ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1755/2006

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin dispoziția nr. 3594 din 28 octombrie 2003 Primarul Municipiului

Cluj a dispus restituirea, în natură, în favoarea petenților K.I., K.Ș., M.J. a

cotei de ½ părți indivize din apartamentele nr. 9 și 16 (identificate

tabular), situate în imobilul de la adresa din Cluj Napoca, condiționat de

restituirea despăgubirii primite în baza Legii nr. 112/1995, actualizată la

data plății.

Prin contestația înregistrată la 24

noiembrie 2003, petenții au cerut anularea parțială a dispoziției, în sensul de

a se dispune restituirea în natură în întregime a celor două apartamente precum

și de a li se stabili dreptul la despăgubiri în echivalent pentru restul

imobilului nerestituit.

Prin aceeași contestație petenții au

cerut și rectificarea mențiunilor din C.F. Cluj Napoca, nr. top 9020/IX și nr. 9020/XVI,

în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și înscrierii dreptului

de proprietate pentru aceste imobile în favoarea lor.

Prin sentința civilă nr. 656 din 17

martie 2004 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis, în parte, contestația și a

schimbat, în parte, dispoziția, în sensul că a dispus restituirea în cotă de

1/1 părți indivize a celor două apartamente, menținând celelalte dispoziții.

Prin aceiași sentință a fost

respinsă contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Cluj Napoca.

În motivarea sentinței s-a reținut

că atâta timp cât între moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului a

intervenit un partaj voluntar în baza căruia reclamanții au fost împuterniciți

să ceară retrocedarea întregului imobil, în mod greșit prin dispoziția

contestată li s-a recunoscut dreptul de proprietate numai în raport de cota lor

succesorală, anume ½ părți indivize.

Totodată, instanța a apreciat ca

nefondată chemarea în judecată a Consiliului Local al Municipiul Cluj Napoca,

atâta timp cât dispoziția atacată a fost emisă doar de Primarul Municipiului

Cluj Napoca, precum și, cererea de rectificare a mențiunilor din cărțile

funciare, cerere a cărei temeinicie se poate analiza numai după rămânerea irevocabilă

a hotărârii date în procedura Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că o astfel de

cerere se judecă în procedura de drept comun și nu în cea prevăzută de Legea

nr. 10/2001 și, în primă instanță, de tribunal.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca.

În motivarea apelului reclamanții

solicita susțin că, față de caracterul accesoriu al cererii privind

rectificarea mențiunilor de carte funciară și, față necesitatea opozabilității

hotărârii judecătorești și față de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca,

organ deliberativ dar cu atribuții cât privește executarea unor dispoziții

referitoare la bunurile aparținând domeniului public ori privat al orașului, se

impunea admiterea în totalitate a cererii deduse judecăți, sens în care cere

modificarea hotărârii primei instanțe.

În motivarea apelului pârâtul

Primarul Municipiului Cluj Napoca critică sentința sub aspectul întinderii

dreptului de proprietate recunoscut reclamanților, apreciind că aceștia sunt îndreptățiți

doar la cota de ½ părți indivize din imobilele în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1455 din 9

iunie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelurile ca fiind nefondate.

În motivarea deciziei s-a reținut

că, urmarea înțelegerii intervenite între moștenitorii fostului proprietar,

reclamanții sunt singurii moștenitori ai persoanei deposedate de bun care au

formulat cerere de retrocedare și, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2)

și (3) din Lege nr. 10/2001, pot fi considerați a fi, în mod exclusiv, singurii

succesibili ai defunctei, caz în care sunt îndreptățiți la restituirea

apartamentelor în litigiu în integralitatea lor și nu în raport de cotele

succesorale stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 133 din 11 septembrie

2001, cum greșit susține pârâtul.

Reține instanța și faptul că, deși,

de regulă, cererile de radiere ori de înscriere a dreptului de proprietate în

registrele funciare au caracterul unor cereri accesorii nu se impune analizarea

acestora în cadrul procesual prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Apreciază instanța că, de

altminteri, radierea dreptului de proprietate statului nu se impune a fi

dispusă în această procedură dat fiind că reclamanții cer recunoașterea

dreptului în contradictoriu cu acesta iar cererea de întabulare a acestui drept

în favoarea reclamanților este lipsită de interes atâta timp cât acest lucru se

poate realiza în cadrul unei proceduri necontencioase, prin formularea unei

cereri către serviciul de carte funciară.

Reține instanța de apel și că, în

raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. cererea reclamanților privind

plata cheltuielilor de judecată avansate în apel nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, care invocă incidența art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. și pârâtul, care invocă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții

critică hotărârile date de instanțele date de instanțele de fond pentru

omisiunea de a se fi pronunțat cu privire la petitul prin care solicitau

acordarea de măsuri reparatorii pentru „restul imobilului” care nu le-a putut

fi restituit în natură, critică pe care o circumscriu motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată reclamanții susțin că, în

mod nelegal, instanțele de fond au respins petitele privind rectificarea

mențiunilor de carte funciară cu privire la imobilele în litigiu, în sensul

radierii dreptului de proprietate al statului și intabulării dreptului în

favoarea lor, inclusiv, cel privind chemarea în judecată, pentru opozabilitatea

hotărârii, a Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca, organism căruia,

prin dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, i se recunosc

atribuții în administrarea domeniului public și privat al entității

deținătoare.

În motivarea recursului, pârâtul

reiterează apărarea potrivit căreia prin dispoziția contestată s-a recunoscut,

în mod corect, reclamanților dreptul de proprietate doar cu privire la cota lor

succesorală, anume pentru cota de ½ părți indivize din apartamentele

restituite, fiind irelevant sub acest aspect că nu s-a solicitat restituirea

cotei parți ce i se cuvenea și de către celălalt moștenitor, cotă care nu poate

profita reclamanților.

