ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5301/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5301/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă plângerea formulată de părțile vătămate B.I. și B.G. împotriva rezoluției din 28 noiembrie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 228/P/2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Părțile vătămate la data de 5 octombrie 2005, au formulat plângere împotriva ofițerului de poliție N.D.G. susținând că în după amiaza zilei de 2 octombrie 2005, în timp ce se aflau pe o proprietate vecină cu cea a numitului M.A. au fost amenințați și insultați de ofițer, ocazie cu care acesta a distrus și un telefon mobil marca Alkatel cu cameră video încorporată.
Prin rezoluția din 28 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 228/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerul de poliție, reținându-se pe baza probelor administrate că în cauză infracțiunile de insultă și amenințare nu există, iar în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, lipsește latura obiectivă a acesteia. Soluția adoptată prin rezoluția menționată a fost atacată în termen legal la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar prin rezoluția nr. 1639/II/2/2005 din 27 decembrie 2005, a fost respinsă plângerea formulată de petiționari. Instanța de fond a mai reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, din depozițiile martorilor M.A., V.T., K.E.
și F.C. rezultând că între petiționar și făptuitor a avut loc un incident, însă inițiativa declanșării acestuia a avut-o partea vătămată, iar făptuitorul nu i-a aruncat telefonul ci a respins oferta acestuia de a-l lua pentru a purta o convorbire telefonică cu șeful său, comisarul Ț.P. Împotriva acestei sentințe părțile vătămate au declarat recurs, învederând că soluția de neînceperea a urmăririi penale este nelegală și netemeinică, solicitând trimiterea cauzei la procuror, redeschiderea urmăriri penale și administrarea tuturor probelor necesare în vederea stabilirii unei situații de fapt reale. Recursul nu este fondat. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar procurorul a audiat părțile vătămate, făptuitorul și persoanele prezente, inclusiv ofițerii trimiși la locul faptei pentru verificarea sesizării telefonice formulată de petiționar.
Din coroborarea depozițiilor martorilor T.T., C.G., M.Șt., M.A., V.T., K.E. și F.C. a rezultat așa cum bine au reținut, procurorul, procurorul ierarhic superior și instanța că în cadrul unei întâlniri private între subcomisarul de poliție N.D. și părțile vătămate s-a declanșat un conflict motivat, printre altele, și de relațiile anterioare dintre părți (ofițerul de poliție a instrumentat cercetările penale împotriva celor doi petiționari, finalizate cu trimiterea în judecată și condamnarea acestora la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001) conflict declanșat de părțile vătămate. Din aceleași declarații a mai rezultat că, într-adevăr, ofițerul de poliție nu i-a amenințat și insultat pe petiționari, iar infracțiunea de distrugere nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte penale.
În consecință, hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii B.I. și B.G. împotriva sentinței penale nr. 35 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.