ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1354/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

24 martie 2005, reclamantul R.V. a chemat în judecată Ministerul Administrației

și Internelor, solicitând anularea deciziei de imputare nr. S/27452/3 din 29

octombrie 2004 și a hotărârilor nr. 27625 din 21 decembrie 2004 și nr. 6 din 28

februarie 2005, acte prin care a fost obligat la plata sumei de 221.074.000 lei,

daune materiale și morale.

În motivarea cererii, reclamantul a

invocat tardivitatea emiterii deciziei de imputare, în raport cu faptul că

pârâtul a luat cunoștință de pagubă la data înregistrării deciziei civile nr. 645/2003

a Curții de Apel Oradea, având dreptul, potrivit O.G. nr. 121/1998, să

efectueze cercetarea administrativă și să stabilească persoanele vinovate, până

cel mai târziu la 1 octombrie 2003.

Or, decizia de imputare a fost emisă

la 29 octombrie 2004, cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23

din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor.

Prin sentința civilă nr. 1698 din 18

octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea și a anulat actele atacate, reținând tardivitatea deciziei de

imputare, întrucât conducătorul intimatului-pârât a luat cunoștință de

producerea pagubei la data comunicării deciziei nr. 12/2003, a Tribunalului

Satu Mare.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, recurenții au arătat că

instanța de recurs a reținut în mod greșit tardivitatea emiterii deciziei de

imputare, întrucât data când pârâtul a luat cunoștință de producerea pagubei, o

reprezintă data emiterii celor două ordine de plată, prin care s-a dispus

achitarea sumei la care Ministerul Administrației și Internelor a fost obligat

ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 645 din 23 iunie 2003, a Curții de Apel Oradea.

Ultima plată fiind efectuată la 11

mai 2004, rezultă că decizia de imputare, din 29 octombrie 2004 a fost emisă în termen, perioada de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, putând

fi prelungită pentru motive bine întemeiate încă 60 de zile, împrejurări care

sunt dovedite în cauză, întrucât, inițial s-a propus darea la scădere a despăgubirilor

civile la plata cărora a fost obligat pârâtul.

Cu referire la data luării la

cunoștință asupra pagubei, recurenții au arătat că nu pot fi reținute nici data

comunicării deciziei Tribunalului Satu Mare, hotărâre atacată cu recurs de

Ministerul Administrației și Internelor și nici data pronunțării deciziei

Curții de Apel Oradea, această din urmă hotărâre, irevocabilă, necomunicându-se

și nefăcându-se dovada datei de înregistrare la registratura generală a

pârâtului.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse

ca atare.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (1)

din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, termenul

pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de

cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful

unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.

Din actele dosarului rezultă că

sentința civilă nr. 1608/2002 a Judecătoriei Carei, prin care Ministerul

Administrației și Internelor a fost obligat la plata sumei de 221.074.000 lei,

despăgubiri civile, a rămas irevocabilă la data de 23 iunie 2003, prin decizia

civilă nr. 645/2003, prin care Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat,

recursul declarat de instituția pârâtă în cauza de față.

La judecarea litigiului, la Curtea de Apel Oradea, a fost prezent la dezbateri, consilierul juridic al Ministerului

Administrației și Internelor, în baza delegației din 9 iunie 2003, emisă de

recurent, care a pus concluzii pe fond, astfel cum rezultă din practicaua

deciziei nr. 645/2003.

În aceste împrejurări, data de 23

iunie 2003, când s-a și pronunțat decizia de respingere a recursului reprezintă,

data de la care începe să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de lege, pentru

emiterea deciziei de imputare.

Reprezentantul ministerului luând

cunoștință despre faptul că s-a stabilit în mod irevocabil obligația de plată,

avea datoria să comunice soluția dată în recurs conducătorului unității, în

vederea efectuării în termen a demersurilor necesare pentru recuperarea

pagubei, neavând relevanță împrejurarea că decizia Curții de Apel Oradea a fost

sau nu înregistrată la registratura generală a instituției.

În consecință, în raport cu data

luării la cunoștință a pagubei, 23 iunie 2003, emiterea deciziei de imputare la

29 octombrie 2004, s-a făcut cu depășirea termenului legal, motiv pentru care

în mod justificat s-a dispus anularea actului administrativ, ca tardiv.

Pentru considerentele expuse mai

sus, Curtea va respinge, ca nefondate, cele două recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios,

împotriva sentinței civile nr. 1698 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 aprilie 2006.