Totodată, pârâtul reiterează și alte

considerente care au stat la baza emiterii dispoziție contestate, anume faptul

că reclamanții au apelat și la procedura Legii nr. 112/1995 în cadrul căreia li

s-a acordat o despăgubire de 115.838.348 lei pentru apartamentele 2-13 care nu

le-au fost restituite în natură dat fiind că au fost înstrăinate chiriașilor,

prin contracte de vânzare cumpărare a căror nulitate nu s-a solicitat a se

constata.

Analizând recursul declarat de

reclamanți, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

În drept,

motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri

judecătorești și anume pe considerentele hotărârii și nu se confundă cu

nepronunțarea de către instanțele de fond cu privire la vreuna din cererile

deduse judecății.

Aceasta, adică nemotivarea,

presupune că judecătorul să fi admis ori să fi respins capătul de cerere

formulat de parte, adică să se fi preocupat de el și să-l fi soluționat într-un

fel sau în altul dar, să fi omis, fie explicit fie implicit, să arate motivele

care l-au determinat să adopte soluția dată.

În speță, este real că prin

contestația dedusă judecății reclamanții au formulat și un capăt de cerere prin

care solicitau acordarea de măsuri reparatorii pentru partea de imobil care nu

le-a fost restituită în natură.

Această capăt de cerere însă nu a

făcut obiectul cercetării judecătorești la judecata în primă instanță, adică

judecătorul nu l-a analizat și nu s-a pronunțat asupra lui și, mai mult, nici

instanța de apel nu l-a examinat, de altminteri, reclamanții omițând să

formuleze critici explicite sub acest aspect prin cererea de apel, rezumându-se

doar să solicite admiterea în întregime a cererii deduse judecății.

Așa fiind, cum omisiunea instanțelor

de fond de a examina și de a se pronunța cu privire la unul din capetele de

cerere, pentru considerentele de drept mai sus arătate, nu se circumscrie

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de

recurs urmează a respinge această critică formulată de reclamanți.

Într-o astfel de situație, instanța

de recurs nu are asupra ce să exercite controlul judiciar iar partea interesată

în soluționarea cererii are la îndemână procedura completării hotărârii

judecătorești, prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ. și nu calea de

atac a recursului.

Nefondată este și critica prin care

reclamanții invocă că hotărârea recurată ar fi dată, cât privește soluția de

respingere a capetelor de cerere privind chemarea în proces a autorității

deliberative, Consiliului Local al municipiului Cluj și, respectiv, radierea și

întabularea dreptului dobândit în registrele de publicitate, cu încălcarea sau

aplicarea greșită (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, procedura prevăzută de Legea

nr. 10/2001 este o procedură specială derogatorie de la procedura de drept

comun, în cadrul căreia, persoanele îndreptățite pot solicita restituirea în

natură ori măsuri reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de statul

comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit art. 26 alin. (3) din lege,

în cadrul acestei proceduri, instanțele judecătorești sunt abilitate doar a

verifica legalitatea și temeinicia dispozițiilor ori deciziilor emise cu privire

la cererile care au fost notificate unităților deținătoare ale bunurilor.

Prin actul normativ menționat se

arată, în mod expres, că în cazul în care entitatea deținătoare a bunului este

vreuna dintre unitățile administrativ-teritoriale (comunele, orașele ori

municipiile), obligațiile prevăzute de lege sunt în sarcina primarilor [art. 21

alin. (4)] și nu în sarcina consiliilor locale.

De altminteri, și potrivit

dispozițiilor Legii administrației publice locale (Legea nr. 215/2001),

primarul este șeful administrației publice locale (art. 66) și el reprezintă

comuna sau orașul în justiție (art. 67).

Împrejurarea că prin dispozițiile

art. 38 din Legea nr. 215/2001 sunt stabilite competențe în administrarea

bunurilor aparținând unității administrativ teritoriale și în sarcina

autorității deliberative, anume în sarcina consiliului local, nu este de natură

să justifice chemarea sa în judecată, argumentul invocat, anume necesitatea

opozabilității hotărârii judecătorești, nefiind de natură să-i confere o atare

calitate procesuală astfel cum greșit susțin reclamanții.

Totodată, din economia dispozițiilor

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, rezultă că persoana căreia i s-a

restituit imobilul în procedura acestui act normativ poate proceda la

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară după rămânerea definitivă

a dispoziției emisă în procedura administrativă.

Așa fiind, cum hotărârea

judecătorească de restituire a bunurilor în litigiu este rămasă definitivă,

conform art. 377 pct.3 C. proc. civ., partea interesată are a îndeplini

formalitățile de publicitate în procedura dreptului comun și nu justifică

interes pentru exercitarea căii de atac a recursului pentru un asemenea motiv.

Analizând recursul formulat de

pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, Înalta Curte constată că este

nefondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu

au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege profită ceilalți moștenitori

ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Așa fiind, cum referitor la

apartamentele în litigiu au depus cerere de restituire doar reclamanții și cum,

prin beneficiul legii, lor le profită și cotele celorlalți moștenitori care nu

au formulat o astfel de cerere, critica pârâtului cât privește greșita

restituire în întregime și nu în raport de cotele lor succesorale a imobilelor

către reclamanți nu poate fi primită, sub acest aspect instanțele de fond

aplicând corect dispoziția legală menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de

reclamanții K.I., K.Ș., M.J. și pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca

împotriva deciziei nr. 1455/A din 9 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 februarie 2006.