anume: certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate iar depunerea în instanță a unor acte din categoria celor menționate este irelevantă, tribunalul fiind ținut a judeca acțiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită, pentru că altfel ar însemna ca instanța să încalce acest text de lege imperativ.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin decizia nr. 752 A din 16 septembrie 2005, a respins ca nefondate apelurile pârâților cu motivarea că, față de actele anexate de reclamant la notificare, pârâtul avea posibilitatea să constate că acesta are calitatea de persoană îndreptățită și să soluționeze pe fond notificarea și, mai mult, chiar dacă actele ce atestă calitatea de moștenitor ar fi fost depuse abia în instanță, tribunalul avea obligația de a le analiza și a stabili dacă reclamantul are sau nu calitatea de persoană îndreptățită din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs atât primarul municipiului Cluj-Napoca cât și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, reiterând motivele invocate în apel.

Recursul este nefondat. Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură al acestora. Potrivit alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățit, iar succesibilii care după 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.

La art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003) implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit legii, entitatea învestită va soluționa notificarea și pe baza acestuia. Din interpretarea dispozițiilor legale redate rezultă că accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii nu impune condiția obligatorie pentru aceștia a prezentării unui certificat de moștenitor, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această calitate.

Această concluzie rezidă de altfel și din pct. 22.1 al Normelor metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu privire la acest aspect, la pct. b, că prin acte doveditoare se înțelege actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv, la certificatul de moștenitor. În speță, reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv cu actele de stare civilă din dosarul nr. 1790/2005 al Tribunalului Cluj, care fuseseră anexate și notificării, că este moștenitorul legal, în calitate de fiu, al foștilor proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul notificării, K.B.

și B.M., încât în mod legal instanțele de fond și apel au constatat că acesta are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001. Critica pârâților în sensul că depunerea în instanță a unor acte din categoria celor menționate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sunt irelevante și că instanțele sunt ținute să judece acțiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită prevăzut de Legea nr. 10/2001, în sens contrar însemnând ca instanța să nesocotească termenul limită stabilit de legiuitor, nu poate fi primită. Art. 22 din Legea nr. 10/200 (în redactarea dinaintea modificării) prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, termenul fiind prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 184/2002 și O.U.G. nr. 10/2003. Este cert că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de depunere al actelor doveditoare este un termen de recomandare, natura lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a cererilor întemeiate pe dispozițiile acestei legi și nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.

În speță, tribunalul a soluționat cererea având în vedere actele de stare civilă anexate inițial notificării și care, potrivit legii, erau suficiente pentru a face dovada calității reclamantului de moștenitor legal, în calitate de fiu, a proprietarilor tabulari iar faptul că reclamantul a depus, în completarea acestor acte de stare civilă și certificatul de moștenitor nr. 280/1973 emis de Notariatul de stat județean Cluj nu putea fi apreciat de către instanță decât ca o probă în plus, dar care nu era neapărat necesară, în legitimarea reclamantului ca persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Față de temeiurile arătate se constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA și primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 725 A din 16 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2006.