ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2813/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată, A.W.M.S. a solicitat anularea deciziei nr. 2928 din 10 mai 2005 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru mai multe infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001, invocând că sunt incidente prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen., în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra „cauzei de nepedepsire reprezentată de eroarea de fapt în care s-a aflat prin necunoașterea împrejurării că victima V.M. avea vârsta de 17 ani și 4 luni și, deci, era minor”. În urma examinării motivelor contestației.

În urma examinării motivelor contestației, se constată că aceasta nu este fondată. Potrivit art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 ) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar. Or, în cauză, nu este incident nici unul dintre aceste cazuri. Art. 10 alin. (1) lit. i 1 ) C. proc. pen., se referă la existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege, adică la situațiile în care legiuitorul prevede în mod expres că, în anumite condiții, fapta nu se pedepsește, ceea ce nu este cazul în speță.

Or, petiționarul invocă o așa-zisă „eroare de fapt”, care nu este considerată sau asimilată de lege cu o cauză de nepedepsire, eroarea de fapt fiind, în realitate, potrivit art. 51 C. pen., o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, și nu o cauză de nepedepsire, iar, în cazul existenței erorii de fapt, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., și nu prevederile art. 10 alin. (1) lit. i 1 ) C. proc. pen. Dar, în realitate, împrejurarea invocată de contestator nu reprezintă o eroare de fapt, în sensul art. 51 C. pen., ci o apărare a acestuia, în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat, întrucât lipsește elementul intelectiv al laturii subiective (nu ar fi cunoscut că victima este minoră).

Așa fiind, apare în mod evident că motivul invocat nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că se impune respingerea contestației, ca nefondată, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Conexează dosarul nr. 15153/1/2005 (nr. vechi 3695/2005) la dosarul nr. 14679/1/2005 (nr. vechi 3576/2005). Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A.W.M.S. împotriva decizie penale nr. 2928 din 10 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.