ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4859/2007

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 131 din 4 mai

2005, emisă în baza Legii nr. 10/2001, primarul comunei Cojocna, județul Cluj,

a respins cererea formulată de F.K., D.M., F.S.A. și F.V. care au solicitat

restituirea prin echivalent bănesc a unei „Prese de ulei” din comuna Cojocna,

județul Cluj deoarece din inventarul bunurilor preluate, anexat la notificare,

se constată că bunurile respective sunt mobile, iar nu bunuri imobile.

La data de 13 iunie 2003 reclamanții

F.K., D.M., F.S.A. și F.V. au contestat în justiție dispoziția emisă de pârâtul

primarul comunei Cojocna, județul Cluj, solicitând anularea actului și

obligarea pârâtului să emită o dispoziție de restituire a presei de ulei prin

echivalent bănesc.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

dispoziția pârâtului este nelegală întrucât reclamanții au făcut dovada

proprietății asupra imobilului cu copia Raportului telefonic nr. 1403 din 21

iulie 1948 privind naționalizarea presei de ulei din comuna Cojocna din care

rezultă că întreg imobilul, numit în Raport „presa de ulei din comuna Cojocna”

a fost preluat de la proprietarul F.M. Documentul atestă clar că imobilul, în

întregul său, a fost proprietatea lui F.M., nu doar utilajele, instalațiile și

accesoriile preluate cu ocazia naționalizării și care sunt cuprinse într-o listă

distinctă, anexată notificării.

În privința celuilalt proprietar,

D.M.

, reclamanții au arătat că dovada

dreptului său de proprietate au făcut-o cu procesul-verbal de predare-primire a

presei de ulei, semnat de către

D.M.

și F.M., în calitate de predători, precum și de notarul și

primarul comunei, la data de 24 iunie 1948.

La data de 23 iunie 2006 reclamanții

au depus o cerere în care au arătat că înțeleg să modifice petitul nr. 2 din

cererea introductivă în sensul obligării pârâtului la emiterea unei dispoziții

de restituire a presei de ulei din comuna Cojocna, în oricare dintre

modalitățile permise de lege.

Prin sentința nr. 734 din 1

septembrie 2006 Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea, precizată,

formulată de F.S.A. și F.V., ambii în nume propriu și în calitate de

moștenitori ai reclamantei decedate F.K. și

D.M.,

decedat în cursul procesului, acțiune continuată de

succesorii D.I., D.M., D.A. și A.D.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 477/A

din 20 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat că problema litigioasă ce trebuie clarificată în cauză nu

se rezumă la funcționarea presei de ulei într-un local, pentru că sub acest

aspect dovada este evident făcută. Ceea ce trebuiau reclamanții să dovedească,

pentru a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobil, format, conform

susținerilor lor, din construcție, teren și instalația presă de ulei, era

dovada dreptului de proprietate al antecesorilor asupra imobilului ce ar fi

făcut obiectul naționalizării.

Înscrisurile invocate de reclamanți

nu constituie acte translative de proprietate, iar inventarul bunurilor

naționalizate la data de 24 iunie 1948, demonstrează preluarea cu titlu de

naționalizare exclusiv a instalațiilor, uneltelor, accesoriilor presei de ulei

și nu a unui imobil în care acestea s-ar fi aflat și care putea fi închiriat

sau concesionat, proprietatea unor terțe persoane și nu neapărat al titularului

dreptului de proprietate asupra instalației ce alcătuia presa de ulei.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, au declarat

recurs reclamanții

F.S.A.,

F.V., D.I., D.M., D.A. și A.D.

care au invocat următoarele critici: la data de 13 decembrie

2006, în fața instanței de apel reclamanții au formulat, verbal, o cerere de

recuzare a președintelui completului de judecată, iar pentru formularea în

scris a cererii și soluționarea recuzării, s-a dat termen în continuare în

după-amiaza zilei de 13 decembrie 2006; după soluționarea cererii de recuzare,

instanța putea relua cauza, nu însă înainte de a efectua citarea părților, or,

cât timp termenul din după-amiaza zilei de 13 decembrie 2006 nu a fost

comunicat, iar cauza s-a dezbătut fără citarea reclamanților, s-a încălcat

principiul oralității; greșit instanțele au ajuns la concluzia că

recurenții-reclamanți nu au probat existența și preluarea imobilului în care a

funcționat presa de ulei, dovadă care s-a făcut cu: autorizația sanitară și

igienică emisă la data de 6 august 1947, inventarul instalațiunilor, uneltelor

și accesoriilor preluate cu ocazia naționalizării Presei de ulei, raportul

telefonic nr. 1403/1948 al notarului comunei Cojocna și declarațiile

autentificate a doi martori; greșit instanțele au apreciat semnificația

certificatului de moștenitor nr. 115 din 23 noiembrie 2005 ca fiind o dovadă a

faptului că presa de ulei funcționa în imobilul situat în comuna Cojocna la nr.

