ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3892/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3892/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

29 martie 2004, reclamanta A.D.S. cheamă în judecată pe pârâta SC C. SA Iași

solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata sumei de 3.196.016.159 lei

reprezentând redevențe neachitate la termenele scadente (1.454.664.868 lei),

penalități de întârziere calculate până la data de 5 decembrie 2003

(1.741.351.291 lei), precum și la plata penalităților în continuare până la

data stingerii dreptului.

Prin sentința comercială nr.

12369 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă

și, în consecință, respinge cererea reclamantei, reținând că între părți s-a

încheiat contractul de concesiune nr. 10192 din 20 aprilie 2000 a terenului de

2002 ha. situat în județul Iași în schimbul achitării unei redevențe

trimestrial, nu mai târziu de ultima zi a lunii, sub sancțiunea plății de

penalități în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind executarea

creanțelor bugetare, precum și că redevențele și penalitățile de întârziere

solicitate aferente anului 2000, scadente cel târziu la 31 decembrie 2000 sunt

prescriptibile potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în termenul

general de prescripție de 3 ani, nefiind incident în cauză termenul de 5 ani

prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 11/1996 în vigoare la

momentul încheierii contractului, acesta referindu-se la prescripția dreptului

de a cere executarea silită în temeiul unui titlu deja obținut și neintervenind

vreo cauză de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, plățile

efectuate în cursul anului 2001 fiind avansate de societatea SC D. SA în nume

propriu și nu în numele pârâtei în baza unei împuterniciri în acest sens din

partea acesteia.

Prin decizia comercială nr. 719

din 19 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva

sentinței instanței de fond, cu 1.000.000 lei ROL cheltuieli de judecată în

sarcina apelantei, reținând că intimata a efectuat plăți în cursul anului 2000,

plățile din anul 2001 fiind efectuate de o societate terță SC D. SA, rezultată

din divizarea parțială a societății intimate, în nume propriu, astfel că aceste

plăți nu pot avea relevanță sub aspectul întreruperii prescripției, ele

nesemnificând o recunoaștere a debitului de către partea în favoarea căreia

curge prescripția, neexistând nici obligația solidară a pârâtei și a societății

plătitoare față de reclamantă care a încheiat contractul numai cu pârâta.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate

a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată

astfel cum a fost formulată.

În fundamentarea recursului

său recurenta, reluând aserțiunile din apel, susține, în esență, că intimata

pârâtă a cunoscut că în baza contractului încheiat cu recurenta s-au făcut plăți

de către o altă societate, SC D. SA, apărută din divizarea parțială în 2000 a

societății pârâte, divizare în urma căreia societatea plătitoare a preluat o

parte a pasivului pârâtei incluzând și cota aferentă din redevența datorată

conform contractului încheiat anterior divizării, corespunzătoare cotei primite

din terenul concesionat, plățile cunoscute de intimata pârâtă care, nefăcând

obiecțiuni, și le-a însușit între cele două societăți acționând un mandat

tacit, astfel că plățile în cauză au întrerupt curgerea termenului de

prescripție.

Recurenta critică instanța

de apel pentru greșita aplicare a art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958

și a dispozițiilor art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 care instituie un

termen de prescripție de 5 ani ce curge de la încheierea anului financiar

pentru dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare, categorie în

care se înscriu și pretențiile reclamantei recurente.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea

la cheltuieli de judecată, arătând că plățile făcute de SC D. SA care nu a

preluat nici un element de pasiv la momentul divizării societății pârâte, nu au

semnificația recunoașterii dreptului care se prescrie întrucât nu provine direct

de la partea în favoarea căreia curge termenul de prescripție, cum întemeiat a

reținut instanța de apel.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că recursul nu este fondat.

Așa cum corect a reținut

instanța de apel, față de data de 31 decembrie 2000, data nașterii obligației

de plată a redevențelor către reclamanta recurentă, cererea de chemare în

judecată fiind introdusă la 29 martie 2004, dreptul material la acțiune al

apelantei reclamante este prescris, plățile făcute în cursul anului 2001 de către

SC D. SA, societate terță, străină de contractul dintre părțile în cauză nu pot

fi considerate ca reprezentând recunoașterea dreptului pretins de reclamanta

recurentă și, deci, ca având efect întreruptiv asupra termenului de

prescripție, art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 nefiind deci

incident în speță, recurenta nedovedind că societatea plătitoare a preluat prin

divizare, și obligația de plată a redevențelor în litigiu, neexistând dovada

unei modificări a contractului de concesiune în acest sens și nici că aceasta

este coobligată solidar sau ca fidejusor în raport de pârâta intimată

debitoare, sau că societatea plătitoare a acționat în numele și pe contul

pârâtei în baza unui mandat dat de către aceasta.

Obiectul litigiului nefiind

executarea silită a unor pretenții stabilite printr-un titlu executor ci

obținerea unui asemenea titlu, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 121

alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, prevederi legale a căror neaplicare de către

instanța de apel se invocă direct în recurs, de altfel.

Astfel fiind, se constată că

decizia recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta aplicare a

dispozițiilor art. 3 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr.

167/1958, precum și ale art. 98 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 11/1996 în

vigoare la momentul încheierii contractului preluate ulterior de art. 121 alin.

(1) din O.G. nr. 92/2003 și, pe cale de consecință, cu aplicarea dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei recurente urmează a fi

respins ca nefondat.

Cu aplicarea dispozițiilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată să plătească

intimatei suma de 5.000 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând din

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 719 din

19 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta reclamantă

la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C.

SA Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2006.