ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 9 iunie 2003, pe rolul Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, reclamanta R.A. D.E.F. a solicitat, în

contradictoriu cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului,

suspendarea aplicării H.G. nr. 144/2003, până la data soluționării definitive

și irevocabile a cauzei și modificarea actului normativ mai sus menționat,

respectiv includerea în sfera drepturilor autorizate și a drepturilor autorilor

muzicii de film, prin eliminarea sintagmei „cu excepția autorilor muzicii”,

precum și modificarea Anexei nr. 4 la H.G. nr. 144/2003, în conformitate cu

prevederile Protocolului nr. 41/2000, încheiat între R.A. D.E.F. și O.G.C.,

prin eliminarea pct. 3 din anexă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că actul normativ contestat obligă nelegal persoanele juridice care au

ca obiect de activitate, distribuția și exploatarea de film, la plata

suplimentară a unor sume considerabile cu titlu de drepturi cuvenite autorilor

muzicii utilizate în operele cinematografice.

Reclamantul a mai menționat că prin

H.G. nr. 144/2003 se restrânge autorizarea, exceptându-se autorii muzicii

special create pentru film, menținându-se, însă, același nivel al cotei datorate,

cu toate că Legea nr. 8/1996, prin art. 66, încadrează și autorii muzicii în

categoria autorilor de opere cinematografice, iar prin Protocolul nr. 41/2000,

încheiat prin acordul părților, D.A.C.I.N. a autorizat comunicarea publică în

numele tuturor categoriilor de autori de audiovizual.

Pârâtul Guvernul României a formulat

întâmpinare, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 9 din

Legea nr. 29/1990, în ce privește cererea de suspendare a H.G. nr. 144/2003.

Cu privire la capătul de cerere

referitor la modificarea hotărârii, pârâta a invocat, în principal, excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe fond solicitând

respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

O.R.D.A. și O.G.C. au formulat

cerere de intervenție accesorie.

La termenul din 17 septembrie 2003,

prima instanță a admis, în principiu, cererile formulate de O.R.D.A. și O.G.C.,

admițându-se și cererea privind suspendarea aplicării art. 3 din Anexa nr. 4 la

H.G. nr. 144/2003, până la soluționarea în fond a cauzei. Totodată, s-a dispus

unirea excepției lipsei calității procesuale active, cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 669 din 7

aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis cererile de

intervenție și a respins acțiunea formulată de reclamanta R.A. D.E.F.

În motivarea soluției, prima

instanță a reținut că pentru introducerea unei acțiuni în justiție trebuie să

existe și un interes legitim pe care reclamanta l-a dovedit, dat fiind obiectul

său activitate stabilit prin H.G. nr. 530/1991, actul său de înființare.

Totodată, instanța mai reține că în acest domeniu există deja o reglementare,

obligația de plată a reclamantei fiind prevăzută atât de Legea nr. 8/1996, cât

și de H.G. nr. 769/1999.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, Ministerul Culturii și Cultelor - R.A. D.E.F., susținând, în esență, că

prevederile H.G. nr. 769/1999 nu îi sunt aplicabile și că la data încheierii

Protocolului nr. 41/2000, avea cunoștință de faptul că D.A.C.I.N. nu putea

reprezenta și interesele autorilor muzicii din operele audiovizuale, interesele

acestora fiind deja reglementate prin H.G. nr. 769/1999. Ca ultim motiv de

recurs se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor dovezi

administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat.

Prin Protocolul nr. 41 din 14 iulie

2003, încheiat între R.A. D.E.F. și D.A.C.I.N., după negocierile ce au avut loc

în baza deciziei O.R.D.A. nr. 13 din 28 octombrie 1999, părțile au convenit ca

pentru comunicarea publică în cinematografie a operelor audiovizuale, românești

și străine, să se achite trimestrial o cotă de 1% din încasările brute

realizate, după scăderea timbrului cinematografic.

Ca urmare, problema remunerației cuvenite

autorilor muzicii înglobate în opera cinematografică a fost stabilită prin

negociere cu D.A.C.I.N., care are posibilitatea de a reprezenta direct și

autorii de muzică de film sau, conform legii, putând să raporteze sumele

cuvenite acestora, unităților beneficiare, pe baza unui protocol negociat cu

acestea.

Prin decizia O.R.D.A. nr. 12/1999

s-a declanșat procedura de negociere pentru aprobarea Metodologiilor privind

repertoriul de opere muzicale ale organismelor de gestiune colectivă și

drepturile cuvenite acestor autori. Prin decizia O.R.D.A. nr. 52/2003, spre

deosebire de negocierea din anul 1999, O.R.D.A. a desemnat R.A. D.E.F., ca

utilizator în comisiile de negocieri. Din acest act, coroborat cu referatul

O.R.D.A. nr. 789/2002 și cu Protocolul nr. 41/2000, rezultă că D.A.C.I.N. poate

reprezenta și autorii muzicii de film, iar R.A. D.E.F. și U.C.M.R. nu au mai

solicitat tabele și metodologii, conform prevederilor Legii nr. 8/1996, în

ultimii 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 13 lit.

f) din Legea nr. 8/1996, titularii dreptului de autor asupra unei opere

audiovizuale au dreptul exclusiv și distinct de a autoriza proiecția publică a

operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale. Având în vedere că

aceste drepturi sunt imposibil de gestionat în mod individual, gestiunea

colectivă fiind obligatorie în acest caz, O.R.D.A. a emis decizia nr. 13 din 28

octombrie 1999, privind constituirea comisiei de negociere a tabelelor și

metodologiilor pentru drepturile de autor și drepturile conexe în audiovizual.

Art. 1 lit. d) prevede că părțile

care vor negocia tabelele și metodologiile privind comunicarea publică a

operelor audiovizuale, sunt R.A. D.E.F. și D.A.C.I.N.

Această decizie nu a fost contestată

de R.A. D.E.F., atitudine care presupune acceptarea negocierilor privind

drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale și

recunoașterea implicită a obligației de plată.

Organizatorul de gestiune colectivă

D.A.C.I.N. reprezintă autorii de opere audiovizuale, cu excepția autorilor

muzicii. Această excepție este prevăzută de dispozițiile art. 70 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Metodologia și tabelele privind

drepturile cuvenite autorilor pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul

spectacolelor cinematografice au fost stabilite prin H.G. nr. 769/1999.

Negocierile dintre D.A.C.I.N. și R.A. D.E.F., au avut în vedere numai

drepturile cuvenite autorilor reprezentați de D.A.C.I.N., acest organism de

gestiune colectivă nefiind competent să negocieze pentru operele muzicale.

Instanța de fond a reținut în mod

corect că „prin H.G. nr. 769/1999 s-a reglementat numai modul de percepere a

drepturilor cuvenite autorilor muzicii, necontestat de reclamantă”.

Hotărârea instanței de fond fiind

legală și temeinică, recursul declarat de reclamantă se va respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Culturii și Cultelor - R.A. D.E.F., împotriva sentinței civile nr.

669 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 ianuarie 2006.