113 și că acesta a fost transmis prin moștenire, în anul 2005, recurenților

F.S.A. și F.V.;

constituie o greșeală de

judecată constatarea că dreptul de proprietate asupra unui imobil se poate

dovedi doar cu acte translative de proprietate.

Recursul nu este fondat.

La termenul de judecată din apel de

la data de 13 decembrie 2006, reclamanții, prin avocat O.P., au recuzat,

verbal, pe președintele completului de judecată, iar până la formularea în

scris a cererii de recuzare și soluționarea acesteia, în dosar nu s-a mai

întreprins nici un act de procedură. În încheierea de ședință din acea dată s-a

menționat că dezbaterile în dosar se vor relua după soluționarea cererii de

recuzare, formulare din care rezultă că atât cererea de recuzare cât și apelul

se vor soluționa, respectiv se vor dezbate, în aceeași zi.

Cererea de recuzare a fost

soluționată în aceeași zi, iar soluția asupra acesteia a fost dată în ședință

publică (încheierea de la filele 27-28 dosar de apel). La reluarea dezbaterilor,

în ziua de 13 decembrie 2006, ora 12

00

, în sala de judecată s-a

prezentat numai pârâtul, prin consilier juridic, iar instanța a judecat cererea

de apel, amânând însă pronunțarea la 20 decembrie 2006 pentru a da

posibilitatea părților să depună concluzii scrise, reclamanții conformându-se

acestei măsuri (filele 31-33 dosar apel).

Întrucât dezbaterile din apel au

fost fixate în continuare, în aceeași zi, pronunțarea asupra cererii de

recuzare s-a făcut în ședință publică, iar reclamanților li s-a dat

posibilitatea să depună concluzii scrise, nu s-a impus citarea lor pentru o

altă oră ulterioară depunerii cererii de recuzare pentru că aveau obligația să

urmărească mersul dezbaterilor, având cunoștință de termenul fixat, astfel că

în cauză nu s-au încălcat principiile oralității dezbaterilor ori a dreptului

la apărare.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare măsura preluării abuzive” iar în conformitate cu alin. (2) al

aceluiași articol „în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe

contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin

care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive

este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Din cercetarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că reclamanții nu au depus nici un înscris din care să

rezulte că autorilor li s-a naționalizat un imobil (construcție și/sau teren)

și nici nu este indicat un act normativ sau de autoritate prin care măsura

preluării abuzive sau de executare a acesteia să se refere la un nemișcător.

Înscrisurile pe care reclamanții le-au exibat în acțiune, apel și în prezentul

recurs s-au referit, exclusiv, la naționalizarea instalațiilor, uneltelor și

accesoriilor presei de ulei și nicidecum la imobilul în care aceasta a funcționat.

Potrivit certificatului de

moștenitor nr.115 din 23 noiembrie 2005 eliberat de B.N.P. S.V.B. Cluj Napoca

(filele 83-84 dosar de fond), antecesoarea reclamanților, F.K., soția lui F.M.,

decedat la data de 28 mai 2004, avea în patrimoniu imobilul situat în comuna

Cojonca, județul Cluj, compus din 3 camere, anexe gospodărești și teren

intravilan în suprafață de 1405 mp, dobândit prin cumpărare, construire și

reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, imobil

transmis prin moștenire reclamanților recurenți.

Apreciind ca sinceră declarația

martorului B.A. domiciliat în comuna Cojocna, conform cu care presa de ulei a

funcționat până în anul 1949 în vecinătatea proprietății sale, cu temei Curtea

de Apel Cluj a constatat că imobilul familiei F., din aceeași localitate, în

care a funcționat presa de ulei, nu a putut forma obiectul naționalizării, cât

timp bunul s-a transmis pe cale succesorală, în anul 2005, moștenitorilor.

Față de cele ce preced, recursul

reclamanților se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții F.S.A., F.V., D.I., D.M., D.A. și A.D. împotriva deciziei nr. 477/A

din 20 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.